când îmi era teamă mă ascundeam în lanul de in din fața blocului meu

[Calotescu Tudor Gheorghe]

cu fața întoarsă spre cer număram macii din doi în doi
și-mi îngropam degetele în arătura reavănă
de fapt căutam rădăcinile de unde să-mi crească speranța
floare albastră între două sfere complementare
lumina aceea de la capătul universului căreia îmi place să-i spun dumnezeu sau pur și simplu acasă
...............................................
când îmi este așa de frig fără tine
caut cu disperare printre maci umbre de oameni de zăpadă
să le dau teama de viață cu toată moartea
să plece în lumea lor albă dincolo de orice curcubeu poznaș
................................................
dincolo de orice lacrimă vinovată de atât soare
în loc de un singur punct negru ca alternativă la un infinit de infinituri
o floare de in drept loc geometric al tuturor posibilităților

[Mihaela Roxana Boboc]

lumina aceea de la capătul universului căreia îmi place să-i spun

dumnezeu sau pur și simplu acasă

Versuri cu care am rezonat.

În rest, multă geometrie, linii, spații și peste toate maci. O combinație irezistibilă.

[Chris]

Frumos! Cu aceeaşti plăcere a lecturii :))

[Calotescu Tudor Gheorghe]

va multumesc dintr-un lan de in!

[gina zaharia]

floarea albastră nu va pieri niciodată:)

[Sofia Sincă]

''Iarba verde de acasă'' sau floarea albastră cum o numeşti tu. Toţi tânjim după acasă, inventăm vise miraculoase, iar ecoul gândurilor aduce transformări spectaculoase, cum e în acest poem.

Apreciere!

Sofy