tot albul din lume
niarne*
nu se compară cu puritatea
ce-mi naşte această linişte măreaţă
nicicând mintea nu mi-a gândit sumar
dar acum
prin orice por al ei
mă simt invadată de nevinovăţie
exfoliindu-mă într-o infinitate de înţelesuri
le accept
și rabd niarne
ca pe o sete de mântuire
încălzindu-mă de privirile lor purtătoare de pocăinţă
e o plutire de nori
și mă simt împăcată
asemenea izvorului care-şi răspândește apa în lume
astăzi n-am să-mi mai cert aşteptarea şi nici uitarea
cu acest abur de linişte
le voi semna armistiţiul
voi înfrunta orice gând
ce aduce neliniște
ah doamne
nu vreau ca umbra lumii
să se așeze pe inimă răcoare
şi nici amintirea ei nu mi-o deschide în suflet
azi vreau să-mi binecuvâtez pietrele şi oamenii
deopotrivă
tainele lor
să rămână străbunilor
iar eu să mă semăn iertare în brazdele acestei lumi
aşa cum te-ai semănat tu iubire în lutul meu
niarne=apelativ adresat sinelui
18 aprilie 2011
Adaugă un comentariu
Reverență! Atât pot spune.
da Coza
Gabriela, Mihaela, Sofy, Vasilisia, Gina! Acest poem l-am șters din greșală, repostându-l. Uimitor, cuvintele voastre sunt aceleași, nestemate veritabile ce-au oferit încredere lui ”Niarne”! Vă mulțumesc! De departe vă trimit gândul meu bun și recunoștința mea! Vă mulțumesc!
iubirea din lutul tău- gravură veritabilă...
azi vreau să-mi binecuvâtez pietrele şi oamenii
deopotrivă
Pe mine m-ai binecuvântat și azi, Rodica. Cu versurile tale speciale.
A ţese versuri în jurul purităţii, a-ţi însuşi noţiunea ca şi însuşire de bază a sinelui... este punctul forte al vieţii şi efectul artistic al poemului.
Monolog al sinelui, destăinuirea simţirilor.
Mereu admirativ, Sofy!
Stare de echilibru, de împăcare, turnată în aceeași matriță, marca Lupu. Frumos!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE