Zăpada s-a topit,
în urma ta a răsăit o lacrimă de-argint,
din doruri am împletit câte o stea,
şi-am aşezat pe crucea ta
steluţe mici ce plâng de-atunci mereu,
dovadă este versul meu.
***
Un fulg s-a aşternut pe poza ta
pe care ploaia a-ntinerit-o,
şi crucea s-a mai stricat,
de vină-i timpul,
numai timpul.
Am s-o repar într-o bună zi
când ceasul vieţii se opreşte,
acele au ruginit
aşteaptă clipa veşniciei.
***
Măicuţă, ţi-am trimis un dar,
acum, când viaţa ne colindă,
aburul a trecut-n stea,
iar steaua-n dor şi-n ursită.
Mi-ai dăruit, ani mulţi de-atunci,
o carte albă, fermecată,
pe care-ai scris citeţ:
„Ai grijă! Viaţa nu te iartă!”
****
Măicuţă dragă, am notat
tot ce m-ai învăţat cu drag,
că visul alb nu va muri,
nici creanga vântul n-o va îndoi
când cerul va plânge
cu lacrimi de sânge.
Zăpada s-a topit,
în urma ta a răsărit
un ghiocel stropit cu mir.
Adaugă un comentariu
multumesc Mihai.
Frumoasă scrisoare!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 700 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE