erai artificierul esențelor acum toată pădurea fumegă
ce-ai avut cu crezul acela somnoros
chiar visase musonic
își catifela mai toate literele începând de la temelie
adoram necunoscutul care-și proiecta acoperișuri cât ziua de mari
poate verifica botezul serii ori completa raftul cu măști
ocoleam descântecele odată cu el
restul timpului îl petreceam în hamac
primul bulgăre a fost un punct în descreștere
următorul avea tatuajul unui iepure bun de pozat
mai departe se deschidea metropola cu ronduri și scări secrete
vânzători ambulanți scoteau așii din ochi
dar câți nu semnează sentințe în alb
la o masă chioară
am auzit vântul bătând cuie pe umbre ca un alint de ocazie
undeva spre nord se ghicea pe săturate
o fi la modă am zis și am întors perna
așa am devenit somnambul
în pumnul tău era arșiță sau poate verile stăteau la bârfă
știu îți rosteam gândul însă câte care ai pregătit să plece cu mine
niciodată nu mi-ai spus
Adaugă un comentariu
o harpă deșertică uneori, Ligia:)
drag și mulțumiri,
Interpretarea stărilor sufleteşti prin metafore suprarealiste prin care poeta prinde o gamă largă de fenomene, întregul univers al esentelor, punând în ea o parte din sufletul ei, din crezul și arta sa. Rătăcind prin drumuri întunecase cu dorință de lumină.
Admirație!
Sofy
lIKE+, PENTRU O MAESTRĂ A METAFOREI !
un poem cu litere catifelate... frumos, frumos!
...
"în pumnul tău era arșiță sau poate verile stăteau la bârfă
știu îți rosteam gândul însă câte care ai pregătit să plece cu mine
niciodată nu mi-ai spus"
Semn de Admiratie, Gina!
am auzit vântul bătând cuie pe umbre ca un alint de ocazie
în pumnul tău era arșiță sau poate verile stăteau la bârfă
imagini artistice puternice, expresive, inedite. Am citit cu plăcere!
Ai mulți ași în condei! Respect!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE