Iarna inocenței

[Bouros Maricel]

Mă trezii bunica frate

Să-mi arate tu ce crezi,

Hino-ncoașe măi nepoate,

Mă dusei și ce să vezi.

Era alb afară totul

Și pădurea și poiana,

Rămăsei în prag nerodul,

Cum privii în zare iarna.

Era frig vă spun afară,

Dar o liniște deplină,

Încetase să mai cearnă

Peste mantia cea fină.

Mă trezii cu o mână rece,

Eu ț-am spus să stai la jeam,

Nu plânje că n-o să pleșe.

Mă gândesc,bleguț păream.

Eu desculț pe pragul ușii,

Nu-năuntru ci afară.

Vezi că-ți curg în gură mușii

Și în gât o să te doară.

Venise iarna șireată

Precum moșul zis Crăciun,

În noapte făr să mai bată,

Eu dormii ca blegul tun.

Mă copchile,fuji te-mbracă!

Și-ai rămas bolând așa?

A-i rămas chierdut de parcă,

Iarna asta-i ultima.

[petrut dan]

Finalul sugestiv și cu umorul acela neaoș, inconfundabil, cu stimă!

[Ada Nemescu]

Plină de farmec poezia, cu un titlu potrivit. 

Graiul moldovenesc, nu-i ușor de adaptat într-o scriere de manual... să zicem...

mie mi-a plăcut mult, are autenticitate, un viu credibil...

aDa

[Monica Pester]

Molcom grai de povestire. Atenție mare la gramatică !

[Stanescu Valentin]

 

Maricel, superb pastel decorat cu graiul autentic al bunicii, ca o zână bună! Mulţumesc pentru trăirea pe care mi-ai adus-o în suflet cu gândul la a mea bunică..