Chelului, tichia de mărgăritar... (Scheci a la nea Mărin)

[ELENA AGIU-NEACSU]

Mă fraţâlor, vă spui una, da’ aci să rămâie, aci, că dacă află Veta, jar mănânc, auz’! Ce îmi veni mie aşa, pe toamnă, când măi terminarăm cu muncile şi să făcusă şi zăibărelu’, o întrebai mai mult în glumă, ştii, s-o prinde, nu s-o prinde: Ce zâci, Veto, fata tatii, mergi şi tu cu mine pi la Calafat? Merg, zâce, di ce să nu merg? sări ea di colo. Abia mai scot capu-n lume! Tot cu nasu-n cenuşă, mi-o ajunga! Da’ să nu te-aud pe ormă c-aşa şi pe dincolo, cherduş’ zâua!? Nu, zâce, abia îmi mai clătesc ochii! Hotărâtă, ce mai...
Pusăi freo 200 de lei în portofel ca la un caz de ceva să fie: transportu’, un mic, o bere... De, pleci la drum’, poţi să ştii!?
Luarăm otobuzu’, că şi zâsă Veta, cârcotaşă cum o ştiţi: Ce erea dacă ne ducea Sucă cu maşina, ce erea!? Ce-ai, fă? zâc. Nu cari chetre de moară! Cu mâinile goale şi să trezâm copilu’ cu noaptea-n cap!? Şi îi închisăi gura, i-o închisă, auz’i!
Cum-necum, ajunsărăm la târg. Şi tare să minună Veta mea când văzu puhoiu’ de lume. De unde vine-atâta lume, Mărine ? zâce. Di la Mozna, zâc. Şi tăcu... S-o fi prins, nu s-o fi prins, o lăsai să schearbă, să-şi pună mintea la contribuţâie...
Să uita la marfa de pe tarăbi când în stânga, când în dreapta, şi boscorodea: Ne-ar trebui asta, ba şi asta, şi ailaltă, de mă zăpăci de cap şi măi mule nu! Tăcui, tăcui, până îmi ieşi din pepeni, îmi ieşi: Ia’ ascultă, măi fimeie, noi venirăm la plimbare sau la cumpărturi? Da’ mi-o tăie scurt: Dacă-ţ’ erea de plimbare, di ce m-adusăşi aci? Di ce nu mersărăm ca oaminii în Grădina Publică? Şi dacă-ţ’ erea de plimbat, nu puteam să ne plimbăm şi la noi!? Nu crez’!? Şi îi detei dreptate, îi detei! Are o minte brici. Mă lăsă ea la barieră!? Mă lăsă...
Nu mă duci pe mine-n târg de florile mărului, zâce, că eu n-am timp de cherdut, auz’!? Şi capacu’ ăsta ne prinde bine! Ne prinde, zâce... Pusăsă ochii pe un capac bleu de plastic, frumos, e drept, cu doi peşti deasupra, da’ în el stam noi acuma!? Veceu’ în fundu’ curţî, capacu’ îi mai lipsa!? Chelului, tichia de mărgăritar... Şi cum îl duci? o-ntrebai. Cum îl duci? Ete-aşa, zâsă, şi îl luă sub braţ. Ai răbdare, să vin cu Sucă, zâc. Faci listă de-acas’ şi... Nu, zâce, că să pune vremea şi pe ormă nu ştiu dacă mai găsăşti aşa chilipir! Aci e mai ieftin decât în tot târgu’! Ochi de şuiţă, ce mai... Îşi făcu ea damblaua !? Şi-o făcu ! Te pui cu dreacu’ de-amiaz’ !? Nu te pui ! Cumpărai o pungă mare de plastic şi îl dosâi bine, că dupe mintea Vetii, ar fi mers cu ditai capacu’ subsuoară pin tot oraşu’... Pin tot oraşu’, auz’ !
Mi-o făcu Veta mea!? Mi-o făcu ! Da’ aşa nu zâceţi, o mai călca ea pin Caraula, o mai călca!? Poate când mi-oi vedea ceafa !
Să fiţi iubiţi ! Şi la bună vedere !

[Corina Militaru]

M-am relaxat! :)

[giurgiu maria]

Mi-a făcut plăcere lectura și mi-a trezit nostalgii!

[Bunoiu Marian-Cosmin]

Într-adevăr, ce am citit m-a destins, ba chiar am citit având în cap vocea lui Amza, însă, ca un oltean pur-sânge, nu am putut să nu mă împiedic de anumite deformări ale cuvintelor care ori nu sunt de natură oltenească, ori nu sunt de natură doljană. Şi tot ca un oltean, nu m-am putut abţine să nu vin cu un comentariu care nu trebuie tratat în niciun caz răutăcios, din contră:

- oltenii nu pronunţă "pi", "di" etc., ci spun cu aer foarte fandosit "pe", "de" etc.; moldoveni folosesc cele dintâi cuvinte; cuvinte pocite în care "i" se transformă în "â" sau "î" se întâlnesc numai în judeţul Mehedinţi şi puţin în vestul Gorjului".

A, şi nu chietre, ci pietre... şi de fapt nu pietre, cataroaie! :)))

[Ion Lazăr da Coza]

Notă: Semnele grafice și cele de punctuație (? ! ; , : ( ) . [ ] ' „ ” ... - * # etc. cu excepţia cratimei mari/linia de pauză [–]) trebuie lipite de cuvintele pe care le succed sau le preced! În schimb, e obligatorie pauza/blancul după toate semnele de punctuaţie, exceptând liniuţa de unire (cratima mică), dar și atunci când își urmează lor (de ex: – Așa!?!...)!

Tot nu pricep la ce i-a trebuit Vetei capac la veceu, când se știe că veceul oltenilor e făcut dintr-o groapă și doi pari - de un par se țin să nu cadă-n groapă, iar cu celălalt se apără de câini... Mă rog, „tichie de mărgăritar” - vorba autoarei. :)

da Coza