E DOAR UN CÂINE

[Delia Stăniloiu]

Un cîine urlă îndelung la lună
Cu glasul omenesc tânguitor
Spunînd în graiul necuvîntător
...Că viaţă, i-a rămas cît o fărîmă

E-un ger, de piere şi nimicul
Iar luna, sa-mbrăcat în ghiaţă
El, sărăcuţul, n-a văzut la faţă
Un zâmbet cald să-i mângâie boticul.

Să aibă-n preajma lui un suflet
Ar vrea,să-i ţină de urît
Să nu se simtă-atât de amărât
Cînd simte-n coastă a gerului răsuflet.

Şi urlă lung, dar cine să-l aline?
„E doar un cîine” spun cei ce-l aud
În timp ce urlă, urlă ca zălud
Şi-n urletu-i sunt lacrimi şi suspine.

Biet câine, frate-mi eşti; durerea
Ce tu o simţi e şi durerea mea,
Şi eu aş vrea să vine cineva
S-alunge tot urâtul şi tăcerea.

Nu vine nimeni, e pustiu în jur
Şi-n mine, e un urlet în tăcere
Doar lacrima se-nneacă în durere
Din noaptea neagră fără de contur.

[Delia Stăniloiu]

Dragi prieteni, vă mulţumesc din suflet pentru trecere şi comentarii.Vă doresc sărbători fericite alături de cei dragi.

[Gabriela Grădinariu]

 Infiorata pana-n adancul sufletului!Admirabil construita starea.

[Sofia Sincă]

Sensibilitatea sufletului feminin... ''Soarta de câine'' - aşa se spune. Şi mie îmi este tare milă de câinii vagabonzi.

Poezia zugrăveşte ataşamentul omului faţă de cel mai fidel prieten al lui şi constituie totodată un apel faţă de crunta realitate de pe străzile noastre, la rezolvarea problemelor.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Maia Maria]

traire si sensibilitate duse pana la marginea durerii, pana la marginea singuratatii unde doar suierul viscolului se aude constant...

Delia, Sarbatori Fericite cu mult drag!