Decreţel

“Decreţel” = copil născut ca urmare a aplicării Decretului numărul 770 din 1 octombrie 1966 privind reglementarea întreruperii cursului sarcinii. Practic, ca urmare a aplicării acestui decret, natalitatea a crescut de la 1,9 la 3,7 copii per femeie. Este generaţia în blugi şi adidaşi despre care avea să vorbească în anii `80 poetul Adrian Păunescu în cadrul cenaclului „Flacăra”, aceeaşi generaţie care se va întoarce ca un bumerang în decembrie `89 împotriva creatorului ei: Nicolae Ceauşescu.

Şi totuşi, în afara datelor sterile care pot fi găsite pe internet, ce am fost de fapt noi, „decreţeii”? Ce ne-a animat, cum ne-am consumat timpul, cum ne-am petrecut copilăria fără minunile tehnicii actuale? Cum de am putut fi fericiţi fără telefoane mobile, fără tablete, laptopuri şi, mai ales, fără facebook? Ei bine, am să vă mărturisesc în rândurile care urmează un posibil răspuns la întrebările de mai sus.

Ar trebui să încep prin a folosi formula „orice asemănare cu fapte sau persoane reale este pur întâmplătoare”. Aş începe însă cu o minciună pentru că în rândurile care urmează este vorba de personaje care au existat în realitate. Sunt amintirile mele, ale fraţilor mei şi ale bunilor şi dragilor prieteni cu care am împărţit bunele şi relele unei copilării excepţionale.

 

Botezul

        36, pentru unii doar un număr, pentru mine amintiri de neînlocuit. Acum 36 de ani eram cu frate-miu la botezul unei verişoare. Ziua începuse sub semnul racului. După ce se chinuise bietul tataia un sfert de oră să îmi lustruiască pantofiorii şi să îmi facă freza, iaca: cum ies pe uşă, cum las o urma considerabilă de piele pe cimentul din curte. Din genunchi, de bună seamă.

        - Eeee, semne de bună purtare! au rostit în cor mătuşile.

        Frate-miu, ca să mă consoleze, m-a luat frăţeşte de umeri şi mi-a propus aşa, pe șoptite, o cură de vişine, cică alea ar face bine la julituri. Habar n-avea cât de repede aveam să îi întorc favoarea! Precum doi veritabili năpârstoci, nu aveam nevoie nici de prea mult timp de gândire şi nici de accesorii complicate pentru a ne cocoţa în vişin. Cum toată lumea dădea zor cu pregătirile de plecare, nimeni nu a băgat de seamă dispariţia noastră. Stăteam în fund pe o cracă a vişinului, cu picioarele atârnânde şi înfulecam acriturile alea de vişine de parcă ceva mai bun la gust nu ar mai fi fost pe lume. Sârguincioşi din fire, am chelit toate vişinele din raza şezândă de acţiune. Clar, trebuia să trecem la pasul 2 – întinderi. Şi uite aşa nici nu apuc bine să clipesc, că rămân singur în copac. Bine, asta nu era neapărat un lucru rău, rămâneau mai multe pentru mine, dar unde a dispărut aşa subit frate-miu? Nu cumva are o ofertă de bomboane şi vrea să profite de ea fără mine? Şi dă-i şi strigă ca un apucat după el. Mirarea mare era că el răspundea, cumva de aproape, dar nu-l vedeam. Alertat probabil de strigăturile venite dinspre vişin şi ştiut fiind faptul că mai rău decât liniştea sunt ţipetele de luptă, iaca mă trezesc luat la zor de tata. El mă întreba pe mine, răspundea frate-miu nu ştiu de unde. A lămurit tata repede misterul, după ce a mers cu urechea după răspunsuri. Ele veneau din ... canal. Acolo căzuse frate-miu. Căzătura artistică, de altfel, pentru că, nu ştiu cum a reuşit, dar capacul se reaşezase în poziţia firească. Tata l-a scos din canal în regim de urgenţă şi a trecut la o examinare amănunţită a hainelor. Adică, vă daţi seama, noi eram deja „manechini” numai buni de dus la biserică, aşa că orice sminteală a hainelor ar fi implicat cine ştie câte minute de întârziere. Norocos frate-miu, tot ambalajul era într-o perfectă stare. Cum la prima vedere totul era în regulă, cu o palmă bine plasată pe spinare, tata şi-a trimis odoarele către maşină (acolo spera el să aibă controlul absolut al năzdrăvăniilor). Ei ... ghinion, a declanşat alarma.  Unde nu se apucă frate-miu a ţipa şi a sări într-un picior în jurul lui! Mama, răsărită de nu ştiu unde, avea să dezlege misterul. În cădere frate-miu se jercănise pe toată spinarea, de la fund până la gât. A avut el noroc de nu şi-a rupt nici un os, de a trecut prin capacul canalului precum apa prin sită, dar ceva, ceva tot i-a stat în cale. Se vede însă că fieru’ bun se cunoaşte la juleală, pentru că nici unul din noi nu a avut măcar intenţia de a se băga în centrul atenţiei prin plânsete şi smiorcăieli de doi lei. Adică na, plângeam şi noi, dar cumva ştiam să ne alegem momentul astfel încât profitul sa fie maxim – pupat, mituit cu „ceva bun”, trimis la joacă. Ori acum nu era momentul propice. Haine intacte plus lipsă sânge au condus rapid la îmbarcarea în maşini către biserică. Ca doi fraţi buni, am intrat în biserică ţinându-ne de mână şi, pentru că eu aveam  ştate vechi bisericeşti, am ocupat un loc privilegiat, cât am putut mai aproape de cristelniţă. Dacă ar fi ştiut mama ...

Spectacolul era nemaipomenit, captivant. Cântecele preotului, ale dascălului, scufundarea gândacului si lăcăraia aferentă produsă ne-au fascinat. Repetam rapid în gând tot ce vedeam şi auzeam. Ştiam noi că avea să vină ea ziua în care să ne fie de folos acest ritual!

Nouă săptămâni mai târziu, planetele aveau să fie aliniate perfect. Şi eu şi frate-miu, după ce ne petrecuserăm vacanţa separat (fiecare era cu mamaia şi tataia propriu, personal şi de neîmpărţit), ne reuneam sub acelaşi acoperiş. Începea sesiunea de toamnă a năzdrăvăniilor zilnice și, coincidenţă sau nu, tot atunci apăreau şi cefaleele tatei şi starea de disperare a mamei. Acum, privind în urmă, cred că mama era singura mamă din lume care asculta poveşti ... zilnic.

Mi-e un pic neclar cum începuse ziua aceea. Cine se trezise primul, cu ce eram îmbrăcaţi, unde era Christi (fratele nostru mai mare, care se presupune că trebuia să ne supravegheze), dacă mâncasem sau nu. Ceea ce îmi aduc aminte este imaginea lui Luci (frate-miu mijlociu) cu o frumuseţe de motan tigrat în braţe pe treptele de la intrarea în bloc.

- Dă-mi-l şi mie!

- Ţi-l dau, dar în casă. Să nu îl scapi! Ştii că ai degetele de cârpă.

- Nu-l scap, că nu-i cană sau farfurie.

- În casă!

- Dar nu fuge, că e blând.

- Dacă pui tu mâna pe el, fuge.

- Dar nu-i fac nimic, doar mă joc cu el.

- Dacă ţi-l dau şi îl pierzi?

- Îl prindem la loc! Şi apoi  nu vezi că nu fuge, ce-i prost? Crezi că el nu ştie că îi vrem binele? Poate că şi lui îi este foame!

- Numai la mâncare ţi-e gândul.

- Păi nu prea e vina mea, aşa sunt eu, simt mereu nevoia să mănânc.

- Hai sus! Măcar în casă nu îl pierzi.

- Auzi, dar ... cum îl cheamă?

 -Aaaa ...nu ştiu. Nu l-am botezat încă.

 - Şi dacă tot îl ducem sus să-i dăm să mănânce, nu îl şi botezăm?

- Ştii că nu eşti chiar prost? Îi facem un botez de n-a văzut neam de neamul lui! Şi după aia îi dăm să mănânce.

- Da’ nu vrei tu să mâncăm mai întâi? Nu poţi să-l botezi pe burta goală. Nici lui nu cred că o să-i priască botezul ...

- La tine totul se rezolvă cu o farfurie de ciorbă şi-un coltuc de pâine! Hai sus!

Am urcat în grabă scările şi imediat ce am ajuns în casă am început pregătirile pentru botez. Pus apa pe aragaz la încălzit să nu care cumva să răcească pisoiul, pregătit lumânarea cu prosop, lighean pe post de cristelniţă. Mai trebuia oare ceva? A, da! Lipseau din peisaj popa şi dascălul, naşii şi restul lumii.

- Auzi Luci, dar noi ce suntem? Naşi?

- Păi da.

- Auzi, dar dacă noi suntem naşi, cine îl botează?

- Păi ... tot noi.

- Adică noi suntem şi popa?

- Nu, doar eu sunt popa, tu eşti dascălul.

- Şi nu putem să fim amândoi popă dacă tot suntem amândoi naşi?

- Nu! Naşi suntem amândoi, dar eu sunt mai mare şi merg la şcoală, deci sunt popă, tu eşti mai mic şi mai ai până la şcoală, deci eşti dascăl. Fugi şi adu apa să o încropim că dacă mai stai mult să mă ţii de vorbă facem în loc de botez, supă de pisică.

Ca orice dascăl, ascultând cuvintele pline de înţelepciune ale popii, adusei degrabă oala cu apă gata sfinţită de pe aragaz. Apa era atât de sfinţită că un abur gros a cuprins imediat biserica improvizată în baie (că doar nu era să facem lăcăraie în toată casa). Cu gesturile şi vocea intrate bine în rol, Luci îmi dădea instrucţiuni pentru pregătirea sfintei taine a botezului ce urma să săvârşim.

- Pune doar juma` de oală si apoi dai cu duşul apă rece până simt eu că e bine. Hai! Nu te mai strâmba, că nu te arde aburul.

- Nu arde, dar nu văd unde torn.

- Las’ că am eu grijă să torni unde trebuie. Acum lasă oala, dă-i cu rece! Mai, mai, mai ... încă puţin ... gata.

- Să aduc motanul?

- Păi ai pregătit tot ce trebuie?

- Eu aşa zic.

- Ulei, patrafir, cădelniţă ... unde sunt?

- Ulei !?

- Mă da’ uituc mai eşti. Nu trebuie să ungem pe la încheieturi motanul cu ulei şi să-i dăm şi pe cap un pic cu semnu` crucii înainte să-l scufundăm?

- Mă rog, tu eşti popa. Da’ de unde să-ţi dau eu patrafir şi cădelniţă?

- Patrafir facem din şorţul de bucătărie al mamei! Cădelniţă ... iei frumos ibricul de cafea, îl legi cu sfoara, da’ vezi să fie trei sfori că aşa-i cădelniţa ...

- Nu vrei să legi tu cât mă duc eu după şorţ?

- Patrafir, nu şorţ! Şi, nu, nu leg eu. Eu mă pregătesc de botez. Trebuie să-mi zic mai întâi în gând slujba, ca să nu cumva să sar ceva important şi să nu iasă bine botezul ...

- Bine ...

Poţi să ieşi din cuvântul popii? Bineînţeles că nu, aşa că am făcut o mândreţe de cădelniţă de până şi mie îmi era drag să mă dau cu ea. Nu-mi era clar ce avea să fumege înlăuntrul ei, dar de, faci ce zice popa ...

- Gata ... patrafir, cădelniţă, lumânare, prosop, ulei, mai trebuie ceva?

- Motanul! Unde l-ai lăsat?

- Eu? Tu trebuia să ai grijă de el. Eu am făcut pregătirile ... pis, pis, pis ... unde dracu’ eşti, dihanie?

- Mă tu eşti prost? Drăcui în sfânta biserică?

- Mă scuzaţi părinte, mi-a scăpat necuratul pe gură ... da ... tot nu ştiu unde mama dracului e motanul.

- Dacă mai drăcui nici dascăl nu mai eşti!

- Pis, pis, pis ... hai că se răceşte apa ... pis, pis, pis.

După o scurtă şi rapidă scotoceală prin casă, identificăm păgânul ascuns în pat între perne. Stătea afurisitul la cald şi se spăla. De ce se spăla nu ştiu, că de păcate doar urma să-l spălăm noi imediat. Iau rapid poziţie de drepţi cu motanul în braţe lângă cristelniţa improvizată în aşteptarea începerii importantului eveniment: botezul pisicii. Luci, aşa cum doar cu puţine săptămâni în urmă învăţase, apucă cădelniţa, aruncă într-însa o bucată de cârpă căreia îi dăduse foc (că de, îi trebuia fum) şi începe ritualul, tămâind în jurul cristelniţei. Era momentul să-mi fac intrarea ...

- Binecuvântează sfinte părinte ...

- Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

- Amin. Cu pace, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să se sfinţească apa aceasta, pentru ca să se trimită ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului, pentru ca vrednic să se facă acesta ce se botează într-însa, Domnului să ne rugăm. Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău!

- Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale.

- Mai trebuie să zici de două ori. Popa zice de trei ori asta cu „mare eşti” ...

- Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale. Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale.

Şi părintele, băgând măna în apa, începe a face semnul cruci cu sârg, de sărea apa din ligheano-cristelniţă mai ceva ca floricelele-n ceaun. În tot timpul acesta, preotul îngăima din amintire sfânta taină a cuvintelor bisericeşti ...

- Tu însuţi dar, Iubitorule de oameni, vino şi sfinţeşte apa aceasta. Să se zdrobească sub semnul Crucii Tale toate cele potrivnice.

- Domnului să ne rugăm. Auzi părinte, dar cu uleiul ce facem?

- Toarnă-mi un pic să-l ungem, să se prindă sfânta taină.

- Torn, părinte, torn, dar şi pisica şi uleiul … nu mai bine torni tu singur? Dacă scap sticla, să vezi botez ce ne dă mama.

- Vezi, de-aia eşti tu dascăl şi eu popă.

Îşi turnă în palmă ceva ulei şi începe a frecţiona bine motanul pe după urechi pe la încheieturile picioarelor, facând din vreme-n vreme semnul crucii pe capul păcătosului ce urma să botezăm.

- Se unge robul lui Dumnezeu Johnny, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Îmi luă motanul din braţe, îl ridică deasupra capului, să vadă dacă e bine uns, apoi începe a scufunda biata mâţă în cristelniţă, bolborosind cu voce gravă cuvintele cele de taină.

- Se botează robul lui Dumnezeu Johnny în numele Tatalui. Amin. În numele Fiului. Amin. Şi în numele Sfântului duh. Amin. Dascăle, prinde pe credinciosul şi şterge-l de sfânta apă că dacă îi dăm drumul aşa prin casă, când vine mama sigur facem cunoştinţă cu Sfântul Nicolae ... din nou.

- Auzi părinte, dar nu cumva nu i-a priit botezul? Că văd că e cam aşa, moale.

- Nu, stă liniştit pentru că acum e creştinat. Ai uitat că şi Gabi era cuminte după aia?

- Eu ştiu ... parcă totuşi e ...

- Freacă-l bine cu prosopul, că învie el imediat.

- Dar părinte, nu cumva l-ai botezat prea tare? Că el se cam zbătea când îl ţinei la fund prima şi a doua oară. A treia oară parcă nu, dar nu cumva ai greşit scufundările?

- Tu nu eşti atent deloc. Prima oară era complet necredincios, a doua oare începuse să creadă şi la urma era complet credincios, de-aia nu se mai zbătea.

- Cum zici tu. Dar nu pot să-l usuc singur ... ţine-l pe Johnny să pot să-l frec.

- Freacă-l bine, strânge apa, că vin mama cu tata acum şi iar ne prind ...

- Frec, frec, dar nu mi se pare că-şi revine!

Un zgomot deloc liniştitor a pus capăt slujbei, un pic mai repede decât voiam noi: suna sirena uzinei, anunţând că este ora 3. Oare când trecuse timpul aşa de repede? Eram mâncaţi. Sub nici o formă nu aveam timp să strângem toată lăcăraia, să punem patrafirul la locul lui şi cădelniţa să redevina ibric.

- Dane, lasă-l pe Johnny şi hai repede să strângem că vine mama acum şi ...

- Părinte, nu mai sunt dascăl?

- Dacă-ţi ard una după ceafă îţi urcă mintea la loc? Eşti nebun, mama mai are puţin şi vine acasă şi tu încă te mai crezi la biserică? Gata, s-a terminat botezul, nu mai suntem popă si dascăl. Sau vrei iar s-o luăm pe coajă?

Şi dă-i zor să terminăm de pus tot în bună rânduială. Cum de am reuşit să strângem tot şi să le punem la loc, nu pot nici acum să-mi dau seama. Bine, se vedeau încă urmele botezului prin baie, pentru că deşi apa o strânsesem, se vedea că-i umed pe jos. Dar astea deja erau detalii. Ne preocupa mai mult soarta nou creştinatului motan, care nu dădea semne de reveneală. Motanul era pe pat şi noi în genunchi la capul lui rugându-ne de el să-şi revină. Degeaba, era precum cârpa. Cum îl ridicam în picioare, cum pica la loc. Un zgomot deloc liniştitor se auzea dinspe uşa de la intrare.

- A venit mama. Ce ne facem, Luci? Motanu-i mort. Dacă ne prinde cu el, sigur mâncăm bataie.

- Repede, să-l aruncăm.

- Unde? Că la uşă e mama.

- Pe geam! Nu, nu pe geam că e multă lume.

- Îl băgăm, îl pitim în recamier. Îl ducem afară după ce mâncăm.

- Nu, dacă-l găseşte? Ştiu, îl aruncăm în wc-u şi gata ... scăpăm de el.

- Hai repede!

Sminteala copilăriei şi frica de încă o luare la cunoştinţă a binecunoscutului nostru sfânt Nicolae, au făcut ca bietul motan sa ajungă rapid scafandru-n vasul de wc-u. Cine l-o fi pus să-şi dea duhul după botez? Dacă rămânea treaz era altceva. Adică ştia mama că noi oblojim toate mâţele şi toţi căţeii cartierului, dar cu decedatul în casă ... asta nu cred că-i putea pica bine.

- Trage apa, Dane!

- Da de ce io, iar că sunt mai mic? Trage-o tu!

- Ne prinde! Hai repede, tragem amândoi, unu, doi, trei, acu’!

Şi-am tras. În acelaşi timp în care mama şi tata intrau în casă. Repede la uşă, să nu se prindă că iar am făcut ceva. Poate se mai usucă podeaua băii.

- Saru`mâna!

- Lică! Ăştia iar au făcut ceva. Uită-te la ei!

- N-am făcut nimic!

- Şi sunteţi uzi pentru că aţi fost cuminţi?

- Aaaa, noi, nu. Adică da, dar nu, nu noi.

Bun miliţian era mama! Cum intra pe uşă, ştia că stricasem ceva, de parcă fusese de faţă. Ceva îi spunea fără greş când suntem vinovaţi. Acel ceva însă nu scotea nici un sunet când, rar e drept, făceam şi noi ceva de toată isprava. A plecat aparent calmă în căutarea semnelor care să-i dea de înţeles ce se petrecuse prin casă în lipsa lor. Cred că hainele noastre ude au trimis-o mai întâi direct în baie. N-a durat mult până când, cu vocea stinsă avea să deschida cutia Pandorei.

- Lică! Du-te înapoi la combinat şi adu un instalator. Ăştia au înfundat WC-ul. Îi omor! Ce aţi aruncat de l-aţi înfundat?

- Nimic! S-o fi înfundat singur.

- Lică! Vino, că îi omor! „Nimicul” lor are coadă. Ce aţi aruncat?

- Nimic! Adică ...

Un ghiont de la Luci în coaste mi-a tăiat rapid spovedania abia începută. Şi ca şi cum ar fi fost cel mai firesc lucru din lume, a început să-şi deşire povestea:

- Am găsit o pisicuţă amărâtă pe afară şi am luat-o în casă să o hrănim. Era aşa de slabă şi amarâtă sărăcuţa! Şi ca să putem  să o păstrăm, noi am lasat-o singură în baie ca să facem curat în casă. Şi când noi făceam curat, aţi venit de la serviciu. S-o fi speriat când a auzit uşa şi o fi căzut în wc-u sau i-o fi fost sete şi când s-a aplecat să bea apa a căzut.

- Da, mamă, aşa, i-a fost sete ...

- Sete? Căzut? Şi apa cine a tras-o?

Vizualizări: 34

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

M-am prăpădit de râs!

Se cunosc lecturile decrețeilor, lipsa computerelor, al face-b00k_ului și a telefonului mobil. Se simte că l-ai citit pe Creangă, chiar este o ușoară influență a lui, că ai citit în general.

O proză scurtă plină de umor, ușor lizibilă, cu năzdrăvănii copilărești, amintiri de neuitat ale copilărie.

Nu știu dacă ai publicate aceste proze. Ar mai fi câte ceva de corectat. De exemplu:

Ele veneau din ... canal. - toate semnele de punctuație se pun lipite de cuvânt. Ele veneau din... canal. Ai multe în această proză.

 - dea lungul prozei repeți cam prea des pronumele personale: el, ea, ele, mai ales în propoziții apropiate.

semne de reveneală. - semne de revenire, e mai literar.

Am citit și m-am bucurat de umorul din proză!

Sofi

Multumesc mult pentru aprecieri.
Nu sunt publicate (încă), voi face corecturile de rigoare.
Daniel

Sofia Sincă a spus :

M-am prăpădit de râs!

Se cunosc lecturile decrețeilor, lipsa computerelor, al face-b00k_ului și a telefonului mobil. Se simte că l-ai citit pe Creangă, chiar este o ușoară influență a lui, că ai citit în general.

O proză scurtă plină de umor, ușor lizibilă, cu năzdrăvănii copilărești, amintiri de neuitat ale copilărie.

Nu știu dacă ai publicate aceste proze. Ar mai fi câte ceva de corectat. De exemplu:

Ele veneau din ... canal. - toate semnele de punctuație se pun lipite de cuvânt. Ele veneau din... canal. Ai multe în această proză.

 - dea lungul prozei repeți cam prea des pronumele personale: el, ea, ele, mai ales în propoziții apropiate.

semne de reveneală. - semne de revenire, e mai literar.

Am citit și m-am bucurat de umorul din proză!

Sofi

E bine că a revenit Sofi, a spart gheața că eu nu mă împăcam cu poza din avatar, dar dacă ea a spart gheața...

Bine ai venit, naratorule! Eşti bun şi ai mult umor, text cursiv. Să ne citim cu plăcere!

Vă multţumesc pentru aprecieri .
Sper ca ajutorul dumneavoastră să mă ajute să şlefuiesc aceste scrieri şi ele sa ajunga la inima cât mai multor cititori.


Mihaela Suciu a spus :

E bine că a revenit Sofi, a spart gheața că eu nu mă împăcam cu poza din avatar, dar dacă ea a spart gheața...

Bine ai venit, naratorule! Eşti bun şi ai mult umor, text cursiv. Să ne citim cu plăcere!

Povestești cursiv.

Mici... scăpări: veceu 

da Coza

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog drum lung şi înalt a lui LUMINITA SCOTNOTIS
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Tristeţe-n albul de zăpadă a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 1 oră în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îngălbenită-i frunza… a utilizatorului Valeria Merca
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Emil Dumitru
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog sura pietrei a lui Djamal mahmoud
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Îngălbenită-i frunza… a lui Valeria Merca
cu 4 ore în urmă
Postări de log efectuate de Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog caisata a lui nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caisata a utilizatorului nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adulmec ca un faun natura răscolită a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 6 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog s.o.s. a utilizatorului nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog s.o.s. a lui nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog s.o.s. a lui nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva
cu 8 ore în urmă
Lui Mladin Cristian Lucian i-a plăcut discuţia O viață într-o zi a lui Mladin Cristian Lucian
cu 11 ore în urmă
Lui Mladin Cristian Lucian i-a plăcut discuţia O viață într-o zi a lui Mladin Cristian Lucian
cu 11 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna inorogilor a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna inorogilor a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 11 ore în urmă
Mladin Cristian Lucian a contribuit cu răspunsuri la discuţia O viață într-o zi a utilizatorului Mladin Cristian Lucian
cu 11 ore în urmă
Mladin Cristian Lucian a contribuit cu răspunsuri la discuţia O viață într-o zi a utilizatorului Mladin Cristian Lucian
cu 11 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor