pământ de mamă

[Vasile Pin]

              

 în mâna ei eram grâu și pământ     

 și vântul mi-aducea miros de pâine

 iar lacrima-i uscată zicea mâine

 mă duc la sapă poate la vreun sfânt    

 în ochii ei albaștri de pământ   

 și marea aducea o sare dulce

 iar seara înainte să se culce

 stătea pe lângă dumnezeu la rând

 

 pe răni în talpă ea punea pământ 

 și sub cuvântul înmuiat în lapte

 creșteam un an cât alții în vreo șapte     

 la sânu-i dulce acoperământ  

 

 din ea eram bucată de pământ

 prin iarba-n rouă alergam  desculț

 dar ani uscați și pământoși de mulți

 i-au pus o piatră grea ... și necuvânt

 

 vântul are-acum doar miros de vânt

 ziua rece azi n-are gust de pâine

 pe jos mă așez și un dor de câine

 caută de cald lângă ea pământ…

[Chris]

Foarte, foarte frumoasă transpunere a sentimentului faţă de mamă şi propriul pământ în acelaşi timp. Citit cu multă plăcere :))

[Vasile Pin]

Multumesc d-na Boboc!

Multumesc d-na Sinca. Am reviizuit putin ultima strofa si ce-a iesit va las pe dvs sa apreciati...

[Sofia Sincă]

Superbă poezie, mesajul deşi ar părea comun, alcătuirea o deosebeşte total. Mama şi pământul par a fi unul şi acelaşi cuvânt, aceeaşi semnificaţie în versurile tale şi în adevăr.

Păcat că este cam deficitară metrica în ultima strofă. Îi lipseşte aproape fiecărui vers câte o silabă.

Dar nu m-a împiedicat să apreciez.

Sofy

[Mihaela Roxana Boboc]

Emoționant poem, așa cum numai mama poate declanșa în noi acea nostalgie lirică.