X. VAMPIRUL TRĂDAT (Urmaşul lui Dracula)

[Ion Nălbitoru]

 

            La trei zile după acel măcel, pe la miezul nopţii, în poarta conacului Ciocoiu bătu cineva. Dulăii din curte lătrară lung, a pagubă. Un argat se ridică somnoros, împărţi câteva înjurături şi se apropie de poartă. Animalele continuau să se agite.

            - Cine-i la ora asta?

            - Deschide odată! – se auzi o voce răguşită.

            - Revino dimineaţă!  Stăpânul meu doarme!

            - Deschide, dobitocule, că-ţi beau sângele ca pe un pahar de vin roşu! Eu sunt stăpânul!

            Argatul speriat deschise şi, surprins de ceea ce văzu, îşi făcu semnul crucii şi o luă la fugă. Însă din urmă o arătare se aruncă asupra sa. Pe dată câinii se năpustiră asupra argatului şi-l sfâşiară. De atâta zarvă, întreg conacul se trezi din somn. Însuşi conul Ciocoiu veni la faţa locului. Slugile se înspăimântară, văzându-l pe argat într-o baltă de sânge. Când boierul văzu cadavrul, îşi dădu seama că un musafir nepoftit şi ciudat îi călcase ograda. Scârbit de scenă, porunci să-l ia de acolo şi să-l înmormânteze a doua zi după legea creştinească, apoi se retrase într-un colţ al curţii. Era îngrijorat că, dacă a fost muşcat, la rândul său sluga se va transforma în vampir şi-i va bântui conacul.  Deodată, de lângă zid, se auzi un foşnet şi tresări de spaimă. O matahală într-o mantie neagră se dezlipi de lângă perete şi-i şopti:

            - Nu te  speria,  boierule! Sunt eu, Ursuz!

            - Ce cauţi aici? Cine ţi-a permis să pătrunzi în ograda mea? - se supără conul.

            - Odată ce m-aţi acceptat ca rege al nopţii, pot pătrunde unde doresc! Am vrut să-ţi fac puţină agitaţie prin curte!

            - Spune ce doreşti şi dispari! Să nu te vadă careva!

            - Am trecut pe la morminte...  Îmi place că-mi respectaţi poruncile! Vânătorii au făcut un adevărat măcel!

            - Doar suntem oameni de cuvânt!

            - Îmi dau seama!... Ha, ha, ha!... Şi eu am fost om şi vă cunosc firea!... Peste patru zile, ne întâlnim la locul nostru. Am veşti proaspete pentru voi. Veţi avea de lucru, nu glumă!

            - Bine, bine! Aşa vom face! Acum dispari!

            A doua zi dimineaţa, boierul trimise după cei doi căpitani, iar seara se întâlniră la o ulcică de vin la boierul Conacu.

            - Ce misiune ne-ai mai pregătit, boierule? -  întrebă nerăbdător căpitanul Sasu.

            - Ai dreptate, nu v-am deranjat fără rost. Astă-noapte am avut un musafir nepoftit la conac! - rosti boier Ciocoiu.

            - Pesemne Ursuz a aflat de măcel! – zise calm Arnăutu.

            - E mulţumit de fapta voastră, numai că gluma se cam îngroaşă. Vampirul îşi intră în atribuţiunile de rege al nopţii şi ne-a pregătit o altă misiune.  Peste trei zile ne întâlnim în acelaşi loc ca şi până cum.

            În seara hotărâtă, cei doi boieri şi cei doi căpitani se reuniră la locul stabilit. În cele patru colţuri ale încăperii pâlpâiau făclii. La o masă lungă, la unul din capetele sale, era aşezat un jilţ şi în faţa sa o coroană de aur. Pe la miezul nopţii, se creă o atmosferă stranie şi o pâclă năvăli în cameră. După câteva clipe, aceasta se  strânse   într-un nor care treptat se transformă într-un bărbat ce strălucea  într-o mantie aurie. Era tânăr şi frumos, numai rânjetul hidos şi colţii ce-i ieşeau printre buze îl dădeau de gol că nu-i neam de prinţ, ci mai degrabă vrăjitor.

            - Iată-vă regele nopţii în toată splendoarea sa, stăpân peste voi şi peste ţinuturile voastre! - rânji cu satisfacţie Ursuz.

            - Bine ai venit, domnia ta, viitor Conte! - îşi plecară capetele cu supunere cei patru.

            - Avem un Conte, Contele Dracula, pe care trebuie să mi-l distrugeţi! Pentru voi sunt, aşa cum am stabilit data trecută, Majestate! Mă încoronez ca Rege al Nopţii, al vostru şi al întregului neam al vampirilor!

            - Aşa vom face, Majestate! Cuvântul tău este poruncă pentru noi! - îl asigură blajin şi linguşitor  Coicoiu.

            - Puterea ta este nemăsurată în comparaţie cu a  umililor tăi supuşi, Majestate, stăpân al nostru! -  adăugă şi Conacu.

            Cei doi căpitani nu agreau slugărnicia, căci braţul lor era necruţător. Totuşi, nu încălcară porunca boierilor şi încuviinţară acordul lor murmurând ceva neînţeles ce semăna mai mult a înjurătură.

            - Dar ce noutăţi ne aduce Majestatea voastră din lumea de dincolo şi ce porunci avem de îndeplinit?

            - Înscăunarea mea pe tronul ţării! – tună Ursuz.

            - Fără îndoială, Preamărite Stăpân, deja v-am pregătit o coroană! Asta după umilele noastre posibilităţi. Strălucirea aurului este nimic în comparaţie cu văpaia împărătească ce arde în permanenţă prin ochii-ţi de stăpân!

            - Accept darul vostru! - îşi puse Ursuz coroana pe cap. Ei, cum îmi stă?

            - Minunat, stăpâne!

            - Îmi doresc o încoronare cu alai mare în care însuşi vodă să cadă la picioarele mele târându-se ca un şarpe!

            - Precum porunceşti, Majestate! Dar după umila mea părere este nevoie să terminăm odată pentru totdeauna cu duşmanii din lumea ta! Nu dorim ca încoronarea să fie deranjată de Contele Dracula...

            - Ai dreptate! Chiar acum vă voi dezvălui locul unde se află palatul în care locuieşte Fiica lui Dracula şi prinţul ei, Paloş, precum şi castelul Contelui. Acţiunea să se desfăşoare în mare taină!

            - Porunca ta este lege pentru noi!

            Vampirul se aşeză în jilţ ca un adevărat rege şi desfăşură pe masă o hartă.

            - Aici, indică el cu unghia-i lungă de la degetul arătător, se află palatul. Să acţionaţi cu grijă! Nu trebuie să scape nimeni. Vreau măcel! Iar în partea astălaltă este castelul lui Dracula. Cea mai mică greşeală vă va costa viaţa. Contele este puternic şi aproape că ghiceşte gândurile celor care-i calcă ţinutul. Aveţi grijă la tot ceea ce  întreprindeţi!

            - Majestate! - rostiră în cor cei doi boieri mângâindu-i veşmintele. Sunteţi mândru, frumos şi isteţ! Şi ca recompensă pentru ceea ce aţi făcut pentru noi, v-am pregătit cea mai drăguţă fecioară de pe meleagurile noastre! În această noapte o veţi lua în împărăţia voastră şi vă veţi desfăta în braţele sale plăpânde, fragede şi gingaşe!

            - Ei, aşa mai merge! - se bucură vampirul. Dar unde-i fecioara? - întrebă cu ochi lacomi de bucurie şi plăcere.

            - Aici, Majestate! – îi răspunse căpitanul Arnăutu.

            Ursuz tresări şi se ridică răsucindu-se într-o parte. Spre surprinderea sa, Arnăutu îl izbi puternic cu o ţepuşe în inimă. Vampirul urlă îngrozitor, apoi în încăpere răsună un horcăit şi sângele ţâşni împroşcându-l din cap până-n picioare. În momentul următor, Sasu îi vârî în gură o făclie aprinsă înăbuşindu-i urletul disperat. Vampirul se zbătu încercând să-l prindă măcar pe unul dintre ei, dar Arnăutu înfipse şi mai adânc ţepuşa în pieptul său şi în cele din urmă se prăbuşi la podea.

            - Ce faci, Majestate!? Ai pierdut ceva pe jos? - întrebă în batjocură boier Ciocoiu.

            - Încoronare ai vrut, încoronare ţi-am pregătit! - adăugă Conacu satisfăcut de reuşita uneltirii lor.

            - Acum putem dormi liniştiţi! Am scăpat de stăpânul nopţii! Puterea ne aparţine în întregime!

            - Treaba nu-i terminată. Dacă am pornit pe acest drum, suntem nevoiţi să-l ducem până la capăt.  Să le distrugem neamul!

            Boier Ciocoiu se apropie de ei şi rosti mândru:

            - În această noapte aţi făcut o treabă minunată! În curând eforturile voastre vor fi răsplătite cum se cuvine unor oameni bravi şi de nădejde!... Dar să aruncăm leşul ăstuia undeva în pădure. Poate lupii hămesiţi de foame îl vor mânca… Apoi mergem la conacul meu. Voi porunci să se aprindă focurile, să pună berbecuţii în proţap şi să desfacă cepurile butoaielor de tămâioasă românească! Să bem şi să ne ospătăm trei zile şi trei nopţi în cinstea libertăţii noastre! Iar de săptămâna viitoare pe umerii voştri apasă o mare răspundere, Prinţesa şi Contele Dracula!

[Sofia Sincă]

Da! Iscusită trădare!

Aventura continuă, aștept urmarea.

Sofy

[Ion Nălbitoru]

Vă mulţumesc!

[Corina Militaru]

Firea omenească, plină de surprize... :)) 

Am citit cu plăcere și acest fragment!

Cu prietenie,