În oglindă stă adevărul

 

          Tehnic vorbind, adică luând din DEX definiţia (însă doar partea ce ne ajută la înălţarea eşafodajului discursului nostru), parodia este o creaţie literară (muzicală sau plastică) în care se preiau temele, motivele şi mijloacele artistice ale altei opere literare (noi o să ne oprim doar la poezie), ori ale unui autor (în genere, poet), în scopul de a obţine un efect satiric sau comic… Nimic mai simplu, vom zice. Ne înarmăm cu o „oglindă”, musai cu sticla uşor vălurită, pentru a deforma imaginea reflectată, iar dacă ne ajută şi zeul grec, Dionisos, ori echivalentul său… – vai, era să zic „parodia sa”! –, zeul roman, Bacchus, care să aburească (tot la figurat) oglinda, treaba e ca şi făcută. Or nu-i chiar aşa! Pentru a fi un bun parodist, îţi trebuie har. Întâi şi-ntâi ai nevoie de acel fler ca să descoperi poezia şi autorul ce se pretează la aşa ceva, apoi îţi trebuie delicateţe, „floretă, nu halebardă”, cum zicea un distins creator (Mda!…), de se credea şi epigramist (de două ori „Mda!...”), ca să evidenţiezi umorul involuntar dintr-o operă parodiată, ca să duci în ridicol patetismul nesesizat de autorul parodiat sau vetusteţea subiectului abordat… Ca o primă concluzie, putem spune: „Ridendo castigat mores!” (Cu umor sancţionezi moravurile!)… Dar, dacă recitim definiţia de mai sus, nu acesta este principala ţintă a unei bune parodii.

          Chiar de la începuturi, parodia a stârnit controverse privind utilitatea sa. Mulţi s-au întrebat şi încă se întreabă care e aportul, în literatura naţională ori universală, a acestor creaţii. Fără a căuta să tranşăm aici şi acum disputa, dimpotrivă, dorind să o lăsăm „în coadă de peşte” aducem şi alte argumente în favoarea ei, pe lângă cele înşirate deja, dar şi câteva contraargumente: nenumăraţi poeţi valoroşi au fost redescoperiţi din momentul în care au fost parodiaţi; multor poeţi li s-a reconsiderat opera originală după ce au ajuns celebri ca parodişti; unii tineri şi-au „format” mâna făcând parodii; neştiuţi cititori au trecut de la cititul parodiilor (lecturi aparent frivole) înspre opere „grele”… De partea cealaltă, sunt esteţi care vituperează parodierea autorilor de geniu, trecuţi în eternitate, susţinând că astfel li s-ar fisura aura. Să le împărtăşim părerea sau să le spunem că, în acest domeniu, nimic nu-i/n-ar trebui să fie sacrosanct? Avem şi poeţi care, dintr-un ego hipertrofiat, „zvârle cu toporul” după făptuitorul de lezmajestate. (Să vedem ce-or mai face dumnealor după ce-or da colţu’!). Acestora li se adaugă poeţii ignoraţi de parodişti, pe motiv de (non)valoare…

          Cum suntem imparţiali, şi ca să ne întărim şi mai mult imparţialitatea, hai să privim împreună În oglindă – cartea virtuală a parodistului Ionel Mony CONSTANTIN, apărută sub egida site-ului ÎNSEMNE CULTURALE , unde, prin exemplificări de soi, ne convingem că scopul unei parodii este acela de a obţine un efect satiric sau comic. Un bonus cu miros de iarnă tânără.

                                                                                                                                    Ion Lazăr da Coza

 

 

În pahar îi vinul

 

          Mirobolantă carte! Mi-ro-booo-lantă!

          Paralelismul congruento-divergent, cognitiv, al unghiurilor ascuţit-obtuze de reflexie, însă şi de refracţie (prin fundul paharului), dar şi al vederii obtuz-ascuţită a autorului (adesea ochelarii i se lasă câş pe-o nară) creează, minimalizând, un spaţiu atât de vast, încât zeci de galaxii (nu) suferă de claustrofobie între poezia originală şi parodie, şi totuşi, regal-crinastic şi antonistic, bravul nostru autor… ce zic io „brav”? de-a dreptul autor genial, nesuferind, însă şi nesuferit – ah, nerecunoscătoare societate! – de agora(fobie), e un tribulind neînţeles! Neînţeles! Neînţeles! Neînţeles! Sau mai ştii?... Himalayana sa creaţie (pentru expresia aiasta, maestre, mai toarnă un pahar!) trebuie privită prin prisma eternităţii ne, -efemere). Visceralitatea tornadist aerată a compactatului mesaj, nu ăl şapirograf, cum am fi tentaţi tendenţios să credem, aburit ca o turbină aluvionar-aisbergă, că şi Titanicul a suferit de aceeaşi sacrosantă mângâiere scârţâită, e remarcabilă. Dar zaţul sau relicvul păşunist ne împiedică să vedem zenitul nadirului acestei creaţii tita(i)nică, dându-ne avânt apter, căzând în elicea intempestivă a ingratitudinii ascendent prăbuşitoare încât – oh, Orfeu! – nici Parnasul nu ne va plânge de milă (o milă marină = 1852 m, cea terestră = 1609 m), iar toloaca lui Elizeu nu ne va îngădui să-i păştem vacile senioriale (ce-i drept, mai slab cotate pe piaţa Unguentului decât junincile de Kobe!), nici măcar contracost! (Eu, din curtea maestrului, nu plec fără portbagaju’ plin.)

          Reîncepând începutul reîntrupat phoenixistic, eluctiv-cocupiscent, dragat steluloid, căci visceralitatea de care vorbeam mai sus – nu că ar fi caducă ca o nucă – întocmeşte, însoţind discret şi cu ecouri vasteoase, îngemănarea altoindă a originalului cu neeluctabilul contabilicesc şi ireductibil al fiinţării dedublatului amniotic. Siguralmente că vituperos, boem-aprioritizant şi/sau concesiv-rebelizant, demersul nostru vitruvian (vorbesc în numele autorului), (vorbesc în numele autorului), tălăngind pe plaiul nedinescian sau pe pleiboiul brumaruit, interpretat sangvin (dar şi sepios, o să opineze negreşit cetitoriu’, pe bună dreptate) prin sinele absolut, dagherotipând totuşi vetuste obstinaţii, incastrabile-n habitacluri ospitalier-migratoare, certificate până şi de baba Vanga, pe când era domnişorică nurlie!... Puşca şi cureaua latăăă… Pe ceilalţi, noi, becaliceşte, îi apostaziem cu vigilenţă paleo-post-iurigagariană! Şi tuităristă! Numai să fie şi vegano-liricistă (scăldată musai şi obligatoriu în transpiraţia lui Bacchus), că (doar) la asta se pricepe de minune, ţinând strâns oglinda la piept, parodistul, rondelistul, soneti… într-un cuvânt poetul, dar şi prozatorul… într-un cuvânt scriitorul-pivnicer, domnul IMC!

          Vom reveni. Vom reveni!

                                                                                                                               Ney K. Criticel-Prefatzescu

                                                                                                                                        (pt. cf. da Coza)

 

Descărcați pdf:

În oglindă (parodii), Ionel Mony Constantin - pdf

Vizualizări: 724

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Vă  mulţumesc pentru apreciere

Vasile Burduşa a spus :

am citit cu placere

Stimată doamnă Angelina, vă mulţumesc  cu respect pentru  aprecierea  încercării mele de exerciţiu parodic la care am fost sprijinit de atâtea persoane cărora le sunt recunoscător.

Felicitări, d-le Ionel Moni Constantin! Mulțumiri tuturor celor ce au trudit la realizarea ei!

 Vă mulţumesc din suflet pt. aprecierea făcută pt coperta dnei Lisia şi pentru conţinutul în sine!



Mihaela Chitic a spus :

Sedusă de copertă, m/am avântat în lectură... Felicitări!

Mulţumesc Dragoş cu atât mai mult cu cât ai fost una din"sursele" mele preferate pt.exerciţiile mele parodice

Iordachescu Dragos Nicolae a spus :

Felicitări, Ionel! Felicitări, "Însemne Culturale"!

Dna Gina din foarte multe motive inclusiv tehnoredactarea îmi exprim aici recunoştinţa însoţită de o profundă reverenţă!

gina zaharia a spus :

Felicitări, felicitări, felicitări! Și prețuirea mea, desigur!

 Multe mulţumiri dna Adelaide!

Valeria Merca (Adelaide) a spus :

Felicitari, d-le I M C, pentru aceasta binemeritata realizare! 

Felicitari, Insemne Culturale!

 Mă bucur să primesc felicitări de la una dintre "victimele" mele!

bolache alexandru a spus :

Felicitări!

O carte minunată! Felicitări domnule Mony, felicitări făuritorilor de frumos! :) Admirație!

 Mulţumiri din partea unui prozator convertit în parodist. Mony

Corina Militaru a spus :

O carte minunată! Felicitări domnule Mony, felicitări făuritorilor de frumos! :) Admirație!

da Coza, mă bucură faptul că ai tuşat cu un zâmbet solicitarea mea. E mare lucru! :) 

     Vasilisia Lazăr, sunt convins de faptul că nu te-a dus gândul până acolo încât să crezi că nu ştiu ce este aceea o parodie. Ceea ce mă deranjează e lipsa de calitate a parodiei adresată poeziei mele Dă trucului fumul. Despre naşterea poeziei mele sunt câteva lucruri de spus, dar nu e locul aici. 

     În ceea ce priveşte concursul desfăşurat în toamnă, pot spune că l-am urmărit cu foarte mare atenţie. Intervenţia mea de atunci a avut ca scop să sublinieze lipsa de calitate a textelor, în majoritatea lor. De aceea le-am şi notat cu note foarte mici. Am fost obiectiv.

     Nu! Nu mi-am bătut joc! Exclus!!! Nici nu ştii cu câtă seriozitate l-am punctat, Vasilisia! Am aceleaşi drepturi şi aceleaşi  îndatoriri ca oricare utilizator al site-ului. Poate ne diferenţiază exigenţa, atunci când e vorba de un concurs, mai cu seamă. Versul meu nu este mai breaz decât al altora, dacă vrei să auzi asta. Nu am intenţionat să jignesc vreo persoană. Eu fac referiri doar la poezii mai bune ori mai puţin bune.

În ceea ce priveşte plecarea mea de pe site... dacă deranjez cu opiniile mele, o pot face, deşi nu aveam de gând să mă retrag. Nu iau măsuri pripite, dar mă voi gândi la sugestia ta! 

Să ne întâlnim în poezie! 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Despre ea a lui Lia Teodora Ianto
cu 6 ore în urmă
Tudor Cicu a contribuit cu răspunsuri la discuţia In memoriam: Ion Roșioru (partea a II-a) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Fulger în doi timpi) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Ada Nemescu
cu 15 ore în urmă
Lui Grig Salvan i-a plăcut videoclipul lui Ada Nemescu
cu 15 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Verzi a utilizatorului Ada Nemescu
cu 16 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Verzi a lui Ada Nemescu
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog autumnala 2 a lui nicolae vaduva
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog autumnala 3 a lui nicolae vaduva
cu 16 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Bună seara! a lui C.Titi Nechita
cu 21 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dan Mitrache
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
ieri
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Despre ea a lui Lia Teodora Ianto
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Glas de copil a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugăciune către Nimfa Uitării a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugăciune către Nimfa Uitării a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugăciune către Nimfa Uitării a utilizatorului Grig Salvan
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor