Alambicul

[Ioniţă Gabriela]

Alambicul

          Vântul doar ce se iţise. Mergea elegant ca un gentleman cu maniere alese, fără să facă prea mult zgomot sau deranj peste câmpurile Todireştilor. Zăpada  şedea la locul ei, cumincioară,  albind aşternuturile înnegrite de arătura tomnatică, pădurile, drumurile şi mai tot ce îi ieşea în cale.

          Nea Vasile, poreclit şi Chiţâgoi, mâna roibul în pas domol pentru a nu obosi mânzocul. Cât se uita înainte pentru a ţine drumul drept, cât înapoi după mânz.

          -Hai, copăcel, copăcel că mai avem oleacă pân acasă! Ce cauţi în şanţ, ai?

          Mărunţelul se burica, se afunda mai tare în zăpadă, se apuca de scâncit cât să întoarcă iapa capul, apoi mai prindea la minte şi ieşea din şanţ! O vreme mergea spăşit pe lângă căruţă.

          -De nu te-oi lăsa eu în pădure să te mânce lupii, lasă, lasă! îl ameninţa bădia, strunind totuşi calul să meargă în pasul mărunţelului.

Când uita de sperietura ce tocmai o trăsese, iar se apuca de zburdat! Nimerea tot în şanţ!

          De la un timp vântul începu  a-şi pierde din eleganţă. Sufla aşa mai ţărăneşte, mai din topor. Plictisit a colinda de unul singur şi-a chemat şi consoarta cu el. După cum şuiera, ori avea şapte guri şi foarte multe de povestit, nu toate cu voie bună, ori avea mai multe neveste!

          Drumul principal o ţinea întins până la Crucea.  De la Crucea, unde-şi avea  poştaşul crâşma  ,,M-o lăsat muierea,, drumul o lua la stânga tăind dealurile Crucii, dealuri unul şi unul: rotunjoare, dulci ca sânii unei femei tinere ce-a alăptat.

Cum îl trăgea inima pe Vasile să ţină drept până la ,,M-o lăsat muierea,, să dea pe gât un vin fiert şi-o vorbă cu cine-o fi, că se găseau mai mereu clienţi la crâşmă, numai el ştie! Dar însuma douăzeci de kilometri până acasă, douăzeci curat! Dacă tăia câmpul pe la Stănişoara, în patru kilometri ajungea la pădure, peste alţi doi ieşea taman în  margine la  baba Rusanda, iar de-acolo până acasă mai avea o azvârlitură de băţ! Aşa că făcu stânga tot cu ochii după mânz:

          -Hai, băiet, hai c-acuşi intrăm în pădure la dos!

          Nu mai era de glumă, au prins vânturile a se ciondăni fugărind ciorile, trezind zăpada din somnul ei, uruind şi scârţâind  prin ramurile copacilor cuvinte nedesluşite. Perdele de ninsoare se ridicau de la pământ, perdele de ninsoare coborau din cer! Cu viforniţa în faţă nea Vasile îşi croia cu greu drumul. Şi mânzului îi trecuse de joacă!

Au intrat la timp în pădure, două vârticuşuri au prins a se împleti şi dă-i horă! Mărunţelul le lipsea!

Se săturaseră de mers când liniştea s-a pogorât peste tot şi toate. Numai ce-a răsărit luna, spoind cărările cu o luminiţă gălbuie şi-adâncind tainele pădurii.

          -Mă nărodule, mă, ţine-te de mamă-ta c-aici te las! Lupii-s de tine!  Numai din cauza ta  m-o prins noaptea hălăduind prin pădure! Auzi? Că nu eşti mâţă s-ai nouă vieţi; jumate din ele oricum ţi le-ai mâncat, îl boscorodi Vasile pe mânz, nu atâta că-i era a-l certa, dar ca să-şi facă curaj! Hututui ai venit pe lume, nu ca toţi din neamul tău, mai, mai să-ţi cânt prohodul şi tot hututui prin ogradă, să te râdă şi găinile, nu alta!

          Ştia bădia ce spune! Mânzul zburdalnic îşi găsea locul numai când dormea, în rest  alerga de zăbăug când îl scotea în ţarc, arunca picioarele în părţi nu înainte, îşi băga botul prin toate troacele cu mâncare la păsări şi câte şi mai câte. Într-o zi a rămas cu o căldare aninată de cap; ce zuruială a făcut! Zdrăngănea găleata de inox izbindu-se de leaţurile ţarcului, speriind orătăniile. Era ca la circ: găinile umblau ca zăludele când pe sus, când pe jos, în încercarea de a zbura, dar cu aripile tunse mai zboară dacă poţi! raţele, grămadă toate, o gură ţineau! mac-mac-mac-mac! maaac! mac! zur înainte, zur înapoi, după cum le fugărea mânzul; cocoşul, ca unul ce se ţinea a fi jupân la el în bătătură, fâlll! în capul căluţului! doar că în cap era căldarea! În altă zi îi trecuse moartea pe sub ochii copilăroşi: Ionel, prâslea de nepot, s-a urcat în cireş să-i taie uscăturile; a pornit drujba şi-a scăpat-o! pe lângă grumazul mânzului! Ca o morişcă se învârtea drujba printre păsări!

          Pădurea, prietenoasă la înfăţişarea soarelui, era înşelătoare acum: cărările păreau neştiute, copacii străini iar liniştea apăsătoare.

          -Târrr! Ia staţi oleacă! Ne-am rătăcit! Nu mai zic a cui e vina! spune tare, răspicat, uitându-se ţintă la mânz. Te-o prins foamea acuma, că eu am timp să ţocăi tu?

Bădia se dă jos din căruţă, cercetând locul: cărare, cărare, cărare; toate la fel, pe care s-apuci?

Nu şi-a terminat gândul când urletul a străpuns  tăcerea codrului. În spatele saniei trei perechi de ochi prinseră a luci; parcă erau licurici, dar licuricii nu urlă!

          Nea Vasile n-a fost bine clădit nici în tinereţe, darămite acum în iarna vieţii! Mărunţel de statură, pirpiriu la trup, n-a dus niciodată lipsă însă de un dram de minte şi de un car de suflet.

Se uită la lupi, se uită la mânz, se uită la calul care fornăie, doar o scăpare, doar o slăbiciune să simtă jivinele şi mânzu-i ca şi sfârtecat. În sanie bădia are alambicul, un cazan de făcut rachiu; el era pricina drumeţiei!  Desprinde o serpentină şi apucă a bate în butoiul de cupru, nu înainte de a-şi face o cruce apăsând cu degetele fruntea încrustată de ani, mijlocul puţintel şi umerii uşor aduşi în faţă ,,Doamne, apără şi păzeşte! Fie-ţi milă de bobocu ista de mânz!,,. De gălăgie lupii au rămas pe loc, iapa a înaintat aşezând sania de-a lungul răspântiei celor trei cărări, cu mânzul în partea stângă iar lupii în partea dreaptă.

          -Mă nărodule, o venit lupii după tine? a prins a răcni bătrânul tot bătând în alambic, împungând cu privirea întunericul pentru a ţine numărătoarea lupilor: unu, doi, trei.

Aşezaţi pe labele de dinapoi, lupii aşteaptă . Li se desluşesc coamele zburlite şi colţii. Scrie luna pe colţii lor! Mârâie îndârjit. Câte unul îndrăzneşte să se apropie. Cu toporişca într-o mână, cu cealaltă bătând cu străşnicie în alambic, bătrânul merge pe lângă căruţă chiuind, lăsându-se pe baza instinctului iepei. Parcă ştiind că puiul ei este în pericol, iapa ţine pasul cât să bată el toba aceea făcătoare de rachiu. Şi-ar fi putut ţâşni să-şi încerce norocul! Ca să ajungă la mânz,  lupii trebuiau să treacă mai întâi de moş. Deci ar fi putut scăpa şi odorul ei! Chiuitura răsună în somnul pădurii ca un semn că nu toţi şi toate dorm.

          -Hai cuţât, cuţât, cuţââât

          Cât în viaţă am trăit

          Am  iubit ci mi-o plăcut,măăăi!

 

Mai merg o bucată în zornăiala alambicului, se apropie haita prea tare, moşul - gata să lovească cu toporişca, iapa fornăind încordată ca un arc, lovind ameninţător zăpada cu copita, mânzocul mâlc lângă iapă,  lupii pe labele de dinapoi, luna scriind pe colţii lor şi chiuitura care în sălbăticia nopţii pare ca o rugă!

          -Scoală, mândruţo, din somn

          Nu mă vezi că eu nu dorm!

          Cerne o ninsoare blajină, nu-i ger, iar dac-ar fi, cine să-l mai simtă?! Moş Vasile Chiţâgoi nicidecum! Are fruntea plină de broboane reci, obrajii aprinşi ca jarul  şi mâinile încleştate: una pe topor, alta pe serpentină. Simte cum îl lasă puterile: nici chiuitura n-a fost straşnică, şi bătaia în alambic a fost cam moale, inima-i ajunge în gâtlej făcându-l să chiuie întretăiat, iar picioarele, de atâta mers de-andăratelea, prind a-şi aminti de câţi ani îl slujesc şi-ar vrea un răgaz de odihnă. Se opreşte.

          -Adică sunteţi mai şireţi ca mine? le strigă moşul lupilor. Vreţi să mă sleiesc, să nu mai pot mânui toporişca, să vă îmbuibaţi din mânzoc fără trudă, fără luptă? Că nu oasele mele le vreţi voi!

S-au oprit şi lupii. Nu dau semne că s-ar grăbi să atace, nici că ar dori să plece, doar mârâie la vorbele bătrânului.

Bădia, mai mult decât îndârjirea lupilor, le simte rânjetul, parcă ar fi batjocoritor, parcă ar râde de neputinţa lui. Îi priveşte în ochi pe fiecare, îşi potriveşte toporişca mai bine în mână:

          -Aşşş! Mânca-v-aş sufletul! Păi rea socoată v-aţi făcut, măi diavolilor! Dacă nu la toţi, unuia tot îi crăp ţeasta! Că n-o fi nici primul, poate ultimul o fi-cum o vrea Dumnezeu, să-mi fie sfârşitul aici- da primul nicicum! De ăştia ca d-alde voi am mai ţuguiat eu, treizeci de ierni în urmă să tot fie, da n-am uitat cum! Hai Steluţo, hai mânzoc, hai cu Dumnezeu-nainte, că nu mor, tăicuţă, caii când vor câinii, chiar de-s lupi! îndeamnă bătrânul.

Mai merg în zornăiala alambicului, mai poposesc, le mai ţine moşul câte-o predică lupilor, scrijelind întunericul cu privirea, doar, doar o da de drumul bun spre casă, dar nici un copac nu-i pare cunoscut şi nicio zare nu i se înfăţişează, semn că s-ar termina pădurea. Coamele lupilor par arici uriaşi îmbrăcaţi în diamante, aşa strălucesc. Luna, cuibărită în creştetul unui copac îi dă moşului motiv de glumă:

          -Aburcă-te oleacă, că de-o fi să cazi, te mâncă lupii; lume făr de  doi cai şi-un ghiuj s-o mai văzut, da făr de lună…hai, aburcă-te! De-ai putea să-l iei şi pe năpâstorcu ista mic, mi-ar fi mai bine, îi spune bătrânul întorcând o clipă ochii spre mânzoc pentru a-l arăta lunii.

În clipa următoare simte muşcătura în braţ, iar ochii lupului în ochii lui. Din pricina izbiturii alunecă, îngenunchind. Toporişca-i cade. Un fel de bucurie pune stăpânire pe el; parcă aştepta momentul acesta!

          -Tu ai să mori primul, diavole! şi împlântă serpentina alambicului în ochiul lupului.

          Aaajută-mă, Doamne drag

          Că m-aşteaptă mândra-n prag!

          Nu ştie ce-a fost prima dată: zăpada însângerată, schelălăitul sau bubuitura! Pădurarul cu puşca la cătare destrămă cântecul plin de Dumnezeu al bătrânului! Se umplu pădurea de schelălăit!

*

          La cârciuma ,,M-o lăsat muierea,, bădia Chiţâgoi a venit cu rachiul lui de-acasă. Că doar n-a luat alambicul  şi-a chiuit juma de noapte lupilor degeaba!

          -Ia mai zi o strigătură, moşule, de-aia de scoală şi morţii din morminte, darămite pe mine din somn! îl îndemna pădurarul.

Şi moşul, numai inimă, striga:

          -Hai cuţât, cuţât, cuţât…

 

 

 

 

[Corina Militaru]

O povestire frumoasă! Am citit cu plăcere! :)

[Pop Dorina]

Recitită cu drag. Felicitări!

[Sofia Sincă]

Din ciclul, povești la gura sobei... Iarnă, drumeți singuri în noapte, pădure luminată slab de lună și desigur, lupii. Că doar ei sunt/erau locuitori veșnici ai pădurilor din Carpați.

Stilul, arhaic. Inspirație din folclor, personaje tot de acolo, cu ale lor strigături. Mult arhaic și nu știu de ce... Probabil, doar atunci se întâmplau asemenea aventuri. Acum locuitorii satelor se duc cu mașina să aducă un alambic. Rachiu se face și acum, și, tot la alambic.

Am citit cu plăcere,

Sofy

[Ioniţă Gabriela]

-povestea are un sâmbure de adevăr : moş Vasile este gazda la care am stat eu acum mulţi ani în urmă; 8 km dus şi 8 întors mergea pe jos in fiecare zi până la muncă ; păţania cu lupii este a lui, aşa cum o povestea el...am mai coafat-o eu un pic

- strigăturile sunt tot ale lui nenea , prin prisma amintirilor mele ( doar că el striga atunci când cânta prin ogradă, adică mai toată ziua)

Ionel -un meşter de băiat , a moşit şi vacă şi oi şi mâţe ...era priceput la toate  , mai puţin la carte

-mulţumesc pt popas şi  semn!

LA MULŢI ANI SĂNĂTOŞI ŞI FERICIŢI !

[Nikol MerBreM]

Înspăimântător subiectul dar frumoasă descrierea, se simte şi suspansul. Cred că a scăpat o cacofonie la "oleacă, că" sau poate e a personajului.

[Ioniţă Gabriela]

-e a personajului; nea Vasile trăieşte şi azi ...n-a auzit în viaţa lui de cacofonie ...oamenii aceştia m-au hrănit fără să aibă nicio datorie faţă de mine...tanti venea să-mi pună lemne pe foc -tot ea mi-l făcea- eu fiind pricepută oleacă mai puţin decât curca la geometrie!

-mulţumesc pt. răbdarea lecturii şi pt semn!  LA MULŢI ANI!

[Mihaela Suciu]

Am recitit cu plăcere. Felicitări! Proza aceasta n-a participat la un concurs? Eu cred că acolo am citit-o.
La mulți ani!

[Agafia Drăgan]

Lecturat cu placere. Captivant si frumos.

[Ioniţă Gabriela]

ce memorie ai! de elefant !   da,  a fost premiată la un concurs ....mulţumesc de amintire şi semn! un 2017 voios!

( ce ţi-a adus Moş Crăciun?)

Mihaela Suciu a spus :

Am recitit cu plăcere. Felicitări! Proza aceasta n-a participat la un concurs? Eu cred că acolo am citit-o.
La mulți ani!