O poveste e viaţa!

 

Spre a se cunoaşte, omul are nevoie de provocări,

Avem acelaşi fond,

reacţiile ne sunt diferite - apogeul simţirilor!

Fiecare primăvară e irecuperabilă, uşor rămâi

de treci peste urmele rămase.

 

Poate, asta ne atrage, privind sufletul,

dincolo de imagine - dorinţe, bariere,

cicatrice, vise - un spectacol!

Cel de ieri e diferit faţă de cel de azi.

 

Plusul de mâine e-un minus continuu! Din prima zi,

asemeni vieţii de-o zi a fluturelui

care nu ajunge să cunoască noaptea acelei zile.

 

Posibil să rămâi în secunda clipei - perfecta secundă -

Să respirăm clipa acum, inspiră adânc!

Timpul e asemeni valului care va şterge castelele de nisip.

 

Dincolo de perfecţiune nu mai e nimic!

La marginea lumii e totul sau nimic.

 

Când nu mai găsim

perfecţiune, cui aparţine diferenţa privirii?

Culorii, retina n-o distinge. Nu privim,

ci căutăm privind, abandonăm şi iar căutam!

Ne căutăm şi ne privim în atâtea imagini.

 

Astăzi nu-i târziu, mâine e deja foarte departe,

ieri e adevărata pierdere! Nu toate sunt la vedere.

Din contopirea

întunericului cu noaptea a apărut Lumina!

 

Prin câmpul verde m-am plimbat,

am fost adierea vântului, stea de pe cer!

Voi numara macii noi răsăriţi sub clar de lună.

 

O poveste e viaţa! Fiecare om are

şi-un colţ negru

de unde se alimentează râul.

 

Puţini separă secundele de minute,

să le oprească

nici atât - un moment pe care

nici divinitatea nu-l poate ascunde!

Nu toţi reuşesc să găsească uşa tainică.

 

Ca s-o găsesti trebuie s-o cauţi,

ca să cauţi trebuie să ştii s-o faci.

Acolo e taina, puţini îi cunosc cifrul!

Vizualizări: 52

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Iunie 20, 2012 la 12:07am

Drumul il vei stii mereu, odata parcurs, Violeta! Multumesc pentru popas si ganduri.

Cu drag, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Iunie 20, 2012 la 12:04am

Multumesc pentru semnul de lectura, Vasilisia.

Cu acelasi drag, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Iunie 20, 2012 la 12:03am

Intr-adevar, domnule da Coza,  sa simtim frumusetea clipei, doar astfel ziua nu se va risipi in gol!

Cu pretuire, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Iunie 19, 2012 la 11:57pm

Multumesc, Sofy, pentru impresiile lasate. Acel "pur si simplu" cautam sa-l pastram!

Cu drag, Irina

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 19, 2012 la 7:42pm

Poate, asta ne atrage, privind sufletul,

dincolo de imagine - dorinţe, bariere,

cicatrice, vise - un spectacol!

Cel de ieri e diferit faţă de cel de azi.

 

Mereu aproape de sufletul tău,

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iunie 19, 2012 la 1:57pm

Astăzi nu-i târziu, mâine e deja foarte departe,

ieri e adevărata pierdere! 

Dacă lăsăm câte un semn pe obrazul zilei, IERI nu-i o pierdere adevărată.

Mi-a plăcut (şi) acest poem.

da Coza

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iunie 19, 2012 la 12:47pm

Dincolo de perfecţiune nu mai e nimic! - ai descoperit perfecţiunea, Irina? Sau pentru fiecare dintre noi există o clipă, măcar una de perfecţiune. Cu cât de mulţumeşti de lucruri mai simple, de oameni mai amabili şi simpli cu atât perfecţiunea este mai aproape.  În afara utopiei perfecţiunea este un moft.

Tu eşti cea care de bucuri de orice, după cum scrie versurile,

''Prin câmpul verde m-am plimbat,

am fost adierea vântului, stea de pe cer!

Voi numara macii noi răsăriţi sub clar de lună.'' Fie să descoperim uşa tainică de câte ori ne este negru.

Cu admiraţie pentru poemele tale, Sofy!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Retrăire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Dorina Cracană a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog geneza a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Dorina Cracană a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Teatru absurd a lui Dan Mitrache
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Fărâme de nostalgii a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog altoi din rai a utilizatorului bolache alexandru
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 9 ore în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor