Proiectul "Reverie albastră" - Partea a II-a

[Vasilisia Lazăr]

Forumul ÎNSEMNE CULTURALE va fi gazda acestui fenomen artistic demarat de poeta Gina Zaharia şi pictorul Mihai Cătrună. El reprezintă o simbioză între poezie şi pictură. Proiectul se desfăşoară pe blog, aici fiind adus doar conţinutul care va apărea în carte. Aşteptăm cu nerăbdare ca această bijuterie să prindă contur sub ochii noştri şi le urăm succes protagoniştilor!
 

POEZIE - GINA ZAHARIA

PICTURĂ - MIHAI CĂTRUNĂ

 

 

 

rouă printre luceferi

 

te-ai născut rouă printre luceferi

inimă

la pas cu cerul tău

armura-ţi încătuşează cascadele

de teamă să nu le piardă 

în clepsidră

 

pe file senine se înalţă stânci

cu parfum de sare

lacuri în palmele cărora                              

înfloresc torţe de veghe

 

în ochi de vultur ai prins săgeţi

cu iz de nord

în timp ce dincolo de orizonturi

trimiteai scrisoare îngerilor

să nu-ţi ardă aripa

în care-ţi păstrezi comoara

albastrului intens                                

 

aşadar te-ai născut adevăr

cu braţe de zori

de luni până duminică

şi încă o veşnicie

 

când m-am trezit

o furtună îmi furase inima

 

pe un bulgăre de sare

 

m-am ascuns într-un portret
am trecut prin fereastra dinspre lacuri
eram amândoi pe un bulgăre de sare
cu inimă de pasăre
pe umerii goi
o eșarfă din frunze de stejar
ne legăna gândurile

gustam din florile timpului
și-mi spuneai cât de străină sunt
în haina ploilor
împărțeam pe din două
culorile tari
și învățam poeme despre rădăcini și cer

paharul din care sorbeam liniștea
se adâncea în secretul râului
din muguri de suflet
se făcea dimineață                   
în privirile mele
și-n toamnă de credință mă-mbrăcai

doar vântul mai pierdea câte-o filă
adormindu-mi visele...

 

lacrima ca o sete netrăită

 

de rele mă ferești când mâinile noastre 
pier într-o atingere nepământeană? 

lasă-mă lângă țărm 
drumul de corali duce spre tine 
nu zidesc nimic fără să ating cerul 
fără ca brațele tale să mă strângă dincolo de lună 
împlinesc visul fărădelegilor 
pe bolta unei peșteri de vară 

ai fost nebun să crezi că inima ta 
e trează 
zăcea într-un sanatoriu de lumini 
la capătul pământului 
și-ți era foame și mă strigai 
și-ți rămăsese timpul într-un colț ornat 
cu umbrele noastre 

e ziua clepsidrelor goale 
umple-le 
petalele iubirii întorc calendarele 
lângă un pian odihnit 
în iarba-dorului se revendică verdele 
vulturii dorm 
într-o ploaie otrăvită 

nu-i așa că-n ochii tăi îmi porți lacrima 
ca o sete netrăită?

 

A veșniciei tale răsfățată doamnă...

 

Sosirea mea ar fi adus pe-o rugă 
Holde rămase-n câmpuri neculese, 
Aș fi venit dar aș fi pus pe fugă 
Atâtea zvonuri despre lacrimi șterse. 

Tu știi că am rămas la poarta mare 
Pe rug de zori cu straie de cuvânt, 
O stea ce plânge seara-n depărtare 
Și-ți cade-n brațe ca un fir de vânt. 

Te-am mângâiat cu timpul meu alene, 
Ți-am prins tăcerea-n ziduri de lumină, 
Am pus credința-n focul fără lemne 
Și-am alungat ninsoarea cu furtună. 

O clipă am fost tu, numai o clipă, 
Era așa devreme și târziu... 
Simțeam o rană verde pe-o aripă 
Și tare aș fi vrut atunci să-ți fiu 

Tot ce-ai visat pe margine de ape 
Și ai cuprins în nostalgii de toamnă, 
Dar mă semnez cu trecerea pe șoapte: 
A veșniciei tale răsfățată doamnă...

 

Din inima mesagerului

 

La porțile sufletului 
s-a aprins umbra unui mesager, 
mi-a spus că marea e singură 
iar liniştea-i împărţită în vitralii de gânduri 
şi pereţi de lut. 

În scorbura unei idei -  
o masă de scris 
şi o năframă pe care alunecau stelele, 
suspină; 
le recunosc, le-am strâns în pumnul meu 
cu patima dintre stânci şi izvoare 
când am îngropat oceanul culorilor 
în nisipuri. 

N-am sigilii la porţi, 
umbrele pot frânge crengile senine 
dar mi-am sculptat din timp 
un surâs 
între doi paşi, 
peste umăr văd marea dansând 
în lumină, 
îmbrăţişând cerul… 

Spre apus se adună ploile 
în ochii de trecător fără perelină, 
vârstele viselor sunt scrise pe aleile zorilor 
ca un recensământ al sufletului. 

Într-o zi, păsări ascunse-n cascade 
vor răspândi zborul uitat în acel templu 
cu pereţi de cerneală; 
vor fi martori 
când inima-şi va dezbrăca parfumul 
pe aleile singuratice 
din inima mesagerului.

 

Busuioc de zori

 

mă voi preface în scoică pentru o noapte

am auzit că ţărmul tău nu are felinar

nici iluzii dezlănţuite

în sunete sparte pe stânci adormite

 

mă voi furişa în tăcerea valului orb

scrisă pe sâmburi de timp

îi cunosc farmecul

e mirajul cetăților dintre nori

are filele roase de nelinişte

şi un nume profund

 

la miezul nopţii îmi voi rosti rugăciunea

zidită în mine

apoi voi continua să învăţ

jocul de fluturi pe câmpiile polare

doar vuietul va veghea răsăritul

într-o simfonie fără cuvinte

 

dintre toate perlele ai ales busuiocul de zori

Pas de dor

 

Vin pe drumul cu patru fântâni,            

aşteaptă-mă la fereastra verii

şi aşterne-mi masa din faguri de gând,

sunt mai flămândă decât călătorul fără identitate

îngenuncheat în ruga duminicilor.

 

Învaţă-mă să descopăr zborul ciocârliei

şi să-l îmbrac în fiinţa mea,

îţi voi mărturisi un secret

despre completarea sinelui

şi despre mersul pe diagonala inimii

spre toamnă.

 

De voi adormi pe surâsul tău

dă fiecărei respiraţii un sens

şi aşează-mi visul pe drumul iernii,

mă voi regăsi în privirea cerului

şi voi fi pas de dor.

 

Dincolo de alb

primăvara îți va re-șopti numele.

 

 

Călător pe-o margine de clipă

Era un pas pe-o vreme oarecare, 
Avea un ţel şi-un semn de întrebare, 
Mergea ades pe drumul soarelui 
Şi nu-şi spunea adresa, nimănui. 

Pe umeri purta colivia lumii 
Şi se-mbăta cu strălucirea lunii, 
Când vântului pe lacrimi îi scria 
Secunda-n timp de-argint încremenea. 

Se tot punea un preţ pe chipul lui 
Fiindcă ştia pecetea codrului, 
Strângea comori de vise şi izvoare 
Și flacăra luminii spre vărsare. 

Rotea în mâinile de ceară albă 
Un continent cu amăgiri de salbă, 
Şi răsfira, pe drum de vreme bună, 
Ocean de zori cu raze în furtună. 

Făcuse râu pe talpa cerului 
Din dor cărunt şi floarea lacului, 
Apoi rupea frânturi adevărate 
Şi le-mpărţea în gânduri luminate. 

Adesea l-am simţit în umbra mea, 
Nisip uscat din valuri aduna, 
Mergea încet şi parcă-mprumutase 
Tot universul clipei de mătase. 

