maria

[gina zaharia]

ai uitat cine sunt și de ce-ți las busuioc la poartă
mă privești de parcă aș fi ieșit din ocean și l-aș fi întors pe dos
plimb o pădure de cactuși sunt mereu înfloriți ce suav te invită la cină
așază-te lângă mine mi-ai șoptit
(și am zărit un trunchi doborât de secetă)
parcă te cunosc
părul tău miroase a cântec de dragoste
cu siguranță te-am iubit cândva simt ceva dogoare în piept

atunci mi-ai zis maria

maria purta rochie senină și un coș în care-și ducea creioanele
mai aproape de adevăr
nu încurca drumurile doar că le dăruia tălpi zdravene
și le urca în munți
uneori semăna maci în tablouri numai de ea înțelese
ori deschidea grote cât să pătrundă soarele măcar pe coate
nu intra niciodată încălțată în fotografii
și îți dăduse voie să mă uiți

nu știu unde este acum
a lăsat ruj pe ceașca de cafea văd asta lângă tine
tu te-ai pierdut în licoare nici foșnetul de ieri nu l-ai auzit
mâine va fi eclipsă de suflet cu siguranță are pregătit un rol
poate va curăța nopțile dintr-un sanatoriu
ori va muta grădinile cu un semiton
poate își va schimba numele...
poate o va chema
maria...

[Sofia Sincă]

Impresionant! Seducător... Știu despre care Maria este vorba.