Satul ...

[Ardieleanu Mioara]

Toaca bate!
Prin vâlcele
Mii de stele,
Agățate de scaieți,
Tremur toate,
Însetate
De dorințele trupești...
De la stână se porniră-n vuiet
Lin, nevăzutele tălăngi...
Doina-n sunete prelungi,
Tot cuprinde între rugi,
Între trestii, între murmure
Îndelungi, satul adormit
Pe creastă, cu povești
Cu poverile trupești....
Iese fum din plita veche
Șuierând lângă timpul nepereche
Iar pe gardul cu ulcele,
Un cucoș crestat, frumos,
Dă de știre în sat, la Moș,
C-a trecut iarăși o clipă
Nevăzută prin grădină
Ori pe prispa de odihnă...
Luna piere-n cerc de nouri,
Iar un muget de la bouri
Doar răsună în ecouri,
Îngheţând pe gârlă sloiuri.
Lăcrimând, maica bătrână
Îşi agaţă într-o bârnă
O pestelcă peticită,
Ca o candelă s-aprindă.
Murmur, ruga caldă
Când tăcerea dorul scaldă
Şi-ntr-un colţ pe cer hazliu,
Răsărit-a Carul Mare
Să aprindă între altare
Focul viu.
Toaca bate şi-i pustiu!

[Vasilisia Lazăr]

Multe scăpări de ritm. Poezia populară trebuie să aibă melodicitate, să curgă fără nicio piedică. Și frânturi de logică sunt. Dacă o citești la prima mână, să zicem... Dar dacă încerci să înțelegi, cam greu.

[Sofia Sincă]

O poezie populară frumoasă, cu aura satului la ceas de seară. Ar fi și mai frumoasă dacă și-ar păstra ritmul neîntrerupt de scăpări, pe ici pe colo.

Am o neclaritate:

Mii de stele,
Agățate de scaieți,
Tremur toate,
Însetate
De dorințele trupești...

Cum adică? Stelele au dorințe trupești?!...

Am citit cu plăcere,

Sofi