Colțun

[Pop Dorina]

                                                                             Colțun

                                                        

                                              

Tolăniți pe malul pârâului, Ana și Colțun numără frunzele care se încăpățânează să acopere răcorosul pietriș. Rupți de realitate nu iau în calcul cum timpul le macină staționarea.

– Ani, nu ți-e frig?

Tabloul, parcă desprins din natura resemnată, își mișcă... o lăbuță. Câinele simte cum tăcerea se sparge lângă ei și se ridică să cerceteze. Cu reacții întârziate privește și Ana spre direcția sunetului.

– Mire? De ce ai venit cu păpușa la pod? Te va certa mama!

– N-o să afle, doar dacă mă pârăști tu...

– Eu? Ce câștig din asta?

– Hai acasă, Ani. E frig aici.

Înainte ca mesajul surorii să rupă aerul, Colțun, sprijinit de marginea podului, linge mânuța dreaptă a Mirelei. Fata se sperie și scapă păpușa în apă. Ana, încurcată în răcoarea apei, încearcă să salveze jucăria comună. Nu știe să înoate. Acest aspect n-are importanță, deoarece înălțimea apei nu depășește mijlocul fetei. Viteza apei îi dă însă de furcă. Aleargă prin apă, dar cade lovindu-se la un picior. Înainte de a accepta resemnată îmbrățișarea totală a apei, câinele este lângă ea. Prinzând-o de hăinuță cu botul său protector, o împinge spre mal.

Mirela fuge speriată. Se oprește lângă trupul ud al surorii ei, o ridică în brațe, frecând-o ușor pe spate. O tuse, urmată de o semnificativă cantitate de apă, le întrerupe îmbrățișarea. Grijulie, o ajută să-și dea jos hainele ude. Îi oferă în schimbul acestora pulovărul ei lungit de vreme.

– Și păpușa? afirmă zgribulită Ana.

– Lasă tu păpușa, hai mai repede acasă până nu te prinde răceala!

Pornesc repejor spre casă, sincronizate în gânduri: „Ce va spune mama?” În spatele lor, cu păpușa udă în bot, Colțun le numără pașii. Un zâmbet smuls din aventura apei le îndulcește puțin teama:

– Dă-mi mie păpușa, Colțun, afirmă autoritară Mirela.

Câinele execută dorința fetei și păpușa aterizează pe trotuar eliberându-se de o mare cantitate de apă...

– Mergi înainte Colțun. Cercetează curtea și vino să ne spui când ne putem strecura.

 

*

 

Câinele parcă intrase în pământ. În fața casei mama mătură de zor frunzele. Nu se mai pot ascunde, le-a văzut...

– De ce v-ați oprit năzdrăvanelor? Și tu, Ană, ai picat într-un butoi? Noroc cu soru-ta, așa-i?

Într-un moment de neatenție al mamei, fetele ascund păpușa udă. Înaintează taciturne și cu privirea în pământ. Femeia sprijină mătura de peretele exterior al casei și le urmează. Mirela se oprește, încercând să îndrepte situația:

– A lunecat păpușa în apă și Ani a sărit să o salveze...

Văzându-și odraslele „întregi” și recuperându-și mătura, femeia concluzionează rapid:

– Sărmana păpușă...

 

*

 

La gura sobei, ascunzându-și privirea între labe, Colțun încearcă să nu fie descoperit. O mână tremurândă îl mângâie pe creștet. Amestecate în lacrimi, câteva silabe acompaniază trosnetul lemnelor din sobă:

– Mulțumesc, Colțun!

[Corina Militaru]

O poveste scrisă cu sensibilitate. Mai trebuie puținel șlefuită - vezi, de exemplu, paragraful unde apare apa de vreo șase ori :)

Am citit cu plăcere!

[Pop Dorina]

Mulțumesc, dragă Corina, pentru lectură și atenționare. În măsura posibilului, voi încerca o șlefuire.

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc pentru apreciere, doamnă Giurgiu.