Azi, îmbrăcați în zdrențele durerii,
Nu suntem nici la modă, nici vetuști,
Închiși în reprobabile, noi cuști,
La granița mâhnirii sau căderii.
Obișnuiți…
Jurnal Zdrențele durerii 15 Îi place Alfa din alfadacă vei adormi
întâmplător canonizato
în visele altcuiva
cu dorul mai rotund
și mai înalt
decât al meu
iar pleoapele îți vor rămâne
lipite de…
Jurnal Alfa din alfa 6 Îi place clemenţă
iubito
deunăzi mi-am căutat zâmbetul
prin toate buzunarele
şi sertarele minţii
am răscolit fiecare circumvoluţiune
după o veşnicie şi…
Jurnal clemenţă 7 Îi place Doar mamaochii morţilor s-au întors
pânda lor s-a transformat
în dangăte desperecheate
uscăciunea lor
spintecă ordinea culorilor
groparii nu mai împart odihnă…
Ninlil,
regina primului văzduh…
Jurnal Luminândă sumeriană 11 Îi placeDormi? Nu, nu mi-e frică,
Am doar insomnia trupului tău.
Oare aşa de străin trebuia să fii
Ca să pot să te cunosc?
Oricum nu cred că se mai face târziu
La mine în…
Se-aprinde-o partitură pe-o stea misterioasă
Și ce-nflorit e câmpul plecat în doi, la coasă!…
Jurnal În doi, la coasă 12 Îi place Cercuricopilul aruncă piatra în apă
cercurile cresc
dispar
şi jocul reîncepe
copilul nu ştie că cercurile
cresc numai atunci acolo
timpul le…
Jurnal Cercuri 10 Îi place PoemCe curaj trebuie să fi avut
crucea
pe care viitorul a pus-o
să adune lacomele amintiri
despre ospețele cu mine în spinare
sub titlul:…
”Fiecare vârstă este o escală şi, la fiecare escală, să ţii minte că niciodată n-ai să mai treci pe acolo. Şi mai ales să nu uiţi că viaţa e singurul lucru de care nu ne săturăm…
Jurnal noi eram cu halca 4 Îi place Tablou suprarealistAzi am voie să fiu femeia ascunsă în poem
primul gând și soarele portughez prins
în starea mea de saudade
Mariza cântă despre oamenii…
Cu cercuri în straie
murdare de imperfecțiune
împărțim frățește golul…
Cum trecură vremea...nu mă-ncânt de-ncânturi…
Jurnal Tăcând tăcerea 10 Îi place Și cearcăn sfredelitoravem noi cercurile liniștite
sub dojanele din ochii părinților așteptători
avem umerii gri de la sacii de minereuri scoși din mină
avem cleștarele acelea sub marginea ochilor…
Jurnal Și cearcăn sfredelitor 6 Îi place Ultima primăvarăDin tine a rămas doar ce se vede în oglindă
din mine a rămas tot ce-ai păstrat în tine
liana destinului a-ncercat să ne prindă
dincolo de ce nu se poate vorbi
timpul…
Pescăruși asemenea unor slove
vâslite curb de algele amurgului
însetoșază somnul corabiei
cu pânzele vibrând cum o toacă
la care bat stelare…
Jurnal Spațiu ferestruit de basmul dragostei noastre 6 Îi place Oglinda lunii...Oglinda lunii stăruie pe ape,
Răzbat din cer cântări sfâşietoare;
- E ceas de adorată sărbătoare -
Răsun-un bucium lin, tot mai…
Cai în galop, gândurile
pasc ţărmurile îndoielii.
De…
Jurnal Cai în galop gândurile 7 Îi place din gama verdeștiu iubite au trecut pe rând temerarii
la un semn își aprindeau copacii rătăciți
în…
Jurnal din gama verde 12 Îi place La țărmul dureriiSe luptă gânduri în ambuteiaj,
Înveșmântate-n straie lungi de doliu,
Și intră amintirile-n sevraj,
Alunecând sub palidul lințoliu.
O grindină se-abate-n ropot…
Jurnal La țărmul durerii 13 Îi placeFONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor