în acord divin

 

 

curbată într-o linişte criptică

îmi pictez urma în cuvinte

în ropotul ruinelor de sub cearcăne

dezvălui noi dinastii ale poamelor coapte

din tulburări polenice

curg peste pietre

adăpând planete de cenuşi nomade

 

zidire legată în lanţuri de flăcări

mă trece demiurg

prin sertarele singurătăţii

planta rănită

pe trotuarul umbrelor

 

ca să-mi leg mitul

în solzi de reptilă

prin oglinda crăpată de frigul sicriului

voi surpa-n cascade

parfumul crinilor albi invadaţi de puritate

în răsfăţare de riduri

aşa i se cuvine

unui vis oprit în  depărtări

 

îmi voi tăia degetele şi limba

într-o toamnă nebună

pentru armura de gheaţă

şi nu voi înfrâna ochiul dilatat

de acordul divin

aşa voi rupe un zâmbet ud

din carne de piatră

 

cu ceru-n aripi

umbrele extrapolează albul timpului

iar cu mine-n prăbuşire

imperii împărţite-n cercuri albastre

la ore de  plutire

în desăvârşire trecut-au

mă tot pătrund

în cântec şi-n somnul expulzat

din sanctuarul galben al frunzelor pălite

curbată într-o tâmplă de flacără ecou

şi mă pictez

o lama de idei

înfiptă-n limba vânată a nopţii

 

lumina ce-ţi curge lumină pe buze

Vizualizări: 59

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Septembrie 1, 2012 la 2:15am

şi mă pictez

o lama de idei

înfiptă-n limba vânată a nopţii

 

lumina ce-ţi curge lumină pe buze

Deosebit!

Comentariu publicat de LUMINITA SCOTNOTIS pe August 31, 2012 la 7:27pm

multumesc da Coza, pentru descatusare! cu deosebita pretuire

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 31, 2012 la 7:24pm

Pictăm în acuarelă, în tempera, în ulei... în cuvinte pictăm lumina ce-ţi curge lumină pe buze   

Încântat.

da Coza

Comentariu publicat de LUMINITA SCOTNOTIS pe August 31, 2012 la 5:56pm

eu am s/o pictez in cuvinte, domnule Ionac!
multumesc! respect

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La o plecare a utilizatorului Monica Pester
cu 52 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La o plecare a utilizatorului Monica Pester
cu 59 minute în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Picătura de lumină a lui Dan Mitrache
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog apus slavonian a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog La o plecare a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog privilegiu a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hâtra (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La o plecare a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia O chirie cu bucluc (piesă în trei tablouri) a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 1 oră în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia Tase și Vlase (XII) Bănuiala a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 1 oră în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut grupul ARTĂ DRAMATICĂ al lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog Picătura de lumină a lui Dan Mitrache
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog apus slavonian a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog Hâtra (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dezrobire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doina a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar Tu, Iubire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut grupul CĂRŢILE MEMBRILOR NOŞTRI al lui Ion Lazăr da Coza
cu 2 ore în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia „Mihai Cătrună – Un poet al culorilor sau un pictor al cuvintelor?” a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Lui Monica Pester i-a plăcut discuţia Când se conjungă verbul a iubi (3) a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor