între două respiraţii

[teodor dume]

pe aici n-a mai trecut nimeni

sub buzele grinzii crăpate de timp
singurătăţile sufocă tăcerea
la ora când toate
umbrele adorm
sub piele
e multă tristeţe
curge înspăimântător
ca o clepsidră
cu vieţi
picură ultimul fir
timpul exersează
prin mine
se plimbă tăcut Dumnezeu
printre coastele strivite
de singurătate
picură liniştea

nu mai e nimeni

mă agăţ de culoarea cerului
aerul s-a rarefiat
timpul sinucigaş de cuvinte
îneacă umbrele
din trupul dezbrăcat
porneşte un nou început

urmele adâncite pe margini
vorbesc de o trecere

tălpile miros a iarbă

între cele două respiraţii
se joacă un copil

 

[gina zaharia]

timpul sinucigaş de cuvinte...

reverență,

gina

[teodor dume]

marcel vişa,

mă bucur că eşti alături de mine,şi aici, prin cuvânt.

multă stimă,

[teodor dume]

sofia sincă,

da, un poem meditativ catoate celelalte texte care apar sub sermnătura lui t. dume.

mă bucură mult această constatare.

cu sinceritate,

[teodor dume]

mihaela popa,

bine ales pasajul.

mii de mulţumiri,

[teodor dume]

vasilisia lazăr,

mă încântă aprecierea şi îndeosebi constanta revenirii în pagina mea.

multă stimă,

[Marcel Vişa]

am recitit cu multa placere un poem deosebit.

[Sofia Sincă]

Dacă materia are timp, cuvântul are eternitate. ''Între două respiraţii'' rămâne cuvântul şi magia imaginaţiei. Şi desigur, poate începe ceva nou, o altă viaţă sau aceeaşi reinventată.

Cu deosebită admiraţie, pentru poemul meditativ, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Inconfundabil şi minunat! Îmi plac aceste reîntoarceri din poemele d-voastră. Toată admiraţia!