înfășurată în privirea mea
m-a întrebat:
ce zici? îmi vine bine?
privirea vecinilor mă cam strângea
prea mă vedeau copilă
așa că am dat-o jos
și am întins-o pe…
Dezmățul ploilor de jad
În ceața minții, subterană,
Reduce porția de prană,
Deschide-accesul către iad.
Sperând la ultimul jihad,
Înțepenim în vreo…
Jurnal Rondelul ploilor de jad 12 Îi place ''De-nchiriat: patru camere goale''DE-ÎNCHIRIAT: PATRU CAMERE GOALE
Străina
locuia în mine.
Unde-ar putea locui o străină
decât într-un străin?
De-ar fi să trăiască
în aerul curat…
Jurnal ''De-nchiriat: patru camere goale'' 14 Îi place Rondelul tăcerilor
E primăvara ca o toamnă,
Chiar de petale-s duse-n zbor,…
Jurnal Rondelul tăcerilor 18 Îi place Acolo, timpul se opriseAcolo, timpul se oprise
Cineva, priceput în a tălmăci semnele
spunea că omul va trebui odată
să-și pună pe taler viața, să-și numere gândurile
ca…
Jurnal Acolo, timpul se oprise 12 Îi place Mitologia, aziDincolo de spațiu , dincolo de timp,
Fulgerați de patimi, zeii din Olimp
Cu priviri piezișe, chip sacerdotal,
Au mințit amarnic…
ce vor sosi
pentru a-ţi bate cuiele tăcerii în coastă
îngerul tău va privi indiferent
se va ataşa doar de câteva gânduri
care exersează jocul vieţii
exprimate…
Jurnal atenţie la bătrânele doamne 11 Îi place Cocori cu aripi ninseSe-ncheagă sânge tânăr, se-nalță-n scări damnații,
se rupe și se vinde neprețuit Olimpul.
Lipsesc din veacuri zeii, se-ntorc crucificații
pe…
adormi cu ultima picătură de whisky…
Jurnal cayman 13 Îi place Trezesc în fiecare anotimp pădurile din carne
*sub ghilotina humei țipătu-i…
M-am săturat să-ncalec pe himere,
Cernând, prin aștri, noaptea peste gropi,
Și strepezită de avizii stropi,
Din neputință să îmi fac avere.
Când savurez…
Jurnal M-am săturat să-ncalec pe himere 10 Îi place Doi păgâni şi-un sacrilegiuFost-am doi, ca-ntr-o poveste
Încâlciţi în aşteptări,
Tu n-ai prevăzut finalul,
Eu am ocolit cărări,
Dragostea – ca frunza-n toamnă
S-a uscat plesnind de…
Jurnal Doi păgâni şi-un sacrilegiu 10 Îi place Rondelul firului de iarbăFirul ierbii prinde viață
Ca un prunc, la sân crescut,
Luna nouă-i este scut,
Roua mi-l spală pe…
Jurnal Rondelul firului de iarbă 12 Îi place Hoţul de luminăCând te-am zărit
Rătăceai damnat
Prin bazarul nopţii
Amanetaseşi luna demult
Pe cioburi de oglinzi
Prieten bun îţi era asul de pică
Aveam în lacrimă stele…
n-am întrebat pasărea ce-i zborul
n-am întrebat peştele ce e…
Jurnal Glonţ fractal 18 Îi place Borcanul cu nasturi (2)despre femeia care s-a aruncat
în fața morții tatălui meu
cu riscul de a mă naște
despre femeia care și-a însemnat numele
în inima mea cu fier roșu
apoi…
Jurnal Borcanul cu nasturi (2) 12 Îi place zborul piezișvisam fluturi…
o, nu, eu niciodată
n-am visat în culori
fluturii mei
erau mai degrabă
molii transparente
zbătând solzi de lumină
iată,…
Jurnal zborul pieziș 13 Îi place Ascultând tăcereaPașii miracolului
cauta perfecțiunea.…
Jurnal Ascultând tăcerea 5 Îi place Lecția despre inimăLECȚIA DESPRE INIMĂ
Voi cei mari nu înțelegeți,
să fii Copil, cât poate fi de greu!
Azi le-am predat la școală:
”Fericiți
cei…
După cutremur
În poala crem a gheişei
Stropi de ceai negru…
Jurnal Tanka (XXIX) 16 Îi place Anotimpul bucurieiÎn dor aprins de absolut
Dând frumuseţii început,
Zidit-a Dumnezeu fecioară
Şi a numit-o primăvară.
Strângând lumina-n cingători
Sub ochii noştri…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor