Țin în mâini o pasăre...

[Mariana Tasente]

locuiesc la marginea lumii.
țin în mâini o pasăre 
dintr-o specie inventată
de mine. e albă și penele
îmi poartă speranțele.
ciocul ei are forma 
buzelor mele. din
ochi îi curg lacrimi 
de lumină. cad ca o 
ploaie peste pene și
le transformă în 
curcubeu. o mângâi
pe creștet și privim
împreună în oglindă.
ea e impunătoare și 
eu... un biet copil
îmbătrânit, mic și
însetat de viață.
un foarfece imens
amenință să-mi 
scurteze părul
împletit în vise
străvezii. 
am închis ochii
murind puțin și
hîrșt, dintr-o singură
mișcare, aripile și
visele au căzut
în mâlul cu miros 
de urină proaspătă.
"de ce ai făcut asta?
nu te-ai gândit la mine?"
oglinda tăcea și 
lacrimi de lumină
izvorau din 
reflexiile ei.

[Mariana Tasente]

Mulțumesc frumos tuturor pentru lectură și popas! :)

[Ion Lazăr da Coza]

Notă: După titlu nu sunt îngăduite punctele de suspensie decât în situaţia în care acesta este un fragment din primul vers (începutul său), ori constituie primul vers care se și repetă în poezie! În cazul de faţă… nu e cazul! 

Poate că e bizar, dar eu am găsit poezie doar aici:

visele au căzut
în mâlul cu miros 
de urină proaspătă.

da Coza

[Sofia Sincă]

Un poem cu iz epic, descriptiv, povestea unui vis. Mesajul este plăcut, ca în mitul Zburătorului, zburătorul aici fiind timpul. Însă la alcătuire eu aș mai șlefui: versurile patru și cinci se termină în penele-speranțele. Devin anoste. În poezie este bine ca substantivele să fie nearticulate, iar per ansamblu aș mai introduce puțin mister. Prea sună a poveste.

Însă este doar părerea mea.

Sofy

[bolache alexandru]

Visul ca unealtă în stare să creeze păsări albe și să te scoată din cotidian până când realitatea ne lovește

dur.

[Dinu Eleodor]

DAAAAAA!

[Angi Cristea]

Poem excelent în care eul liric reuşeşte să sugereze fragilitatea fiinţei umane,