„A muri înseamnă, de fapt, a te muta într-o stea”

Cu acest citat din, culmea, scepticul Octavian Paler, am încercat să-mi alin, în ultimele două-trei zile, întâi nedumerirea, apoi revolta și, în cele din urmă, tristețea profundă la citirea cumplitei vești a trecerii în eternitate a magistrului Ion Lazăr da Coza. M-am considerat, de ceva timp, privilegiată și onorată să beneficiez de comentariile domniei sale, adesea generoase, la încercările mele literare, pe care le așteptam cu emoție, de fiecare dată. Mă consider privilegiată și onorată că am descoperit aici, și nu numai, o parte din excepționalele sale creații literare și pe care le voi reciti, in memoriam, ori de câte ori îmi va fi dor de verva inteligentă a scrierilor sale. Nu în ultimul rând, am respectat nespus patriotismul asumat și dragostea sa militantă pentru limba româna.

Doamnă Lisia Lazăr, mă înclin în fața tragicei dumneavoastră încercări și vă sunt, cu sufletul, alături.

Condoleanțe, tuturor!

Vizualizări: 140

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Martie 17, 2020 la 12:53am

E o durere de care n-am să mă vindec niciodată. Și nici n-aș vrea. Sofia, și eu aș vrea să cred că nu-i adevărat, dar a murit în mâinile mele, Sofia. Nici nu realizam ce se întâmplă, nici nu voiam să accept. A murit în tăcere, de parcă ar fi adormit. Apoi a venit în visul meu și m-a îmbrățișat de rămas bun. O îmbrățișare din altă lume. Și a murit și în vis. :((((( 

Mulțumesc, Ana! Să știi că te aprecia mult.

Comentariu publicat de Chris pe Februarie 27, 2020 la 8:53am

:(( sa speram ca asa este...

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Februarie 19, 2020 la 8:35pm

Citind titlul mi-am amintit că exact în acest fel i-am  „explicat” și eu nepoțelei mai mici despre plecarea bunicului ei/ soțul meu (pe care l-a iubit enorm). 

Dragului nostru Ion Lazăr da Coza îi vom păstra o neștirbită amintire.

Pentru draga noastră Lisia, multe cuvinte de îmbărbătare. 

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Februarie 19, 2020 la 10:11am

Mulțumesc, Ano, ai punctat corect. Să-i fim sprijin Lisiei şi să-l onorăm pe Ion!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 19, 2020 la 9:34am

Cu toții suntem alături de Lisia Lazăr, în amintirea veșnică pentru dragul nostru, Ion. Pentru mine n-a murit! Mai ales că nu l-am văzut, mă consider privilegiată. Pentru mine trăiește, mă/ne veghează în continuarea. Altfel nu pot să mai scris un cuvânt aici.

Sofi

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 12 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se însera ușor dinspre Apus a utilizatorului gabriel cristea
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Se însera ușor dinspre Apus a lui gabriel cristea
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mă trezește ploaia a utilizatorului Maria Mitea
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog când mă trezește ploaia a lui Maria Mitea
cu 13 ore în urmă
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia Vremuri a lui Dacu
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Dulceață de căpșune a lui Alina Ilie
ieri
Dacu a adăugat o discuţie la grupul
ieri
Dacu s-a alăturat la grupul utilizatorului Ion Lazăr da Coza
ieri
Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La Chișinău lumina nu se stinge niciodată a utilizatorului Alina Ilie
ieri
Postare de log efectuată de Alina Ilie
ieri
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La Chișinău lumina nu se stinge niciodată a utilizatorului Alina Ilie
ieri
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog grădină cu bujori a utilizatorului bolache alexandru
ieri
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog grădină cu bujori a lui bolache alexandru
ieri
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog N-ai vrea tu? a utilizatorului Huțanu Ramona-Elena
ieri
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Condiția umană la consult a lui Costel Zăgan
ieri
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Condiția umană la consult a utilizatorului Costel Zăgan
ieri
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mă trezește ploaia a utilizatorului Maria Mitea
Duminică
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Note din jurnal (© Ion Lazãr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
Duminică

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor