Capitolul IV Munţii Velibit-Bramanya-1988

[Belean Maria Ileana]

Dintodeauna ştiu aceşti munţi. Aici m-am născut, am crescut şi trăiesc. Este ceva special cu ei deşi mulţi nu vor să recunoască, sunt vii. De multe ori pe înserat se aude o melodie, un zumzet ca de pe o altă lume, este sunetul lor. Este doar o aruncătură de băţ până la ţărmul Mării Adriatice. Undeva, mai în jos, spre SV, izvoreşte râul Zrmanja. Peisajul este ireal. În dimineţile călduroase de vară, deasupra râului se formează nori albi de vapori, nişte nori pufoşi de lumină.

   Fauna, flora şi irealul pesaj sunt protejate de Parcul naţional Paklenica. 

 La 15-20 de metri de izvorul râului, aşezată pe o păşune alpină cu vegetaţie bogată, îşi scoate timidă pălăria de trestie, frunziş şi răşină, o căsuţă atât de mică şi acoperită cu liane şi iederă.

   Locul este umbrit de arbori coniferi foarte deşi, diferiţi arbuşti şi flori. Locul este izolat, dar pentru mine este locul ideal pentru meditaţie şi conexiune cu spiritul. 

   În contrast cu priveliştea de sălbăticie de afară, înăuntru este mult mai încăpătoare decât pare. 

   De la intrare te cuprinde un sentiment de linişte, de siguranţă şi căldură. Şemineul din mijlocul încăperii este centrul atenţiei. Piei mari de diferite culori, aruncate parcă la întâmplare, îmi dau o senzaţie de siguranţă şi păstrează aceea legătură strânsă cu natura, cu rădăcinile. 

   Într-adevăr această cameră are ceva măreţ, soarele îşi trimite razele strălucind în diferite culori, pe un tavan de bârne uscate. 

   Am un respect anume pentru acest munte, involuntar şi sacru. Pentru mine aici în această peşteră din apropiere, se află centrul spiritual al pământului. Este o concepţie poate pentru alţii prea îndrăzneaţă, dar pentru mine este un fapt, un fel de a trăi, de a înţelege şi convieţui cu el.   

   Nu întodeauna am fost o singuratică. În anii de facultate, asimilând cu nesaţ cunoştinţe în domeniul cercetării moleculare, am ajuns la concluzia că vreau altceva, vreau să înţeleg de ce eu sunt altfel ca ceilalţi colegi ai mei. De ce ştiu când careva este trist sau bucuros, de ce le pot citi gândurile şi de ce pot să prevăd viitorul unora. Mai târziu am înţeles că este un har, şi în această pustietate am învăţat să-mi stăpânesc aceste calităţi, să le dezvolt, să urc spre cunoaştere şi mister mai mult, mai mult…

  Cei câţiva cunoscuţi mă ştiu sub numele de Bramanya. Trecută de prima tinereţe, cu fruntea înaltă, ochii mari negri, pielea creolă şi părul strâns sub un batic înflorat, mă strecor în spatele şemineului. Această uşă care se deschide cu un scârţâit prelung, duce într-o altă încăpere obscură, luminată de mai multe lămpi pe bază de seu. Pe o măsuţă mică, un vas de argint este plin cu jar, din el se ridică un parfum de la beţişoare cu diferite arome. O linişte absolută domneşte în odaie. Pe jos, privirea mi se opreşte mereu pe o splendidă piele de tigru. Pe o altă masă lungă cât un perete întreg, stau parcă într-o dezordine zeci de sticlute, cărţi, iar în partea opusă un fotoliu, deasupra căruia, acăţat de o bârnă din tavan, e un evantai. Pe un alt perete un raft plin de cărţi, de la religie, ştiinţifice şi multe însemnări din cercetările mele pe parcursul a 20 de ani. Când întru în acest sanctuar, "laborator" cum îmi place să-i zic, nu mă mai interesează nimic din ceea ce se întâmplă afară, o împăcare, o linişte mă cuprinde.

   În decursul anilor, am ascultat şi studiat multe păreri şi teorii despre moarte, magie, viaţa de după moarte, despre reîncarnare şi metempsihoză, despre multe experienţe trăite de unii în apropierea morţii. 

   În însemnările mele am combinat cunoştinţele despre despre religie, spirit, despre eul meu lăuntric cu tot ce înseamnă acest lucru, cu intuiţia, sensibilitatea, viziunile şi harul meu. 

   Luna mai este cea mai spectaculoasă lună de peste an, când natura îşi dezvăluie frumuseţea în toată splendoarea sa, iar apusul...nu poate fi redat în cuvinte, doar să stai şi să savurezi fiecare secundă, un spectacol de lumini însoţite de câte un strigăt de pasăre sau animal sălbatic. 

   Masa de seară constă în o felie de pâine de secară uscată, o bucată de pastramă şi fructe de pădure. Apa de izvor este la doi paşi, termin de mâncat şi mă retrag în casă. Aprind felinarul, încui uşa şi mă duc în "laboratorul meu".

   De câteva zile tot fac socoteli, încerc să trag nişte concluzii la ultimele evenimente care au avut loc pe cerul astral şi nu-mi iese ceva. Mă aşez pe scaunul de răchită acoperit cu o blană groasă, deschid caietul şi reiau însemnările. 

   România!...de ce începe totul de acolo?

   Reiau cu calm calculele. Pe cerul României vor avea loc câteva mari conjuncţii, mai precis trei deodată, fenomen care are loc odată la 500 de ani.

   Aceste conjuncţii se află în zonă naşterii, recunoaşterii şi reînvierii.

   Ce vrea să însemne aceasta?

   Există o conjuncţie care se produce o data la 3500 de ani, întâlnirea lui Pluton cu Neptun. Acest eveniment înţntodeauna produce un fenomen unic, bizar. Dar mai este o conjuncţie Pluton-Capricorn şi Uranus-Berbec.              

  Asta înseamnă că se formează cu siguranţă o paradigmă în modul de a gândi, un fel de revoluţie pe plan spiritual.

   Îmi este ciudă pe mine:

   Unde eşti harule?

   Am încredere în ce simt şi în faptul că voi primi un răspuns cât de curând.

   Nu mă mai frământ cu asemenea probleme în care îmi risipesc energia. Trebuie să găsesc întâi inspiraţia în mine şi atunci odată aflat să pricep adevărul ascuns în spatele semnelor care se tot arată de câteva zile. 

   Aprind un beţişor, privesc fumul care se ridica.

   Şi mâine este o zi!

 

*

 

   În anii de facultate am învăţat sau mai bine zis am dedus că secretul marii divinităţi constă în cunoaştere, stăpânirea şi dirijarea magnetismului şi electricităţii. 

   Atunci s-a născut ideea de a-mi folosii forţa în lumea materiei şi spiritului, iar mai târziu să le pot influenţa prin har. 

   Am ştiut dintodeauna că am puterea de a prevedea evenimente şi de a citi viitorul. 

   Primele raze ale soarelui trec prin crăpăturile uşii de lemn. Îmi place aşa mult dimineaţa, este un început a ceva, ador începuturile. 

   Azi chiar am nevoie de un început pentru a înţelege ultimele semne şi sunt gata să fac un ritual pentru a obţine răspunsuri. Odată hotărârea luată, iau un scăunel mic, urc pe el şi caut una din însemnările mele:"Magia Lunii şi Credinţa".

   Îmi fac o cafea tare şi încep să răsfoiesc. 

   Plantele sunt guvernate de apă, aer, pământ şi foc. Combinaţia lor poate rezolva o problemă prin ritualuri magice. Fiecare grup de plante se integrează într-un plan cosmic care determină intensitatea forţei puse în acţiune. 

   Am făcut de multe ori acest ritual, iar din repetarea acestora, s-a desprins din spectrul astral, un spirit bun, protector, pe care eu l-am numit Tore. 

   Îmi fac o listă cu tot ce am nevoie: muguri de sălcie pentru purificare, fără de care nu pot începe nicio magie, sare de mare, tămâie, mesteacăn, scorţişoară, genţiană care sunt plante cu foc, angelică, gardenia şi portocal. Odată lista făcută, o pun în geantă, o geantă maro-roşcată care o folosesc doar de câte ori cobor în oraş. Sub divan, într-o ladă de zestre frumos ornată cu figuri geometrice, am câteva haine pe către le folosesc tot aşa de câte ori merg în oraş. Mă îmbrac cu o pereche de blugi, o bluziţă grena cu dungi negre, adidaşi Nike, renunţ la baticul înflorat, îmi las părul desfăcut pe spate. Cârlionţi negri curg în valuri, iau geanta şi ies

grăbită. Nu este nevoie să încui uşa, nu vine niciodată nimeni. Este o zi splendidă de vară, iarba înrourată şi cântecul variat al păsărelelor, îmi crează o bună dispoziţie, îmi dă încredere şi poftă de viaţă. 

   Urmez cărarea şerpuită de-a lungului râului Zrmania, la 28 de km în jos la prima aşezare, Knin. 

   Am coborât aşa des în oraş că nu mi se pare dificil. După o oră de mers se zăresc primele clădiri. Acoperişuri roşii, ce datează din secolul al XVIII-lea, clădiri joase cu o arhitectură veche şi o frumuseţe aparte, păstrează acel aer boem de vechi. Iubesc acest orăşel. După încă două ore de mers ajung la ruine. Drumul este plin de praf şi soarele începe să ardă. Mereu admir vestigiile unor vechi cetăţi şi nu scap ocazia să poposesc câteva minute aici. Mă urc pe un perete, sau mai bine zis ce a mai rămas din el. Îmi este sete. Scot sticluţa cu apa prospătă de izvor, beau cu sete câteva înghiţituri şi admir frumuseţea copleşitoare din jur. 

   Imediat după vestigii, râul cade liber vreo 50 de metri într-o cascadă de o frumuseţe rară. Urmăresc cărarea care s-a îngustat mult, şi în 15 minute ajung în vale. 

   Aici la intrare în Knin, semnul oraşului are o inscripţie cu menţiunea:"Bine aţi venit la Knin, oraşul regelui Dmitar Zvonimir".

   Nu-mi pot opri un zâmbet sarcastic. 

   Printre străduţe înguste, oraşul este împânzit de turişti. Sezonul turistic a început. 

   Tranversez stradă principală, şi pe o străduţă lăturalnică apare o somtuoasă inscripţie cu litere de o şchioapă:"Plafar şi alte produse naturale".

   Intru, un miros puternic de tămâie, şi plante aromate pun stăpânire pe mine.

 --Bună ziua, Tania!

 --Bună Anya, mi-a fost dor de tine, ce mai faci?

  Din două mişcări a fost lângă mine. Îmbrăţişarea ei este sinceră şi plină de drag şi respect. 

 --Şi mie mi-a fost dor de tine. Cum o mai duci cu sănătatea?

 --Bine, mulţumesc lui D-zeu şi ţie. 

 --Iarăşi am o listă.

 --Să văd, bine, am de toate. 

   După ce le împachetează, scoate de sub tijghea un pachet mic frumos ambalat.

 --Este pentru tine.

 --Pentru mine?, ce este?

 --Un mic cadou de la mine, semn că ţin mult la tine.

 --Ştii că nu trebuie, mulţumesc. 

 --Cu plăcere, să fii binecuvântată.

 --Rămâi cu bine, să ai grijă de tine şi nu uita sfaturile.

 --Ştiu, mulţumesc şi eu.

   Ies grăbită de pe străduţă, iar la câteva case distanţă este marketul. Trebuie să-mi fac provizii. 

   Clopoţelul de la intrare face un zgomot teribil. Magazinul este pustiu. Nenea Volornyk este la datorie.

 --Bramanya, ce surpriză, săptămâna aceasta nu ai coborât!

 --Nu, nu am avut nevoie şi ştiţi că şi drumul este lung şi anevoios. Am nevoie de merinde, chibrite, un cearceaf alb şi beţişoare parfumate.

   Nea Volomyk, cu răbdare aşează toate pe tijghea, face socotelile şi cu o mină serioasă continuă:

 --Bramanya, trebuie să-ţi găseşti şi tu pe cineva, viaţa dusă de una singură nu este sănătoasă.

 --Când o vrea D-zeu.

 --Nu te irosi, viaţa este scurtă.

 --O să ţin seama de sfatul dumitale. Să rămâi sănătos.

 --Du-te cu bine, fătuca mea.

   Spre întoarcere mă opresc la poştă, ridic corespondenţa. În cutie erau 5 scrisori, Mă uit fugitiv peste ele şi privirea îmi rămâne pe una dintre ele. Este de la Editură. O desfac cu grijă, o citesc şi nu schiţez decât un gest de mulţumire. Mă aşteptam. Cartea s-a vândut foarte bine şi am încasat 50.000 de Euro, bani care au fost viraţi în contul meu. Nu am nevoie de ei, dar totuşi parcă aş face ceva investiţii în laborator.

   Pune scrisorile în geantă. Deodată simt o mână pe umăr.

 --Anya!

 --Zimir, bună!

 --Bună! Lasă-mă să te sărut, eşti tot aşa de frumoasă.

 --Eii, lasă, timpul nu iartă pe nimeni.

 --Ştii ce simt pentru tine, de ce îmi întorci mereu spatele?

 --Zimir, ştii că m-am consacrat studiului, filozofiei şi ştiinţei, am luat parte de nenumărate ori şi la viaţa şi la munca mulţimii. Sunt lângă tine şi cu tine mereu. Dar nu a venit momentul.

 --Tot aşa zici.

  Şi un nor coborî pe faţa lui. 

 --Nu fi supărat, ştii că nu suport.

 --Bine, nu voi fi supărat, uite pentru tine zâmbesc.

 --Aşa te vreau.

  M-am ridicat pe vârfuri şi i-am dat un sărut pe obraz.

   Mereu ştii cum să mă iei, vezi, de aceea te iubesc. Apropo, acum mi-am adus aminte, m-am gândit la tine. Un prieten aduce eoliene de vânt pentru producerea curentului electric m-am gândit că ai nevoie.

  Stau câteva secunde pe gânduri, am zis să o las mai moale cu tehnologia, dar ştiam că pentru multe investigaţii, cunoaştere am totuşi nevoie de curent. 

 --Zimir, eşti un inger. Îmi trebuie. Vorbeşte cu prietenul tău, te rog să te ocupi de toate actele necesare. Vezi, meriţi un sărut.

   Mă ridic pe vârfuri pentru a pune în practică ce am zis, iar în acelaşi moment Zimir se întoarce şi mă sărută pe gură cu blândeţe.

 --Prăpăditule! totuşi mi-a plăcut. Trebuie să plec.

 --Bramanya, de ce nu-ţi cumperi un telefon mobil? Nu se ştie niciodată când ai vreo urgentă, este un necesar.

 --Da, un rău necesar, poate ai dreptate, o să mă mai gândesc.

 --Bine, pot să te conduc?

 --Da, sigur.

   Îl iubeam mult pe Zimir, dar o dragoste platonică. Este ca un frate pentru mine. Înalt, ochi albaştri şi părul blond, tuns periuţă îi dă un aer englezesc, dar de baştină este de aici. Costumul gri-albastru îi vine impecabil. La Institutul de cercetare Lammar este apreciat şi respectat.

 --Locul de la Institut, este mereu vacant pentru tine.

 --Ştiu, dar prefer sa lucrez singură, să am intimitate.

   Deşi niciodată nu este mulţumit de răspuns, se resemnează întodeauna.Tare ar vrea să ştie în ce stadiu al cercetării este, doar era cea mai luminată minte în timpul facultăţii. Îi era greu să creadă că un om ca Anya renunţă la cercetare.

   Zimir m-a petrecut până la jumătatea drumului, de aici am hotărât că merg singură. 

   Serios, solemn, îmi luă mâna şi o sărută.

 --Anya, ştii ce simt pentru tine, te iubesc dintodeauna. 

 --Ştiu Zimir, o să vină şi ziua aceea.

  Nu eram prea convinsă, iar Zimir lasă ochii în jos resemnat.

 --O să aştept. 

 --Trebuie să plec.

 --Ok, să ai grijă de tine şi nu uita că te iubesc!

 --Şi eu ţin mult la tine, prostuţule.

   Ajung acasă, despachetez, mă schimb şi pun toate cele necesare într-o sacoşă. Închid uşa şi pornesc pe potecă spre munte. Trebuie să ajung pe înserat. Mai sunt doar două ore până se înserează. Ies din pădurea de conifere şi printre arbuşti şi multă vegetaţie bogată, încerc să-mi fac cărare. După pâlcul acela de porumbei, astupată, este o intrare de care nu ştie nimeni. De multe ori am vrut să-i spun lui Zimir, dar ceva m-a oprit. Nu a venit momentul. 

   Ajung în faţa despicăturii, încerc să mă strecor prin deschizătura îngustă.

   Aprind lanterna. Intrarea se lărgeşte şi se vede ca o poartă monumentală în formă de pagodă, împodobită cu tot felul de desene şi sculpturi. La câţiva metri patru coloane de piatră domină întreagă peşteră. Bolta şi pereţii sunt desenaţi cu multe scene de luptă şi diferite ritualuri. Sunt divinităţi reprezentate când izolate adâncite în profundă meditaţie, când în grupuri în diferite momente de ritualuri.

    În mijlocul încăperii, jos, este un cerc mare cu multe desene şi simboluri. 

   Aici ai impresia că încăperea este consacrată unor divinităţi lugubre, sumbre, ale căror răceală te umple de spaimă. 

   Mie nu mi-a fost niciodată teamă. 

   Scot din sacoşa tot ce am adus pentru ritual. Întind cearceaful alb, lumânările din jur împrejur şi toate ingredientele. 

   Pentru ritualul de purificare, iau trei muguri de sălcie şi îi beau cu apa sfinţită.

   După ce am terminat toate de aranjat, trebuie să le descânt în numele spiritului meu protector, Tore.

   Pun în mijloc un vas de sticlă, în care am amestecat sare de mare şi cenuşă de lemne.  Aprind şapte boabe mari de tămâie, pun mâinile deasupra vasului şi descânt:

 --Foc, Pământ, Aer şi Apă

 Binecuvântate fiţi,

 Semn al Leului şi al Cerului,

 Semn al tuturor celor de sus,

 Binecuvântate fiţi!

 Luna, ispita nopţii,

 Întuneric şi lumină,

 Binecuvâ ntate fiţi!

 Nord, sud, Est şi Vest,

 Verde, Roşu şi Violet,

 Alb şi negru,

 Binecuvântaţi să fiţi!

 Puteri din Est,

 Puteri din Vest,

 Puteri din Nord,

 Puteri din Sud,

 Binecuvântate fiţi!

 Stâlpi de potop şi stâlpi de foc,

 Sângele pământului,

 Adorat şi invocat,

 Binecuvântate fiţi!

 Înalt şi adânc,

 Apa şi Pământ,

 Binecuvântate fiţi!

 Acum şi în pururea şi în vecii vecilor,

 Amin!

  Fac o cruce mare deasupra vasului, şi aştept.

   O adiere de vânt care face că lumânările să pâlpâie, e semnul că Tore se apropie. 

   Nici modelele şi nici specialiştii nu iau în calcul unul din cele mai fundamentale şi probabil dintre cele mai puţin înţelese principii ale creaţiei, componenţa dimensionalităţii. Consider că tot ceea ce cunoaştem drept lumea noastră, este de fapt făcut din aceeaşi substanţă, mici pachete de lumină numite cuante, care vibrează la diferite viteze. 

 Din fumul lumânării se conturează un chip de om, exact ca din vasul lui Aladyn. doar că Tore este un înger cu părul cărunt şi ochii îi strălucesc mereu. Nu mi-a fost niciodată frică, mereu am un sentiment de stabilitate şi încredere. 

   Tore îşi revarsă privirea de o blândeţe de neînchipuit în toată camera. Umbra lui se răsfrânge în toate colţurile din cauza lumânărilor.

 --Bramanya!

   Preţ de câteva clipe inima îmi bate cu putere, aşteptând parcă o revelaţie.

   Tore mă priveşte. Pacea inspirată de el coboară în sufletul meu şi îmi învăluie cu o largă duioşie gândurile. Cum pot eu să uit aceste clipe minunate când însăşi natura mă lasă să întrezăresc această putere binevoitoare, care la urma urmei îmi conduce întregul mers. Mă simt aşa mică pe lângă el, ridic privirea plină de aşteptare. O pace nespusă mă cuprinde şi capăt dintr-o dată certitudinea că nu trebuie decât să întind mâna şi voi primi tot ce vreau. 

 --Tore, am nevoie de tine, de îndrumarea şi înţelepciunea ta!

 --Ştiu despre ce este vorba.

  Se întoarce parcă preocupat de gânduri.

 --Este o şansă unică.

 --Nu sunt sigură că ştiu.

 --O să-ţi arăt.

   Îşi ridică privirea care îi rămâne încremenită pe una din desenele care reprezintă un ritual, un mort care învie. 

 --Leapădă gândul că eşti un trup, un creier aparte până vei simţi în tine un val binefăcător de pace şi lumină, uită personalitatea ta, de acum firul vieţii tale se împleteşte cu aceasta.

   Urmăresc traiectoria privirii lui care mă duce la desen. Privesc cu atenţie, după care închid ochii pentru a intra în semitransă. Odată conectată, deschid ochii. Scena se dezvăluie atât de reală în faţa ochilor, şi încet baierele creierului închis, se deschid. Am o revelaţie. Vechile motive pentru care trăiam, mă părăsesc. Acum sunt altele noi pentru care simt că am trăit dintodeauna.

    Îl privesc pe Tore. Stă nemişcat şi liniştit. Ştie că eu ştiu, doar un zâmbet firav în colţul buzei drepte îmi confirmă bănuiala. Pentru mine nu mai contează ce realitate se ascunde în spatele acestui vis.

    În acest moment vreau doar să am puterea să păstrez mereu această stare, acest fapt.

   Trebuie să plec. Nu trebuie să scot niciun cuvânt. Tore dă din cap aprobator. 

 --Trebuie doar să-ţi doreşti să fiu lângă tine .

   Cu un zâmbet confirm că am înţeles. Scot lanterna şi pornesc în josul muntelui. Drumul este atât de liniştit şi ireal. Nu pot şi nu vreau să-mi eliberez gândul de la acest vis sublim. Inima îmi tresaltă, poate pentru că un mister sublim se apropie, iar eu voi fi martora şi cheia.

   Este miezul nopţii când ajung acasă. Înfrigurată de frig sau de mirajul întâmplării, caut un loc cald pe divan, închid ochii şi meditez. Tore...Este unic, un element al naturii mai presus de acceptarea oamenilor, măreţia lui e stingheră dar tot odată mă umple de o bucurie greu de stăvilit.

   Multe întrebări am înghesuite pe buze, dar în prezenţa lui tac. Nu este nevoie de cuvinte. 

   Până acum nu mi-a fost uşor să oscilez între atâtea sentimente potrivnice. Acum totul s-a terminat, este clar. 

   Nu ştiu când am adormit.  

 Dimineaţa înainte să deschid ochii încerc să-mi fac ordine în idei. Deci, aseară totul a fost real. 

   Se anunţă o zi plină. Este o linişte desăvârşită, lovită doar de zgomotul gingaş al unei păsărele sau un cuc singuratic. Răsăritul oferă o imagine de vis în care ochii se scaldă în voie. 

   Aduc de la izvor o galeată de apă proaspătă, fac o cafea şi mă aşez la măsuţa mică. Atunci văd un mic pachet pe partea cealaltă a măsuţei. Este pachetul de la Tania. Am uitat cu desăvârşire de el. Îl iau, îl desfac curioasă. Nu-mi vine să cred, un telefon mobil. Un surâs îşi face cuib în colţul buzei. Chiar nu mă aşteptăm. Iau carneţelul cu notiţe de pe raft şi caut numărul ei. Îl formez şi o sun.

 --Bună Tania. Sunt Bramanya.

 --Bună, draga de tine.

 --Mulţumesc pentru telefon. Nu trebuia, este prea mult.

 --Să-l foloseşti cu drag. O să te sun mereu.

 --O zi frumoasă să ai, Tania.

 --Şi tu la fel, pup.

   Iau cafeaua cu mine şi mă duc în laborator. Tania este o persoană care nu ştie ce înseamnă egoismul, acel egoism care face pe om prizonierul acestei lumi. Dar oare de ce nu pot oamenii înţelege că adevărata renunţare este aceea la acel Eu iluzoriu şi înşelător? Fericirea este un dar al înţelepciunii.

   Îmi iau însemnările şi răsfoiesc, încep calculele şi citesc cu atenţie. 

   Corpul omenesc este ţesut din fibre invizibile, adică din razele curcubeului care se încrucişează între cer şi pământ, urmează o linie trasată concret de cele cinci elemente, ale căror schiţă este conferită de planete. 

   Credinţa triburilor zuluse, crede în faptul că un suflet nemuritor conţine în sine scânteia spiritului divin universal. Acest fapt se întâmplă la a şaptea reincarnare. Reiau calculele. Totul începe în Transilvania-România. Data, în 15 iulie. Este Scorpion cu ascendent în Berbec. Poate el nici nu ştie ce este şi ce va fi. Cert este că înainte de amiază destinul o să-l aducă în munţii Velebit. Mai sunt trei zile. Viziuni scurte şi incerte îmi tulbură mintea. Este mult sânge. Vreau să fie Tore aici!

   Pe divanul prea jos parcă pentru statură lui, stătea un bărbat cu părul, barba albă şi lungă. Veşmintele lungi parcă de pe vremea lui Moise, avea culoarea violet-negru, culoarea apusului. 

   Recunosc, m-am speriat, dar nu a durat doar câteva secunde. 

 --Tore, văd doar sânge şi mult fum.

 --O să ştii ce ai de făcut. Închide ochii şi caută. Această căutare, te va duce la răspuns. Ai încredere în tine, în instinctul tău, care este cel mai bun.  

   Am închis ochii. Imaginea se limpezeşte şi odată cu ea toată întâmplarea pas cu pas. Deşi imagini de coşmar se derulează ca un film, o fericire fără margini pune stăpânire pe mine. 

   Am nevoie de mai multe lucruri. 

   Când deschid ochii, Tore nu mai este. Încă nu mă pot obişnui cu acest fapt, cu această apariţie şi mai ales dispariţie. 

   O sun iarăşi pe Tania.

 --Bună, Tania. Sunt tot eu. Am nevoie de mai multe lucruri şi am sunat să văd dacă le ai, dacă nu să ai timp să le comanzi până mâine. Este urgent.

 --Dorinţă ta e poruncă pentru mine, glumesc!

   Râsul ei cristalin se aude prin telefon. Cum să nu o iubesc?

 --Reuşeşti să-mi faci ziua mai frumoasă mereu. Am nevoie de ceară sfinţită şi flori de sânzâiene.

 --Bine, o să sun şi pe mâine o să vină.

 --Mâine după masă cobor şi eu.

 --Abia aştept. Poate mi-aduci un buchet de flori de munte.

  Niciodată nu o întreabă nimic pe Bramanya. Îi respectă deciziile.

 --Cu drag, oricum aduceam. Ştiu că-ţi plac.

 --Te aştept, pup.

 --Şi eu te pup.

   Ziua a trecut liniştită şi plină de nerăbdare pentru marele moment. Emoţiile îmi tăie stomacul. Ies din casă, mă aşez la marginea izvorului şi îmi golesc mintea de gânduri. Las lumina să mă înfăşoare şi simt cum mă umple energia. Din pământ îmi trag seva. Deşi am un talent deosebit, nu pot declanşa de una singură o mişcare de amploare a fenomenului. Tore, mă face să înţeleg mai bine eul meu, să percep adevărul, acel adevăr care se iveşte din adâncimile sufletului meu şi pune stăpânire pe mine. Am înţeles că acest Eu nu este altceva decât Împărăţia Cerurilor, Nirvana sau cum îl mai numesc popoarele hinduse, Eliberare.

   Am găsit liniştea. Un văl de fericire a pus stăpânire pe mine. Razele de soare la apus, sunt mai strălucitoare. Aerul încărcat cu diferite miresme sunt parcă mai puternice. Această imagine va rămâne ca o pecete pe retină.

   Percepute, suma tuturor cunoaşterilor, inclusiv legile cele mai măreţe, dau naştere unei ştiinţe sacre: MAGIA.

 

[Corina Militaru]

Interesant! Fascinatia cunoasterii dincolo de realitatea palpabila.

Mi-a placut. Exista continuare?

Cu prietenie,

[Roza Dinvale]

Foarte interesant. Personaje și locuri exotice, abundență de idei și cunoștințe spirituale, stilul îmi amintește de Coelho, am citit cu mare plăcere.

[Belean Maria Ileana]

exista !...le postez pe rand... si inca scriu... multumesc mult... cu drag

Corina Militaru a spus :

Interesant! Fascinatia cunoasterii dincolo de realitatea palpabila.

Mi-a placut. Exista continuare?

Cu prietenie,

[Belean Maria Ileana]

Multumesc frumos, este inca mult de scris... la iarna avem mai mult timp liber... cu drag!

Roza Dinvale a spus :

Foarte interesant. Personaje și locuri exotice, abundență de idei și cunoștințe spirituale, stilul îmi amintește de Coelho, am citit cu mare plăcere.

[Mihaela Suciu]

Pare ireal, dar imaginaţia nu are limite. Mi-a rămas în minte suma obţinută pentru carte :)

O să citesc şi celelalte capitole, să-mi fac o idee.

[Belean Maria Ileana]

Pai...ma tot gandeam de unde o sa aiba bani sa evolueze, nu poate continua cu instrumente rudimentare...:D 5000 de euro erau prea putini... :D

Multumesc frumos Mihaela si o seara de vis!

Mihaela Suciu a spus :

Pare ireal, dar imaginaţia nu are limite. Mi-a rămas în minte suma obţinută pentru carte :)

O să citesc şi celelalte capitole, să-mi fac o idee.