în centrul camerei
lângă peretele transpirat
de la grafia adunată pe el
seminţele din cuvinte
se împrăştie asemeni
unor păsări
în căutarea luminii
cu aripile spintecă fulgerul
ciocurile caută hrană
pătrund cu lujerii
umbra inimii
întipărită în memoria slovelor

pentru fiecare cuvânt
nici un decor nu-i de prisos
literele absente între silabe
scot în coperţi năduful
poetului transpirat în abis
de numele său
editat pe strat de memorie
stă dragostea în univers

îmi fug pe obraz două umbre
albastre
precum orizontul într-un
curcubeu
răsărit în pacea cotidianului
dinspre ochiul drept amintiri
din ultimele două zile
adaugă parfumul teilor înfloriţi
spre ochiul stâng coboară frenetic
corăbii din somnul
nopţii trecute
în care acostam la ţărm
să caut cuvinte
să adaug aripi
să pot cuceri cu inima Everestul

moartea îşi făcea liniştită lecţiile
adulmeca asemeni unui câine
peştii în carena
vaselor scufundate
ştergea urma sirenelor
din calea vapoarelor
număra crustaceele
în burta  pisicii de mare
toate ieşind cu plus
vântul rival aduna cuvintele
din sunetele mării
să scrie ode în culori
de amurg

a venit ora iubirii
fluturi cu aripi mari
aleargă spre lumină
ultima redută în faţa morţii
se ascund în palmă
tremurând la orele târzii
vor fi captivi felinarelor
nici un deochi nu-i poate
despărţi de moartea
ce se petrece rapid
în dalba lumină sub abajurul nopţii

uncheşii erau amândoi

ca două bujii arse într-un piston

negri şi uscaţi

de trecerea timpului

păreau să aştepte noaptea

în care cerul

îşi desface mantia

să prindă pe braţe praf stelar

ca în ziua ce urma

curcubeul să-i alinte

să-şi pună mâinile ochean

de parcă ar fi vii

şi să-i numere culorile…

cuvintele lor aspre

precum chipul în zigurate negre
ce închid aerul încărcându-l
cu febrilitatea gesturilor
inutile ce pot despărţi imaginile
după culori apăsătoare
în care se odihnesc faptele
acoperind cu beznă chipul
de arhitecţi ai morţii
umbrele li se adună să cânte
în corul ucigaşilor fără simbrie

poeţii nu sunt doriţi
la masa amiezii
printre amintiri şi
tăceri decupate
din somnul cu vrăbii
ridicate pe gardul
înălţat în palmele
clădite din durere
ei au nevoie de respiraţie proaspătă
precum ţăranul de toamne bogate
metaforele înfulecă în grabă
cu miez din amfore vinul scos
în dimineţi luminate
cu petale de versuri

suntem în iulie
şi gusturile toate
sunt mai sărate de parcă
am aştepta să se coacă  luna
şi să o prindem în oglinda
unei fântâni printre copacii
ce urcă să fure stelele
rămase singure
fără luna coaptă
pe care o cărăm
în găleţi pline
cu aurul privirilor noastre
flămânde de poezie

tastele ard la fiecare apăsare
litera numită să fie parte
din carnea cuvântului
precum iarna vine
grăbind zăpada
să primească
  paşi
pe clapele pure
şi reci ce vor
desemna trecerea
câte unui înger în sufletele
pregătite să moară
cu fiecare sunet
ce nu se regăseşte
într-un cuvânt

vă rog luaţi-mă de braţ
urmaţi-mă
fără sfială vom merge
în lungul deşert al cuvintelor
născând toamne fluvii şi dune
unde paşii noştri
se vor forţa să scoată la lumină
poteci
vom poposi ca pentru un veac
să ne cunoaştem
după nume feţele ascunse
în dezmierdări sonore
sub false privilegii
  să fim numiţi
latifundiarii
  iubirii

ieşit din gând si  timp
ca un cuvânt
tăiat în două
de veacul ce-l trecem
slăbiţi de iarba
ce nu ne acoperă
ocolim vitralii  din coji de ouă
vremelnic supuse
taxării de lumină

poemul este suma versurilor
  din mâna amintirilor
născute în firida cu fabule
unde descălţate de nostalgie
sunt aliniate cuminţi în etosul
propriu să revină cu semnificaţii
şi gesturi în lumina cuvintelor
proaspete
să reînnoade popasuri pe întinsuri
cuceritoare de metafore
regăsite în vâltoarea vieţii
salvate din amnezia istoriei

câte coşmaruri sunt
într-o salbă de nopţi
la gâtul tristeţii adunate
să facă praf ordinea stelelor
sub arsura cuvintelor
fricii şi metehne de ger
născute din inima ta 
 pereţii din palmă zidiți
la  căpătâiul nopţii
 cuprind  coşmarul devenirii
întru fiinţă

omor timpul cu lăstari
de frică
ce înconjoară pământul
pe la tropice
ca o floare carnivoră
pătrunde
în inimă cu imensitatea
luminii
să ardă amurgul
  coborât pe trup

părul din curtea
cu trandafiri
şi ploi mărunte
veghează somnul casei
cu palmieri şi vise arcuite
între stele prin geamul
deschis cu aerul pieptiş
în vâltoarea tăcerii depuse
peste ninsori de cuvintele tale
dulci precum zeama fructului copt