De-atunci îl ştiu în zborul de risipă;
El, călător pe margine de clipă, 
Cu zâmbetul pierdut între silabe -
Un nume de tipar și perle albe!

 

Spre alt fulger

Amesteci sarea cu marmura 
pe care au sfâșiat-o copitele uimirilor 
și-mi trimiți un fir de iarbă 
să mă-nvețe cum să mă supun vântului 
într-o convenție de iarnă. 

Mă aștepți pe prispa risipirilor, 
ai împrumutat blândețea lunii, 
secunda scânteiază 
(târziu să aprindă stejarii obosiți 
în poemul nescris)
și parcă se zăresc orașele cioplite 
în forfota brațelor întinse.

Nu, nu  ești tu, 
e alunecarea prin stepa 
surprinzător de străină, cu mănuși de sârmă 
și ceai cald peste aceiași aburi flămânzi; 
zău că te-aș crede 
când te recomanzi simplu:
gala altor tăceri, 
dacă n-ar trece instantaneu 
un vultur întârziat pe coamele viselor 
spre alt fulger.

 

 

Într-o schiță de sare

 

Am fi ajuns căutători de comori pe oglinzi, 
poate pescari de nimicuri, cerșetori de ninsori, 
am fi plâns într-un templu mereu rătăcit 
între două plecări, 
ne-am fi scrijilit nopțile și așa peticite, 
am fi strâns între ziduri un hohot de dor, 
cât de ușor, cât de greu ne-ar fi fost 
printre lanțuri de zbor?! 

Dar ne-am înecat într-un iaz de culori,
tu erai prea albastru, eu - un creion obosit, 
într-o schiță de sare; 
șapte zile am încercat să-mpletim un izvor 
dar săgeți de rugină își scriau un destin 
spre vărsare. 

Încolțeau vulcani prin deșertul de zori, mi-era teamă 
că lumini cu brațe de fier 
vor încerca să ne zidească-ntre sfere; 
îți scriam cu scântei de mister 
elegii fără număr

îngropate-n tăcere -

îmbrățișări alb-sălbatic, prizoniere ucise 
în grote aprinse 
și-n cetăți efemere.

 

să plouă pe umerii goi

 

îți port cămașa pe care ai țesut câmpurile
abia a înflorit
e sălbatică și interesantă
cu fiecare petală ce adoarme
la pieptul meu
când spectacolul se odihnește în undele
pornite să cuprindă
noblețea pe cerul așteptărilor

 

am descântat-o la marginea unui râu
să fi văzut cum amestecam cuvintele
într-un joc nebunesc
din care nu înțelegeam mai nimic
fiindcă luna îți tot plimba ochii pe tulpinile serii
și le scrijilea cu numele meu
întreg și bolduit

 

nu era magie ci setea desprinsă din dorința
de a te deruta
astfel încât să nu-ți croiești drum
prin troienele cosașilor
recuperatorii de culori s-au trezit
negustori la margine de cer
unde iscoadele împart răsplata norilor

 

să plouă pe umerii goi

vei fi dirijor de concerte fără sfârșit
în zodia mea

 

 

Femeia – simfonie de lumină

Eşti o simfonie-lumină, femeie,

mi-a şoptit un înger,

lasă visele să-ţi sărute tălpile goale

cu muguri din holdele primăverii,

încă mai culegi zborul

din legendele

în care ţi-ai păstrat idealul.

Glasul acela avea nuanţe

de verde şi albastru

şi emoţii deschise la o filă devreme,

îi simţeam pulsul şi credinţa

în braţul stâng

delimitând continente în care inima

îşi trimitea razele

spre răsăritul aşteptărilor.

