Scrisoare mamei

[Lucretia Ionescu Buiciuc]

   

Zăpada s-a topit,
în urma ta a răsăit o lacrimă de-argint,
din doruri am împletit câte o stea,
şi-am aşezat pe crucea ta
steluţe mici ce plâng de-atunci mereu,
dovadă este versul meu.
***
Un fulg s-a aşternut pe poza ta
pe care ploaia a-ntinerit-o,
şi crucea s-a mai stricat,
de vină-i timpul,
numai timpul.
Am s-o repar într-o bună zi
când ceasul vieţii se opreşte,
acele au ruginit
aşteaptă clipa veşniciei.
***
Măicuţă, ţi-am trimis un dar,
acum, când viaţa ne colindă,
aburul a trecut-n stea,
iar steaua-n dor şi-n ursită.
Mi-ai dăruit, ani mulţi de-atunci,
o carte albă, fermecată,
pe care-ai scris citeţ:
„Ai grijă! Viaţa nu te iartă!”

****

Măicuţă dragă, am notat
tot ce m-ai învăţat cu drag,
că visul alb nu va muri,
nici creanga vântul n-o va îndoi
când cerul va plânge
cu lacrimi de sânge.
Zăpada s-a topit,
în urma ta a răsărit
un ghiocel stropit cu mir.

[Lucretia Ionescu Buiciuc]

multumesc Mihai.

[Mihai Constantin]

Frumoasă scrisoare!