Teleleică umblă Moartea
prin scaieți de-ntinse neguri,
vremea croncăne a cioară
prin pădurea vestejită.
Își încurcă pasul - târșul -,
înjurând prin udătură;
Coasa ciuntă și-o aruncă
în urzeli cu gust de putred;
Picuri mari de rouă rece
se preling pe fața-i bleagă
și se pune-n cur pe-o cioată,
ronțăind ciuperci pestrițe.

,,Nu găsesc suflet și pace
prin această păduroaie!'',
își scrâșni în dinți amarul
Moartea molfăind țigara.
Iată, vine pădurarul
cu mustăți pân' la opincă!
,,Ce-mi călcași cantonul, babo,
fără zapis de la mine?'',
o-ntrebă nervos păgânul,
căutând chitanțierul.
,,Iaca, neică, mă preumblu
pentru hribi, pentru găteje!''
zise pezevenchia slută.
Și, holbându-se mai bine,
înlemni cu buza frântă.
,,Parcă sameni cu Turbincă!''
zise circumspecta babă.
,,Du-te dracu, fă, la muncă
și câștigă-ți existența,
io-s Ion de la Romsilva
și îmi zice-a lui Opincă!''
Îi lipi amenda-n frunte
Morții-fără-de-parale
și plecă pierdut în ceață.

Gârbovă și tot flămândă,
târâind rugina-n coasă,
se-ostenește prin hățișuri.
O neliniște-o cuprinde
și își pune ochelarii
cu-adânci funduri de sifoane,
citind foaia de hârtie:
,, Iar ți-am tras clapa, urâto,
ne vedem la primăvară!''

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Gabriel Cristea pe Noiembrie 13, 2019 la 3:46pm

Mersi, dle da Coza!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Noiembrie 12, 2019 la 12:06am

Savuros.

da Coza

Comentariu publicat de Gabriel Cristea pe Noiembrie 9, 2019 la 7:58pm

Mulțumesc, Valeria, Mihaela, Lidia, pentru aprecieri și comentarii! :)

Comentariu publicat de Gabriel Cristea pe Noiembrie 9, 2019 la 7:56pm

Mulțumesc, doamnă Sofia Sincă, pentru apreciere și comentariu!

Comentariu publicat de Lidia Pervu pe Noiembrie 9, 2019 la 5:45pm

Imi place nota in care ai scris-o, Gabi, am citit cu mare placere!

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Noiembrie 7, 2019 la 9:31am

Gabriel, citind titlul credeam că ne dai papucii... până la primăvară. :))

Imagini și versuri pline de umor, ironie caldă numai bună de citit în zilele friguroase. Această poezie mă duce cu gândul la o altă poezie, a lui Adrian Suciu, în care poetul pune moartea capră.

Drag!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Noiembrie 6, 2019 la 7:42pm

Numai bună de pus în scenă! Nu lipsește umorul românesc de calitate.

Încântată de-o asemenea lectură!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Noiembrie 6, 2019 la 10:02am

O versificație reușită - fabulă, parabolă. Eroii poemului sunt de fapt eroii din povestirile populare, aduse în contemporan. Ivan Turbincă se erijează în pădurarul de la Romsilva, iar moartea... rămâne pe poziții. Modul de abordare este delicios, tema bazată pe filosofia simplă a omului de la sat. 

Chiar dacă nu există rimă, poezia sună bine.
Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Activitatea Recentă

Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada celui care se visa sub ciobul lunii a utilizatorului Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Bidulescu Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hai, mai hai! a utilizatorului Cristian Je
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Dezagregare a lui Lidia Pervu
cu 2 ore în urmă
nicolae vaduva a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
paparuz adrian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ultimul noiembrie a utilizatorului paparuz adrian
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hai, mai hai! a utilizatorului Cristian Je
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada celui care se visa sub ciobul lunii a utilizatorului Tudor Cicu
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Unuia care se dă spider ”fără” pisică gri a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dezagregare a utilizatorului Lidia Pervu
cu 6 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hai, Salut! (monorime în TOT IO) a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 6 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneia care se vrea înger păzitor a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 6 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ochii stele-mi scăpărau a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 6 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ultimul noiembrie a utilizatorului paparuz adrian
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 6 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înainte de plecare a utilizatorului gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dac-ai uitat, iubite, al meu nume a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 7 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răspunsul lui Sanherib a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 7 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor