Din orașul  tăcerilor

 porneste odiseea

copilului

hotărât să fugă în lume,

are cu el iluziile și răzvrătirea,

știe să silabisescă păsărilor

regăsește în firul de iarbă viața,

va fi al ierbii, al cerului,

nu vrea să fie

al urbei în care trupuri supuse

au renunțat la vise,

în calea sa  vor cădea…

băutorul de cafea amară

și-a pierdut iubirea

între vise și griji,

cu geamurile deschise nu vede lumea

rafturi întregi cu metafore se varsă în valuri,

salvează slovele,   cu neliniștea strânge dobânda orelor triste

adună capital cu invidie,

oștile sale nu pot înțelege neologisme,

cursa contra- cronometru în care este asemeni unui șoarece într-o alergare fără capăt

îi consumă energia cu fiecare…

când au trecut,  copitele cailor

au intrat în pământ,

nu va mirați dacă din loc în loc

veți găși oșteni călare

îngropați până la genunchi, până la brâu

sau până la gât,

dați-le câte o ulcică cu apă din fântâna

ridicată cu trupurile lor puternice

 proiectate  până la cer,

de unde se văd

 zidurile cetăților de dincolo de timp.

neatent la nuanțe,

scufundat în accentele grave ale femeii,

slobode și bolnave asculta la capătul telefonului

mărturisirea ei,

– Sunt zile de concediu fără bani, ziua de salariu pe zece,

nepăsător el privea ecranul laptopului

captivat de imaginea jocului

și ispita mizei,

reconstituirea cauzelor bolii îl lăsa indiferent,

– Aglomerația, curentul, dar și un medic plictisit insista tânăra,

doar o săptămână de…