o lume împrumut

[Romita Malina Constantin]

nici nu mai știu așteptarea lui 

cândva se va spune desigur 
despre uriașele sculpturi mute 
despre meteoriții cu bărci de salvare 
ce mă îndeamnau cu hârtii albe 
iar eu mă voi holba aiurea 
gesturile mele vor trasa cuburi 
de vineri până duminică 
apoi voi scoate din buzunar 
o planetă luxuriantă unde gările sunt minuscule 
iar orașele sunt construite pe trambuline 

un bătrân mă va lua de mână 
cu cealaltă va îndepărta norii 
va scruta mintea mea încruntat spunând 
trebuie să hrănim mesenii la nuntă 
și să înlocuim roțile autobuzului de la școală 
apoi vom aduce departele aproape 
cu pofta aceea cu care îți strigi iubitul 
la echinocțiul din septembrie 
vom aprinde visele din copilărie 
care au rămas invizibile 
și vom lustrui ghetele celor condamnați 
să bea oțet de pe caldarâm 

vino 
orice toamnă se cuibărește în muguri 

nici nu mai știu așteptarea lui

[Ion Lazăr da Coza]

nici nu mai știu așteptarea lui  nici nu merită, nemernicul. Să-l dai pe mâna mea! :)

Am citit o poezie valoroasă.

Drag,

da Coza

[Chris]

O mulţime de trăiri în lumea ta de împrumut :))

[Sofia Sincă]

Substituirea sensibilităţii în versuri, declamaţii poetice într-o lume imaginată prin propriile gânduri. Amestec de trăire inedită.

Apreciere, Sofy!

[Gabriela Grădinariu]

Făuritoarei de muguri în toamnă, admiraţie!