Odă Limbii Române

[Dumitru Ichim]

 

Vorbim

cum ne-a-nvățat mama a spune

lucrurilor din jurul nostru -

jumătate pământ, jumătate minune.

 

E o limbă aprins de curioasă,

pentru unii,

că ne-nțelege și apa și ascuțișul de coasă

al lunii,

muntele și luminișul de la știubeu;

vorbim atât de omenește

că uneori Dumnezeu,

sub umbra cuvintelor noastre,

se odihnește.

 

Vorbim ce suntem și suntem ce vorbim,

sorbim din ulcică și vin și lumină,

Cuvântul când ne cheamă la Cină.

 

Substantivele noastre-s amare;

nu au declinare

nici de venit, nici de dus,

ci numai orizontul de sus -

taboric urcuș de Vinere Mare.

N-avem tâlmaci

în această prisacă și Vale a Plângerii;

chiar îngerii,

omeneasca vrând s-o deprindă,

merg la gramatica noastră din ghindă,

iar veacul

din duhul pietrei ce nu se schimbă

răspunde plevei ce-o vântură vântul:

Oamenii ăștia s-au născut din limbă,

că înaintea lor,

Întru-nceput,

le-a fost  Cuvântul.

 

[Dumitru Ichim]

Mulțumesc, Gabriel, pentru aprecieri!

[Dumitru Ichim]

Mulțumesc, Vasilisia, pentru lectură și aprecieri!

[Dumitru Ichim]

Mulțumesc, domnule da Coza! Îmbrățișări și weekend minunat!