În praful cerului

[Trandafir Simpetru]

Când monoton vaiet bat clopotele ploii

Şi la amiază e vară, seara toamnă

Mă-ntreb în noaptea otrăvită de brumă

Unde sunt sorii râsului tău ?

Unde se ating aripile tale de somn ?

Răspunsul, altfel al pădurilor

Altfel al râului buzău, tulburat

De posomorâte odihne, altfel al văzduhului

Toate măresc ecoul depărtării tale

Avem fiecare altă zare.

Ostatec în străine gânduri, fiecare

Cu propriul rubin, nu le putem muta

Aproape unul de altul, străduinţa

Ar lăsa doar o urmă în praful cerului.

Numai în fantezia unei veri ne-am măsurat

Din acelaşi loc iluzia în derutant

Schimbătorul de foc. Gol dezolant

Mai pustiu decât deşertul uitării

Ne sapă liniştea din ermetice gânduri

Rubinele mai surpă câte-o scânteiere

Dar nici una nu mai zvâcneşte până la vechiul

Capăt de cale, despărţirea de cuvinte

În inegale amintiri. Doar umbrele noastre

Străbat până la margine, fără să se recunoască.

[chindea maria elena]

Schimbătorul de foc, ardeile şi scrumirile noastre întind ceruri sub pasul inimii, T.S.! Cu drag, Gerra

[Vasilisia Lazăr]

Când monoton vaiet bat clopotele ploii  (vers confuz). Dacă ar fi fost În monoton vaiet bat clopotele ploii aș fi înțeles.

Corect: ostatic

O poezie frumoasă.

[Sofia Sincă]

Romantic, în limitele aşteptării speranţele se amână în promiscuitatea viselor. Misterele ajung în ecourile naturii, care fiecare răspund altfel.

Am citit cu încântare, Sofy!