Încercați să descifrați mesajul meu, vă rog!!!

Lanțul Livezii în semne ( ligament I )

 

 

Ziua, stăpânită de Regele Soare,  cerne, parcă, mai rapid,  se schimbă cu noaptea căreia îi surâde Luna. Oamenii trec prea repede de la o stare la alta, greu poți avea încredere și, totuși,  mai afli câte un microclimat, ca o livadă, în care uscăturile nu rezistă printre pomii altoiți.

Am găsit o astfel de  livadă împrejmuită de un lanț protector.  Mă bucur că m-au acceptat, m-au ajutat  să mă hrănesc din seva ei.

Întreaga livada, familiali si ei, toți știm că  - dac-o za, unind, susține lanțul - trebuie să fim o parte, o za, din acel lanț, dor in a scrie, za importantă-(n) cerneli… si aduce stindardul, prin talent, cultură, loialitate, ajutându-și aproapele… și-ncă s-o fi ajustat,  axează dar, dă încredere…sunt portaltoiul care încarcă fragedele ramuri de rod.

A, de l-ai descrie, așa de frumos, ajunge la inima pomului… ajută cu atenție, așternând părerile pertinente, dă curaj… și dragoste îndeamnă prin exemple concrete.  Alături de cor, in a milita, rugina pictează cuvinte-n metafore, balsam pentru sufletele pomilor, sărutând poeme, crengile-și apleacă înspre tinerele ramuri.

- Măr? Ia! Cam el ia gustă și împărtășesc părerea cu prietenii din livadă. A, na câmp! Ea nu, altoiește în această livadă ramurile tinere în ale tehnicii corecte, pentru roadele  din ce în ce mai bune.

 - Au  gust? A, zice bucuroasă și ajută altoiul cu valoroasele intervenții privind esența rodului.

- Spune-mi, hai, te rog, tu esti maestru, știi că lucrările tale inspiră, că lucrările tale dau culoare ramurilor pustiite? 

- El e! Na!! Maestrul șevaletului știe! Dumitru-i chimie de inimi prinse-n tablouri cu tușe de cuvinte, înălțând cântări divine, că ne încălzește la focul torței lui, știe.

Miha e la post, ea, za în lanțul livezii, încântând  mereu și cu exerciții de încălzirea minții.

Alexa-n drum ajută mult, ajută și ceilalți pomi în rodirea lor, acceptând, la rându-i, sugestii.

Zgârcit în păreri, constant în mesaje îmbrăcate pozitiv dar și negativ, trimite spre livadă.

- Crede, mă, și tu in semne! Cultura le ridica valoarea cuvântului! Da, c-o za, unește, întărește lanțul și, în echipă, ajută…

Vino,  sa fii o za din lanțul livezii!!!

Cu mulțumiri!

Elena

Vizualizări: 168

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Elena Mititelu pe Iunie 8, 2017 la 10:00am

Îți mulțumesc, da Coza, prietene drag, cu siguranță mi-am dorit ca jocul meu să ajungă la inimile celor care m-au ajutat și nu sunt omul care să lingușesc, țin la „tăvăleală” cum se spune,  te-ai convins de câte ori ai intervenit, m-ai „certat”, pe bună dreptate, am înțeles și ți-am mulțumit!

Cât privește postarea, te rog, rezolvă tu! Mi-e teamă să nu șterg ceva!

Aleasă prețuire, ca de obicei!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iunie 8, 2017 la 1:44am

Elena, mie îmi place jocul. 

Te felicit şi-ți mulțumim!

Conținutul? Cineva s-a întors la magazin: „- Acest ceas nu merge bine!” „- Ați dorit un ceas de aur, nu unul care să meargă bine...”

Firește, ideal ar fi fost și să fie de aur, și să funcționeze corect.

Am înțeles de ce a ajuns acest text la poezie...

da Coza

Comentariu publicat de Elena Mititelu pe Iunie 6, 2017 la 10:25pm

Mulțumesc, Mihaela, că ai răspuns rugăminții mele!
Ligamentul este un joc, o formă  pe care am ales-o pentru a-mi exprim respectul și mulțumirile mele, cum bine ai descifrat! Dacă forma deranjează, este dreptul fiecăruia să aprecieze sau să strice emoția autorului.

Doamne ajută să fie cu folos!

Admirație!

Comentariu publicat de Elena Mititelu pe Iunie 6, 2017 la 10:17pm

Draga mea Sofy, m-am referit strict la mesajul pe care vreau să-l transmit unui grup de prieteni care mi-au dat curaj, m-au ajutat în încercările mele! Mai am un pas în acest joc frumos și o să-mi dai dreptate!

Sincer, mulțumesc pentru atenționare - am postat pur și simplu pe pagina mea, fără să gândesc    că nu fac bine! Mulțumesc, voi posta la proză și în final puteți să -mi arătați ce și cum, unde am greșit, ce am făcut bine...

Mă bucur că ai trecut și ți-ai exprimat nelămurirea!

Prețuire!

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Iunie 6, 2017 la 12:54pm

Un titlul ce atenționează, roagă, o formă de-a citi vrei nu vrei.
O metaforă, un omagiu adus coordonatorilor și membrilor siteului - ca idee e frumos, ca formă... să nu întinăm bucuria autorului. Să fie cu folos!

Comentariu publicat de Elena Mititelu pe Iunie 6, 2017 la 12:22pm

Lisia, mulțumesc pentru popas și selecție!
Am vrut să postez cu un eveniment anume dar, n-am reușit... oricum eu vă mulțumesc cu fiecare comentariu adus postărilor mele!
Voi sunteți minunați, familie frumoasă, voi ne suportați, voi ne altoiți și la propriu și la figurat!
Prețuire!

Comentariu publicat de Elena Mititelu pe Iunie 6, 2017 la 12:18pm

Dragă Nikol MerbreM, mulțumesc pentru popas! Da, aceste comori vor purta nume drept mulțumire muncii de altoire a ramurilor tinere în ale condeiului.
Cu mare drag!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iunie 6, 2017 la 9:27am

Am înțeles că nu vrei cârcotași... Dar cine vrea? Dacă analizezi ceva, în bine sau în mai puțin bine, te numești cârcotași? De ce să nu analizăm pe text? În fond este o alegorie în proză. Nu înțeleg de ce o postezi la poezie...

Dacă nu vrei analiză, îți spun doar, am trecut pe aici.

Sofy

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 6, 2017 la 3:10am

Întreaga livadă, familiali si ei, în care uscăturile nu rezistă printre pomii altoiți. Toți știm că  - dac-o za, unind, susține lanțul...

Ești fantastică, Elena! Mulțumim! 🌹

Comentariu publicat de Elena Mititelu pe Iunie 5, 2017 la 10:26pm

Valeria, am găsit o posibilitate să mulțumesc celor care m-au încurajat, ajutându-mă în tainele cuvântului! Oricât de puține intervenții, cu critici și aprecieri, sunt câțiva care mi-au fost aproape, printre ei fiind și tu, o prietenă de suflet, despre care voi vorbi de bine de fiecare dată.

Mulțumesc din inimă, cu rugămintea să mă urmărești! Este jocul cel mai greu pe care l-am urmat în încercarea mea și, sper să nu găsesc cârcotași care să facă analiză pe text. În final se poate observa efortul pe care nu l-am simțit, am făcut cu drag și respect!

Aleasă prețuire!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog când mama trebăluiește a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog trebuia... a lui bolache alexandru
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia clarului de lună a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Ada Nemescu a postat o fotografie
cu 10 ore în urmă
Postări de log efectuate de Dacu
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor