Din mine zboară pașnici albatroși,
Cu aripi împletite-ncet a rugă.
Sub norii cochetând, aventuroși,
Se-ascund de-a șovăielii buturugă.
Atât de puri pe-un cer nedefinit,
Li-e zborul frânt de faldurile sorții.
Pe crengi îndepărtate de zenit,
Culcușul lor se-ntinde-n umbra morții.
Au visul colorat în amintiri –
Prea cenușiu sau... mult prea întuneric.
Așteaptă lângă plajă, la „sosiri”,
Rebelul val, plonjând în el feeric.
În ciocul ațintit spre asfințit
Aduc în grabă câte o felie
Din luna gri, cu chipul obosit,
Să-i facă nopții-adâncă temelie.
Prin țipete pătrunse de amurg,
Se conturează-o nouă dimineață.
Tremurător, secundele se scurg
Din albatroșii mei sculptați în ceață...
Adaugă un comentariu
Doamna Agafia, bucuroasă de vizită și empatie! Mulțumiri sincere pentru vot! Aceeași stimă,
Doamna Cracană, bucuroasă de rezonanță și semn! Sincere mulțumiri!
Domnule Burdușa, drag popasul dvs.! Mulțumesc de vot! Stimă,
Domnule da Coza, ce ziceți de: Pe crengi îndepărtate, sub zenit? Culcușul lor întinzându-se în umbra morții, crengile nu prea au cum să fie nici din zenit! Oricum, e o remarcă pertinentă! Mulțumesc pentru atenționare! Și varianta cu granitul îmi place; dacă nu merge varianta propusă de mine, probabil o s-o folosesc pe a dvs.! :-) Stimă,
Pe crengi îndepărtate de zenit, > Pe stânci îndepărtate, din granit,
Dacă nu-ți place, atunci: Pe crengi îndepărtate din zenit, Deși ar fi superfluu - zenitul e îndepărtat. Dar... îndepărtarea poate fi și la 1 km.
da Coza
Doamna Sofy, mulțumiri sincere pentru apreciere și sugestii! Sigur că se mai pot face mici retușuri. Chiar mă gândesc la câte ceva, dar... trebuie să mai cuget puțin. Stimă,
Laura, încântată de popasul tău! Mulțumiri sincere pentru empatie și semn!
Puțină elegie, melancolie și mult romantism. Frumos.
Însă ai mici forțări în favoarea ritmului: Sub norii cochetând, aventuroși, - corect ar fi sub nori, însă ar pica ritmul. Și de asemenea la ultimul vers.
Din albatroșii mei sculptați în ceață... - deficitar la accente.
Dar, e bine, în general.
Sofy
Doamna Dorina, mulțumiri sincere pentru lectură și semnul lăsat! Stimă,
Domnule IMC, onorată de vizita dvs. și de apreciere! Mulțumesc mult și de semnul lăsat! Într-adevăr, nici eu nu sunt 100% mulțumită de "buturugă". Am avut câteva variante anterioare, dar nu mi-au plăcut. O să mă gândesc cu ce pot să-l înlocuiesc, deși cuvântul în sine nu e urât, poate doar puțin mai neobișnuit într-o poezie.
În titlu am folosit singularul (Albatroși), fiindcă am dorit să fie ceva nedefinit, "în coadă de pește", ca să zic așa (cum ar fi Ruine sau Ceață etc.). M-am gândit că sună mai interesant. Cu aceeași considerație,
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE