Ştii că eşti un munte?

[Manuela Munteanu]

În inima-mi solară vibrează paşi înalţi,

Scânteie se revarsă pe grumaz de munte,

Pe luminoasele poteci, în care te descalţi

Când le străbaţi... şi îţi scoţi cuşma de pe frunte.

I-atâta forţă pe culmi ce se îneacă-n cer,

Atâta foc, ce numai zeii ştiu să-l aibă,

C-aş sfărma lanţuri şi aş arde ger

Să pot să-i arăt pietrei că are sâmbure de iarbă!

Din palma mea i-aş rupe brazdă de pământ,

Din ochii mei i-aş picura lumină,

Iar duhul Soarelui, adus pe aripă de vânt,

Să îi înalţe zbor şi să-i îngroape rădăcină.

În ploaie, cu arc de braţ i-aş face stâncii dig,

Cu fulger, norii i-aş rupe în fâşii,

Ca în senin să-mi iau cuvintele şi să le strig:

- Hei, Munte! Ştii că eşti un munte? Fii!

[Manuela Munteanu]

Vă mulţumesc!

[Valeria Merca]

Bun venit! Așteptăm și alte postări. 

[Mihaela Popa]

Bun venit, Manuela!

fiind prima postare a ta îmi este greu să mă exprim, aştept să mai scrii