Se caţără umbra pe zidul privirii

frunzele cad printre raze de lună

intră-n spectacolul legilor firii

faptul că port universu-ntr-o mână.

Visul s-a topit în glasul de prunc

adormit între generaţii de flori

încă aştept să trăiesc, să m-arunc

în nuanţa vechilor mele culori.

Noaptea se rostogoleşte în valuri

undeva râurile se unesc între ele

nu mai există umbră pe maluri

sălcii plecate cu vârful spre…

Mai am puțin de dus această trudă

pământul visurilor mele este-arid

speranța a rămas tristeților o rudă

ce râde-amar când uși mi se închid.

Un păcat iertat al multora făcute

cerând trudita milă vechiului destin

îmi cresc în lacrimi flori necunoscute

şi nu mai știu de mult cui aparțin.

Prin palme mii de gesturi se strecoară

lăsându-mă sărac de-a lor plăcere,

iar pașii dincolo de clipe mă coboară

să strâng…

Sunt malurile-abrupte și râu-nvolburat,

pe valuri mici o barcă mai are-o tresărire

iar sălciile-n apă cu sufletul plecat

se bucură de ploaie, amurguri și iubire.

Zăpezile din gânduri pe-alocuri se topesc

sub picurii de ploaie și biciuiri de vânt

lăsând spre ochii lumii minunile ce cresc

cu rostul lor sub cer în sacru legământ.

Sunt maluri fără trepte pe care azi cobori

să furi din valuri barca cu vâsle…

Dacă va fi să îmbătrânesc înaintea visurilor

întoarce-mi amintirile spre viitor

să mă pot găsi în acelaşi loc unde m-am uitat

dă-mi câteva nopţi dintr-un anotimp oarecare

pentru că întunericul nu diferă pe genele mele

spune-mi când pot privi spre stele

fără să clipesc de teama că vor deveni căzătoare

rupe-mi câteva umbre din rădăcină

despleteşte-le din ramuri fără să trezeşti

fluturii încă albi prin tot întunericul nostru

dacă totuşi nu voi…