Cristiana Nicolae
  • Feminin
  • România
Partajare pe Facebook MySpace

Cristiana Nicolae's Prieteni

  • Silviu Marin
  • Djamal Mahmoud
  • Vasilisia Lazăr
  • Sofia Sincă
  • Ion Lazăr da Coza
 

Pagina lui Cristiana Nicolae

Informaţii pentru profil

Ce ar trebui să ştim despre d-voastră?
Freelancer la început de drum, voluntară veterană, ecologistă convinsă, PC maniac, :-P proaspătă linuxistă, vegetariană, novice într-ale fotografiei, curioasă din fire, atrasă de disciplinele umaniste și de natură.

Am studiat cândva Filosofie-Sociologie la Universitatea din Craiova.

Îmi place să meșteresc la bloguri și alte cele.
Ce ne puteţi spune despre activitatea d-voastră? (literară, artistică etc.)
Am publicat articole în revista Știință și Tehnică și Eco Terra.
Și am publicat poezii în mai multe reviste caracalene.
Am participat la Salonul Național de Bandă Desenată, Caracal, 15-16 aprilie 2005, ocazie cu care am primit Premiul Fantastic pentru Ilustrație.
Cum doriţi să vă implicaţi? (cititor, autor, administrator, corector, traducător etc.)
Deocamdată, până mă obișnuiesc cu împrejurimile, doresc să mă implic doar ca cititor și autor. Nu are rost să mă arunc din prima în ceva pe care, ulterior să observ să nu-l pot controla sau îndeplini cum trebuie.

Cristiana Nicolae's Blog

Dimineața noastră

Postat în Martie 11, 2014 la 12:30am 2 Comentarii

Acum zece revoluții

Aurora ne zâmbea

Într-o pură dimineață -

Dimineața mea și-a ta.



„Este dimineața noastră!”

Îmi spuneai atunci zâmbind

„Și pe marea mea albastră

În sfârșit, te văd sosind!”



Și mi-ai spus atunci mai multe

Despre cer, despre pământ

Iar în inima-nsorită

Ardea tainic legământ.



Zece pași făcut-a Cronos

Pași prelungi, plini de-ncercări.

Soarta în rostogolire

Ne-azvârli pe-alte cărări.



Însă chiar…

Continuare

Cel-ascuns...

Postat în Februarie 19, 2014 la 12:30pm 5 Comentarii

Cuvintele îmi pier,
Trăirile îmi seacă
De când auzul tău
Spre mine nu se-apleacă.

Rostește doar o vorbă,
Și gândul va înflori,
Și râul de lumină
Din suflet va țâșni!

Ascultă și vorbește-mi!
Atâta mi-e de ajuns
Ca să ajung la tine,
La tine-cel-ascuns...

Panou de comentarii (15 comentarii)

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

La 8:34pm on Iunie 02, 2021, Vasilisia Lazăr i-a dăruit utilizatorului Cristiana Nicolae un cadou...
La 6:18pm în Iunie 3, 2018, Ion Lazăr da Coza a spus...

 La mulți ani iubiți de noroc!

La 2:53pm în Iunie 3, 2017, Valeria Merca a spus...

La mulți ani!

La 1:53pm on Iunie 03, 2017, Chris i-a dăruit utilizatorului Cristiana Nicolae un cadou...
Cadou
La 10:08pm on Iunie 03, 2016, Valeria Merca i-a dăruit utilizatorului Cristiana Nicolae un cadou...
Cadou
La mulţi ani!!
La 9:50pm în Iunie 3, 2016, Mihaela Popa a spus...

La mulți ani!

La 9:29pm în Iunie 3, 2016, Vasilisia Lazăr a spus...

La mulți ani cu bucurie, Cristiana! Intrând la tine pe pagină, am descoperit dispariția lui Silviu Marin. Ce s-a întâmplat, draga mea? :( 

La 9:10pm în Iunie 3, 2016, Ion Lazăr da Coza a spus...

La mulți, mulți ani fericiți!

La 11:57pm în Iunie 3, 2015, Ion Lazăr da Coza a spus...

La mulți ani luminoși!

(Te-ai speriat de noi?)

La 8:30pm în Iunie 3, 2014, Vasilisia Lazăr a spus...

La Mulți Ani Fericiți, Cristiana!

Artflute

 
 
 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Am pierdut buletinul! a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"😄 Cristina, m-ai făcut să zâmbesc de la primul până la ultimul rând! Proza ta…"
cu 5 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Am pierdut buletinul! a lui Cristina Nălbitoru
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia „Am considerat mereu că o singură cetățenie, aceea de român, îmi ajunge” Interviu cu dl. Emanuel Pope – Hopernicus din Londra a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Un interviu deosebit de interesant realizat de dumneavoastră, care reușește, prin întrebări…"
cu 6 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia „Am considerat mereu că o singură cetățenie, aceea de român, îmi ajunge” Interviu cu dl. Emanuel Pope – Hopernicus din Londra a lui Ion Nălbitoru
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numele Tău a utilizatorului Popa Ștefan
"Poezia de față este construită în spiritul unei rugăciuni simple și directe, în care…"
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Numele Tău a lui Popa Ștefan
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia autogara a utilizatorului Dulmin Aurel
"Proza dumneavoastră este construită ca un mic labirint al conștiinței, în care realitatea și…"
cu 7 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia autogara a lui Dulmin Aurel
cu 7 ore în urmă
Elena Victoria Glodean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adagio a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"Ioniţă Gabriela Vă mulțumesc pentru popas și apreciere!"
cu 8 ore în urmă
Elena Victoria Glodean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adagio a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"Cornaciu Nicoleta Ramona  Mulțumesc frumos pentru popas și apreciere!"
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Ne trece timpul a lui Chris
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Introspecție a lui Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Uneori sunt verdele ierbi a lui Mihai Katin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Zvon de primăvară a lui C.Titi Nechita
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Simplicisima căutărilor a lui nicolae vaduva
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Marioneta a lui Dulmin Aurel
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog coșmar de primăvară a lui Dulmin Aurel
cu 10 ore în urmă
Ion Nălbitoru a contribuit cu răspunsuri la discuţia „Dumnezeu a creat lumea cu un zâmbet când era vesel, nu când nu era trist” Interviu cu dl. prof. univ. dr. ing. Marian Nicolae a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Distinsă doamnă, vă mulțumesc pentru aprecieri!"
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Popa Ștefan

Numele Tău

Numele TăuNumele Tău, Iisusee mare-n cer și pe pământaduce liniște în sufletgânduri buneși pace pe…Vezi mai mult
cu 20 ore în urmă
Dulmin Aurel a contribuit cu răspunsuri la discuţia autogara a utilizatorului Dulmin Aurel
"  Sper să nu plictisească această povestire."
cu 22 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor