Ai să lași în urmă

[BORIS MARIAN]

Ai să lași în urmă

I.

Ai să lași în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă,
Un rând,
O vorbă de duh,
Un … vânt acolo,
nimic,
dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic și Dumnezeu
Este doar o diferență
de nuanță.

Când voi ieși din viață,
Ca dintr-o casă veche,
Fără ferestre, ușile
Date deoparte,
Mobila hămăind
Precum câinii obosiți, terorizați,
Voi zări cerul limpede,
Chipul iubitei aplecat
Peste chipul meu,
Voi respira ușor,
Atât de ușor,
Încât respirația Lunii
Va semăna cu o salvă de tun.
Vom pleca împreună,
Fără haine, înveliți de un nor argintiu.

Vă rog să nu citiți acest poem.

II.

O mireasă și doi câini,
Câinii dorm de săptămâni,
Iar mireasa scrie-n lacrimi
Mirelui din vechiul Sarmis.
Ți-n mână o țigară,
Mândră e pe dinafară,
Ea privește în viitor,
Mulți o văd și mulți o vor.
Muza mea, iubește-mă,
În iubire, clește-mă.

Harababură, zice cu dispreț,
Criticul în naltu-i jeț,
Cad capete tăiate la mașină,
Iar trenul meu plecat-a din Chitila.
O vrabie în palmă mi-a rămas,
E propriul suflet, caută un pripas.

O rază de soare în apă,
Merg și pe urma ei,
Poate de moarte mă scapă,
dau de-n castel cu polei,
o castelană înaltă,
blondă și fără cusur
văd cum mă primește,
îndrăgostit sunt, vă jur,
apă vie-n artere
simt cum pătrunde șuvoi,
astăzi voi scrie poeme,
mâine voi un moroi,
raza de soare se stinge,
vine și noaptea cu draci,
eu voi fi prințul din Togo,
am să vă-nvit la colaci.
Toți o să fiți, numai unul
O să lipsească, eu știu,
Că despre mine e vorba,
Sigur eu n-am să fiu.

Cu anii te-mbunezi, te înrăiești,
Iar pierderile sunt mai mici,
Pierzi un amic din Timișoara, București,
Câștigi un loc în stele, licurici.
Ai scris, n-ai scris, oricum vei fi uitat,
Te pomenește-un dicționar cu multe file,
Rămâne-un vers ori poate un citat,
n-are răbdare timpul și nici milă.
Răsare-un geniu tânăr, fericit,
Apoi vin generațiile geniale,
Tu stai și scrii ca într-un schit,
Chipul Iubitei te așteaptă blând în Vale.

Mulatră e soarta, iar poarta și vatra
Sunt negre și grele, ce chestie, trestie,
Ochii pe ochi, urechi pe urechi,
Puricii strigă URA, vidivechi.
Lumea, baloane albastre, săpun,
Gluma, baroane, mă doare postum.
Merg înapoi, înainte-napoi,
n-avem nevoie de griji și nevoi.
Abel și Cain sunt frați, noi doar veri,
Dragostea fu îngropată mai ieri.

|

[Corina Militaru]

Am citit cu plăcere! :)

[Ion Lazăr da Coza]

Semn de lectură.

da Coza

[BORIS MARIAN]

postarea pe blog ca formă şi timp a lui LUMINITA SCOTNOTIS

[Sofia Sincă]

Poza am șters-o eu. La noi în site fără poze luate de pe internet. Sunt admise poze personale și doar acolo unde este cazul. Nu suntem copii... Și apoi aglomerăm siteul de pomană. Te rog să treci pe la regulament și vei vedea ce este admis și ce nu.

Administrația.

[BORIS MARIAN]

mulțumesc

[Sofia Sincă]

Realul cu abstractul amestecat într-o ultimă dorință. Îmi amintește de, Frunză verde de albastru - Nichita.S. Poemul este interesat, rebel, imaginativ, născut din esenţa vibraţiilor exitenţiale, foarte deversificat. Chiar și scăpările de ritm devin interesante, având în vedere mesajul poemului. Parcă te mai aduc pe pământ.

Mi-a plăcut!

Sofy