Când se conjungă verbul a iubi (2)

[Costel Zăgan]

              -Dio, mai am puţin şi e gata. Băiatul părea că n-o aude. Privea vădit emoţionat în fizica lui. Imediat Florica se ridică în picioare.

- Poftim! Dio vru să-şi ia foarfecele, fata însă ridică braţul mai sus. Băiatul îşi dădu seama că nu a stat aproape o oră doar din cauza obiectului cu pricina, şi observând sânii obraznici se dumiri. Aşa că făcu un pas spre... trecut! Florica-şi întoarse spatele, pregătindu-se parcă de start. Mâinile lui Dio , oarbe, alergau pe spirala celor doi sâni. Brusc, întorcându-se, buzele fetei întâlniră gura de foc a lui Dio.

    Casa începu să ardă pârâind din toate încheieturile! Fiecare sărut isca o nouă flacără! Geamurile se lichefiau unul câte unul. Deşi totul era în flăcări, nu se simţea nicio ţâră de fum.

    Cei doi dansau ca o coloană nesfârşită de foc:  se auzea doar muzica celor două inimi. Ruguri muzicale! Cei doi însetaţi îşi potolesc setea sorbindu-se unul pe celălalt. Vrând-nevrând se împiedicară de pat: părea o fântâna gata să-i înhaţe cu răcoarea-i ispititoare!

-E cineva acasă!  Întunericul de-afară, vorbitor, aduse parcă o pală de fum!

-Da, eu-îngăimă fata vorbe arse de emoţie!

        Sânii fetei luminau încăperea devenită dintrodată cub de gheaţă...

   Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (23)

 

[Sofia Sincă]

Un mic episod cu văpăi. Între real și ficțiune ațâțătoare, între proză și poezie. De fapt autorul metaforizează totul.

Aș avea de făcut o remarcă. Faptul că nu ai lăsat spații între fraze, după semnele de punctuație, dă textului un aspect înghesuit. Noroc că nu e de întindere că s-ar fi citit foarte greu.

Sofy