«Calul de dar nu se caută la dinți»

[Mihai Hafia Traista]

 

 

În timp ce noi muritorii de (neam, care în Epoca de Aur a stat la) rând (mai stăm și acum când se împart ajutoare și pomeni electorale, că doar avem în gene virusul statului-la-rând, coadă sună urât) reușim să ne fericim partenerul de viață cu câte un dăruleț (ca vai de mama lui) – o florșică, un pantișpanel  o șocolățică sau gogorănuță  cu termen de valabilitate expirat la mustață, achiziționate de la vânzătorii unei anumite etnii (a nu se intrepreta trădătorii) de la gurile metroului (metroaielor cum ar spune primarul meu... na, că ați aflat și în ce sector domiciliez), sau de la buticul din colțul blocului, de un leu bomboane și de restul mentosane, în cel mai fericit caz o sticluță de odicolon  ieftin, sau în cazul în care partenerul nostru e  muiere sau poponar, pomadă cozmetică, ruj de boit buze, sau  pomadă de sulemenit locul în jurul celor două organe de formă globulară, așezate simetric în partea din față a capului, aflăm de la Teve neplasmat, bine că măcar e color (albul și negrul tot culori sunt, spunea Bulă într-un banc), ce cadouri își fac miniștrii, senatorii, depu(tații) noștri, care cârmuiesc (spre dezastru) destinele scumpei și bogatei noastre patrii. Și aici nu mă lasă inima să nu-l parodiez pe premierul Regelui Carol al II-lea:

«La noi sunt cioturi mari de brad

și câmpuri de iarbă arsă;

la noi Montane Roșii sunt

Și-atâta jale-n casă.

Investitori din alte țări

Vin țara să ne-o mute;

La noi sunt târfe și șpăgari

și lacrimi multe, multe...»

Dar nu numai aleșii noștrii dragi își fac cadouri pompoase ci și futboliștii,  actorașii can-caniști, capatosienii, hepilicienii lui Măruță, accesdirectienii,  maneliștii,  molarii,  moliștii, mui... (ptiu, Doamne iartă-mă!).  De poeți, prozatori, pictori... a auzit cineva?... No, «ăia ie proști, adică nu  e deștepți ca noi». Băieții deștepți dăruiesc țiitoarelor sale – pițipoancelor, manechinezoicelor, modealistelor, podiumelistelor, penisomaseuzelor, zuzelor și așa mai încolo cadouri în haine de mii de euro, în excursii și mașini de zeci de mii și în apartamente, case și vile de... (nici nu vreau să mă întreb de unde...). Ce-i drept, deseori mass(sub)media anunță că și ele, adică cutăreasca  sau cutăreasca dintre maisuspomenitele,  «i-a dăruit un copil lui»  lui cutărăsescu sau cutărăsescu dintre maisusamintiții  (înainte de maisuspomenitele).

Ia ascultă încoa’ dragul meu frate cetitor: i-a dăruit un copil!...

Păi ce dar e ăsta?... Ea singură a croșetat, pompat, cusut, ...utut  darul? El nimic, nimic?...

Pe vremuri, romanele de dragoste (cel ionic sau cel doric, cum ar spune cărturarul eN. Manolescu) se finalizau cu găsirea unui copilaș în grădinița cu flori, în grădină printre căpățânile de varză, între straturile de morcovi, ceapă și păstârnac, în tarlaua de canabis (de-ar fi știut bunicii noștri ce cultivă...) sau apărea barza... Dar de când cu romanele astea corintice...

Dar parcă într-un ceas rău i-am luat în derâdere pe maisusamintiți cutărăsești, căci nu trecuse bine o lună de zile de când am cunoscut-o pe Frusina, cusătoreasă  la fabrica unui investitor de-afară, de abia am reușit să-i dăruiesc doi covrigi, o merdenea și trei prezervative, că ea mă și anunță la telefon:

–        Dragul me-e-eu, îți voi dărui un copil, sunt în luna-a-treia...

–        Cum în luna a treia?!... Ne cunoștem de abia de o... am vrut să refuz politicos

darul.

–        De-o lună-ă-ă ești tu cu mine-e-e, de-o lună-ă-ă sunt eu cu tine-e-e, și de-o

lună-ă suntem împreună...

            Decât să mă iau la întrecere cu Frusina în-cele-arifmetice, mai bine mă făceam filosof și până la urmă m-am făcut... și încă ce filosof.

            Niciodată nu va afla Frusina că eu mintenaș după răzmerița din toamna lu’ anu opșnouă  sec. XX, m-am dus la renumitul testicolog  prof. dr. în penisologie Pandele Coițescu și m-am sterilizat ca nu care cumva... dar Frusina nu va afla, căci vorba românului: «Calul de dar nu se caută la dinți».

 

Joi, 15 brumar, 2012

BUCUREȘTI

 

[Sofia Sincă]

Haz de necaz! Parodie la contemporaneitate.

Deţi nişte săgeţi ironie prin care treci, şi pe bună dreptate, problemele serioase ale societăţii din care facem parte, dar care prin desfăşurarea lor sunt complet aiurea. Niciodată nu a fost promovată atât incultura până acum. Se pare că asistăm la o modificare a limbii române în cea vulgară, de la marginea societăţii. Până şi oamenii de cultură, cei care ies în faţa ecranelor de televizor folosesc cel puţin un, ''mi-am dat cu părerea'', nimeni nu mai începe nimic, toată lumea ''demarează''  şi multe altele.

Apreciez textul cu ironiile lui, Sofy!

[Corina Militaru]

Haz de necaz! Cam doare.

Bine scris!

Cu prietenie,

[Mihai Hafia Traista]

Va multumesc doamna, de trecere si apreciere, cu stima MHT.

Sofia Sincă a spus :

Haz de necaz! Parodie la contemporaneitate.

Deţi nişte săgeţi ironie prin care treci, şi pe bună dreptate, problemele serioase ale societăţii din care facem parte, dar care prin desfăşurarea lor sunt complet aiurea. Niciodată nu a fost promovată atât incultura până acum. Se pare că asistăm la o modificare a limbii române în cea vulgară, de la marginea societăţii. Până şi oamenii de cultură, cei care ies în faţa ecranelor de televizor folosesc cel puţin un, ''mi-am dat cu părerea'', nimeni nu mai începe nimic, toată lumea ''demarează''  şi multe altele.

Apreciez textul cu ironiile lui, Sofy!

[Mihai Hafia Traista]

Cu multumiri MHT.

Corina Militaru a spus :

Haz de necaz! Cam doare.

Bine scris!

Cu prietenie,