mâna dreaptă este aceea

  care mă închină

scriu

mănânc

închid la nasturi toamna

totuși mâna dreaptă

mă încurca jenant

pentru gradul naiv

  în care măturam cotidianul

până când orașul a primit

în turneu circul

să nască amintiri

pe bilete de intrare

cu părți distincte

segmentelor geometrice

fără graba de a strica

armonia universală

să îngrădească libertatea visului

unui adult corijent la…

creierul în centrifuga gândului

  absoarbe fiecare atom de oxigen

însetat la…

cu un singur ochi sparg
bariera de corali
primăvara se ascunde
gând al regenerării
într-un singur picior
ploaia se lasă amanet
lacrimilor
adevărul este vedetă
în magazinul cu antichități
sufletul schimbă cuvinte
în sejurul iubirii

îți scriu
acum ploaia a stat
în inimă umbra s-a topit
trupul tău cald îl simt cum alunecă
în graba ultimului tren
îți etalezi nurii cu pașii tăi
răscolitori
chemi ploaia cu graba din scrisori
alergi să piepteni graiul nopții
cu plecarea să faci luminii cale

 în vis
  pruncul ucis țipă
câinele se îneacă în scârbă
fata cu părul negru
copilul strigă
unde-mi sunt jucăriile
câinele își caută stăpânul
lătrând cu tonuri înalte
fata se piaptănă
are mâinile trudite
eu chem
numele tatălui
fata nu mă privește
își vopsește fața cu ocru
  fătul își cere dreptul la somn
  dulăul înecat cere stăpânului
să nu-l uite

adevărul în mecanica sa
  are ecuația
elementelor cheie
  aprinde viziunea poeților
 marginea nepătrunsă a mării
identifică pașii în sinonimia tăcerii
deschide petalele nuferilor
fotografii imortalizează clipa
ca un prim sărut

Ea trece frumos prin ploaie
grăbită să taie ora exactă

Ea calcă ușor prin mine
cu gândul hrănind cuvinte

Ea așteaptă să trecem în vis

celule în mediu alcalin

Ea merge ușor prin ploaie
să vină cântecul ce sunt

sunt nevoit să învăț tăcerea
răstignit de timp
sub persecuția orelor sfărâmate
la întretăierea
visului
cu recunoașterea mediocrității
ce dictează drumul
un amestec de sentimente
tocite
ale martorilor otrăviți
cu poeme în care
iarba veștedă crește din abundență
pe cer
să-mi rupă trupul
ca pe o prescură

Copil fiind dimineața
îmi măsuram mâinile
să văd cât au mai crescut
să simt soarele pe umeri
emoția  fluturând
pășeam să aflu adâncimea urmelor
să aflu cuvintele ce au loc în dicționare
mă bucuram să-mi aud numele strigat
astăzi întorc filele agendei
cu greutatea gândului
să văd bătăturile lăsate
pe palmele tari ale cuvintelor

insomnia topește amintirile
din creuzetul de
imagini dispuse să joace
în colaje realitatea
culorile se erijează
într-o imensă ipostază a erorilor
stând la rând să-ți prindă nervii
în bucla emoțiilor
sub mâna timpului
mintea înfierbântă creierul
ești o faclă
arzi dioptrii în metafore
sânii calzi ai destinului
pe fruntea încinsă de vanitatea autorului
smulge efemerității zâmbetul

la un capăt al nopții

stă spânzurat cântecul cocoșilor

întregește miezul de humă

  motanul

cere cu pasiune rolul protector

la marginea patului îngropat în vise

din camera topită în  beznă

nu cere mâncare

privește pereții

ceva îi spune

pânzele de păianjen

ascund urmele prafului

în care zac captive aripi

nu reacționează la cuvinte

toarce

curiozitatea îi este satisfăcută

cu revelația alintului …