Atunci am ştiut că primăvara

este un colţ din mine

în picturile vieţii,

aşadar mă voi înrăma în cântec

şi voi duce simfonia luminii spre stele;

din boabe de nectar

voi face denii de suflet…

 

visul-trandafir

chiar dacă îngerii erau de pază

te-aș fi lăsat să pleci pe-aceeași rază

și m-am ascuns în ochii nemuririi

plângeam și eu

plângeau toți trandafirii

aș fi venit spre ultima cetate

dar se făcea un drum foarte departe

și joc de umbre parcă se făcea

sub talpa mea

pământu-se-odihnea

aș fi venit dar sigur m-ar fi ros

un timp de ger

iar zborul nostru secetos

s-ar fi zdrobit

de-un colț de cer

……………

și-ai înflorit tăcut pe-un singur fir

în crezul meu

tu visul-trandafir

ai înflorit și nici măcar nu știi

că îmi lipsești cât două dinastii

 

La o zodie distanță

Pustincul de niciunde  își așează culorile

în cochilii de zori

aruncă o mie de stele în mare, 
ridică un țărm pe verticală 
și fiindcă umbrele cresc mai înalte cu un ceas,  
porneşte în pelerinaj 
spre miezul neîntâmplărilor.

E vremea descântecelor din esenţă de viori, spune, 
cu privirea lacomă de linişte…

Cândva şi-a găsit paşii franjuraţi în zile flămânde, 
i-a ţesut în simboluri 
dar i-a lăsat, la o zodie distanţă, 
hrană în trupul iubirii. 

Astăzi ştie că în adâncul mării 
lumina e mult mai vie 
decât busola în care gerul îşi ascundea hainele 
spre deruta gândului 
încătuşat în alb. 

Va înnopta în scorbura nordului 
cât să-și răspundă inimii la câteva ace 
apoi va urca scările după parfumul neliniștii.

 
Rătăcirea e temă pentru scânteia 
de care vor fugi valurile.

Merinde pentru suflet

Ți-am adus merinde pentru suflet 
arse în vreascuri de ceară, 
le-am găsit pribegind 
într-un târg de valori, 
mă strigau repetat, cu blândețe 
și trimiteau soli să descopere 
cât de înalte  sunt zidurile 
pe care urcă magia. 

Ai putea spune că-s descântece 
la temelia vechilor cetăți, 
nu te teme, am aflat că doar o parte din ele 
au otrava iubirii, 
am gustat-o cândva într-o grotă cu pereți de sticlă 
și acoperiș de cântec 
și crede-mă, aș muri în fiecare dimineață 
să știu că renasc în pulsul 
nemăsurat în cuvinte. 

Și pentru că fluturii nu rezistă 
în tablourile reci, 
am trasat hotare pe talerul inimii; 
ți-e cunoscut drumul prin cercuri de foc, 
zăbovește cât vrei, acele ceasornicului 
au amețit deja; 
vezi? ți-am vândut efectul curajului 
de-a măsura nemărginirea! 

Acum știi că ți-e foame?

 

versuri de hârtie

te-ai îmbătat cu lacrima 
unei păsări oarbe 
ai vrut să fiu tu 
într-o oglindă fantastică

din care au evadat cuvintele

așează-ți ochelarii pe inimă

citește

te-ai hrănit cu mine 
pe trupul unei zile de hibernare 
tandreţea înfășura lumina
din coasta lui Adam 

ai trimis pe vânt 
cu identitate necunoscută 
coloana sonoră a dragostei 
prin busuioc violet

și repetai întruna că-s a ta

mi-ai scris versuri de hârtie 
pe umerii magicianului dispărut 
în timpul unui exerciţiu 
de sunet 
le-am primit cu zborul de dimineață

de-atunci

fiecare zvon e un pas de tine

 

Autograf pe-o ramură verticală

 

Nu, nu ţi-am spus toate cuvintele,
mai aveam câteva
păstrate pentru ziua în care
îmi vei fi cunoscut cântecul inimii;
am început să le uit,
s-au amestecat între ele
iar sunetele principale au făcut
pârtii de dor
prin nămeţii timpului.

Nu, nu ţi-am făcut portretul stărilor,
mai aveam o pânză de suflet
care aştepta esenţa culorilor;
nu înţelegeam de ce
autograful tău
îmi încleşta simţurile
şi-mi devenea ramură verticală.

Într-o zi îţi voi număra gândurile
şi le voi îmbrăca în flori de lună;
vor fi alfabetul pictat
pe tâmplele nopţilor.

 

Îţi voi da, în schimb, tabloul cu două porți
care se caută în lumină...

coroana cu petale de piatră

m-am trezit într-o enigmă

venită din nopţi polare  -  

ghem de foc prin anotimpuri încălzite la piept

într-o mână aveam undele lacurilor

pe umeri aroma darurilor salbatice

și câteva fulgere răvăşite 

conuri de gând culegeau rădăcini

din care făceam leacuri amare

nicăieri fereastra aceea nu mai sălăşluise atâtea vremuri

se furişa în cupe

cu scântei de secunde

care fixau din când în când coroana de piatră

aveam degetele prinse în condeiul de stări

am rugat vraja să mă deseneze gând

m-a fotografiat culoare

am rugat vântul să mă aştearnă nisip

mi-a dat o galaxie de adieri

am rugat iubirea să-mi citească un crez

dar m-a transformat

într-un citat nedefinit

lângă mine vesnicia  împletea o șoaptă…

 

 

trec azi si apar mâine

(n-ai cum să mă vezi)

 

azi ești în multe sunete
evadezi
într-un oraș boem
pornești odată cu avalanșele soarelui
pe secetă

porți o legătură de chei
și câțiva centimetri de pace
în umbra ta se cuceresc viori
rănite
războaiele anotimpurilor în care nu s-a scris
despre valsuri
și-au dat demisia
în zori

acum pot să merg prin descântec
sunt păpădia
învățată să rodească dincolo de ziduri
trec azi și apar mâine
portret pe diagonala unui zbor autentic

n-ai cum să mă vezi
câteodată sunt numai în tine

îmbraci haina pe dos
pasărea spin zvâcnește mereu mai intens
inconfundabil în pieptul tău

coboară seara
atunci îmi răsucești tăcerea spre răsărit
fantoma ta știe că port două chipuri
unul în lanțuri
altul pe cer

 

Din cer până-n pământ

Sunt pas în reveria din templul unui val,
Sirenele de toamnă se pregătesc de bal,
De veghe-ţi stau alături, pe ramul înflorit
Și-n vis cu nemurirea pornesc spre răsărit.

Te ştiu în stâncă vie, cinezi cu flori de lună,
Voi locui în tine, prin ploi și vreme bună,
Tu mă primeşti legendă, eu vin fuior de clipă,
Mă sorbi în rătăcire, ţi-e frică de risipă.

Pe-o toamnă de cuvinte, pe-o oază-feerie,
Stă setea colorată în colţ de-mpărăţie;
Tăcuţi ne înţelegem, ciocnim o cupă fină -
Nectar de valuri oarbe  furate din lumină.

Mă vezi cu ochi de rouă, ce poate fi mai sfânt

Decât să legi iubirea cu tainic legământ?
Am inventat în grabă un anotimp de dor,
E-a toamnei simfonie ce arde-ntr-un izvor.

Ne regăsim, ne pierdem, noi, muritori de rând,
Prin sensuri înrobite trec stările cântând;
Tu eşti pescar de mine, eu nufăr sunt de vânt
Şi înfloresc în tine din cer până-n pământ.

Pe bolta serii noastre curg litere-n izvoare,
Protagonişti de-ntinderi purtăm în noi cărare,
M-am colorat vitraliu, te port în zbor sihastru,
In anotimpul nostru îți scriu un gând albastru:

Spune-mi, iubitule, ştii,
de ce toate frunzele mor
în vals de tristeţe şi dor
a toamnă ?

Ascultă iubite-un cuvânt
rămas de la vremuri apuse,
silabele toate sunt plânse
a toamnă ...

Priveşte iubitule, crezi
că fluturii urcă în zbor
şi pier de durere-ntr-un nor
de toamnă ?

Vorbeşte-mi cu drag despre noi,
de vraja iubirii pe munţi,
cu stele în suflet să-mi cânţi
poveste de toamnă...

 

 

 

șttt! trubadurul de veghe testează notele

goneai prin noapte

cai nedresați dezbrăcau pe rând fracuri

la fiecare intersecție

ocoleai vidul

să nu provoci instantaneu incendii lângă fântâna

pe care o tot revendici

de când s-au logodit ploile

în lumină

șttt! trubadurul de veghe testează notele

câte lire ai dat acestei nopți să-și întindă hamurile

peste sufletul cascadelor?

la rândul ei nimfa caută râsul zglobiu

de unde a început mersul pe jos

prin inima ta

să nu-l întemnițeze cocorii

când vor trece să împartă săgețile

pe alte legende

(între timp văzduhul cerne diamante neşlefuite
pe care un meşter
le transferă pe degetul unei naiade
apoi ciopleşte liniştea după chipul meu)

într-un colț de dor

cineva toarnă vin peste paragrafele principale

(a se bea noaptea)

apoi își sculptează autobiografia

preferă caracterele mari

a uitat să mai respire

sigur ți-a încredințat acest drept

câte scântei pe secundă

ai înregistrat de când am orbit?

 

îți împrumut ochii mei

ți-am vândut ochelarii

erau mascota unei magii

pe sunetele vântului

lasă

îți împrumut ochii mei

te-au adus la ruga de gală

în cămașa dorului

 

orbește-i

 

nu te îndoi

sunt cu două săgeți mai mari

și cu o înțelegere mai la dreapta               

 

prin ei trec șerpi

câteva procente de curaj                

dialoguri de tăceri (taine de elită!)

promisiuni în falduri de spini

 

ar mai fi templul îngenuncherilor

neliniștea de dincolo de ape

și sărutul pe colțul stelelor

(l-ai primit?)

 

restul e nesfârșire

 

nu te teme

vei adormi îndrăgostit

și te vei trezi trădător de elită

 

Sonetul de grație

 

De ce mă privești cu ochii de mâine,

ecou de rubin?

Pianul în care mi-ai încătușat cugetul

cântă în adâncuri,

acolo e un veac de nesomn

pe acropola inimii.

 

Învățasem să înot la marginea oceanului,

dirijorul de valuri era implicat

într-o altă reprezentație,

aveam luna pe umeri

o dată, de doua, de o mie de ori…

 

Te-am zărit pe cel mai înalt val,

mult prea târziu,

evadasem în tine,

la țărmuri ancorau nave,

toate îmi aduceau același pian

de pretutindeni.

 

Îți amintești? îmi spuneai,

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi -

e motto-ul de la reverul clipelor,

singurul care trece

praguri abstracte.

 

Ascultă! Se cântă sonetul de grație…

[Victor Burde]

Felicitări, pentru această frumoasă iniţiativă!

[zadic ioana]

Spor in realizarea proiectului.

[gina zaharia]

Mulțumim! Printre culori, poteci de gânduri...

Victor Burde a spus :

Felicitări, pentru această frumoasă iniţiativă!

[gina zaharia]

Mulțumim, Ioana,  pentru trecerea ta prin reveria culorilor.

Cu prietenie,

zadic ioana a spus :

Spor in realizarea proiectului.

[Belean Maria Ileana]

am venit, admirat si sa va felicit...cu drag

[gina zaharia]

Mulțumim, Mihaela!

Mihaela Popa a spus :

Încântată şi de  partea a doua a reveriei

Felicitări, Gina!

Felicitări, Mihai!

cu drag

Mihaela

[gina zaharia]

îmbrățișări, cu drag

Belean Maria Ileana a spus :

am venit, admirat si sa va felicit...cu drag

[Corina Militaru]

Felicitari!

M-a incantat ce am vazut, citit.

Cu prietenie,

[gina zaharia]

Mulțumim, Corina! Toată prețuirea !
Corina Militaru a spus :

Felicitari!

M-a incantat ce am vazut, citit.

Cu prietenie,