„Născută în spațiul mioritic din Nordul Moldovei, de unde s-au înălțat spiritele lui Eminescu, Ciprian Porumbescu, Enescu, Vasilisia Lazăr s-a stabilit pe meleagurile Țării Vrancei, unde, în adâncul veacurilor, s-a plămădit „Miorița”, balada arhetip în care strămoșii noștri au cristalizat o concepție originală despre esența metafizică a ființei umane.

          Îndemnul lăuntric de a rămâne lângă un prozator autentic răsărit pe malurile Cozei nu a fost întâmplător: Vasilisia este poetă. Îți dai seama de harul ei înnăscut citind cele patruzeci și două de poezii (și un haiku) adunate într-un e-book, un număr egal cu cel al celebrelor legende puse înaintea letopisețului său de  Ion Neculce, născut și el pe aceleași meleaguri moldave.

          O carte de poezii este însă ca o oglindă: dacă se privește în ea un insensibil, n-are cum să vadă un gânditor. Mai ales că, pentru a vedea bine, trebuie să deschizi ochii, apoi să-i închizi. Poeții sunt sculptori ai tăcerilor din noi și numai ascultându-le cu ochii închiși pot visa și face din poezie un leac de întremare atunci când ne zbatem între sacru și profan.”

                                                                                        Valeriu Anghel

           Profesorul, scriitorul și editorul Valeriu Anghel este minunatul om care, de Crăciun, mi-a dăruit o carte pe hârtie – cartea mea – o carte frumos aranjată, cu o copertă aparte și un titlu atent ales, o carte în care a înmănuncheat o parte din încercările mele poetice, cuvinte de suflet de la oameni dragi mie, precum și o amplă postfață, scrisă chiar de domnia sa, al cărei început l-am atașat puțin mai sus.

          Nu am rezistat să nu o rog pe scumpa noastră Gina Zaharia să mi-o scoată și în format digital, mai cu seamă că e însoțită și de o grafică deosebită.

          Nu știu dacă volumul Urmele clipei va trece cu bine proba timpului, cei de după mine vor hotărî asta, dar știu că mi-e tare aproape inimii mele și că el îmi va face întotdeauna sufletul să zboare.

          Mulțumesc literatului Valeriu Anghel pentru această superbă surpriză, vă mulțumesc vouă, prieteni neprețuiți, care m-ați susținut și m-ați încurajat întotdeauna și, nu în ultimul rând, mulțumesc minunatului om de lângă mine, soțului meu, Ion Lazăr da Coza, care m-a sprijinit și m-a ajutat ori de câte ori am avut nevoie.

                                                                       Cu drag de voi toți,

                                                                                           Vasilisia Lazăr

Vizualizări: 406

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Şi noi îţi mulţumim Vasilisia Lazăr pentru că exişti. În afara completării bibliotecii noastre virtuale cu un volum de preţ atrăgător, scris într-un limbaj accesibil, ne faci posibil, împreună cu soţul tău, acest joc de oameni maturi, joc de-a literatura, pe care noi l-am luat foarte în serios.

Cartea se adresează cercurilor largi de cititori, cărora le pune în faţă puternice trăiri, fie ele binecuvântătoare sau melancolice, pasteluri scrise cu lejeritate şi farmec.

Felicitări pentru acest izvor de lumină, sperăm să dureze, nu cât o clipă, ci etern, pentru aducerea şi altor volume!

Deosebită preţuire, Sofy!

Foarte frumos, felicitări!

 Felicitări Vasilisia!  Acum "veşnicia ce o porţi în tine"  a fost sculptată pe hârtia eternităţii! S-a născut o cărticică de versuri ce-ţi va purta sufletul, prin mii şi mii de universuri! Spun asta, fiind conştient că fiecare cititor este un univers...

Mulţumesc! Cu prietenie,

Sincere felicitări, Vasilisia! O carte superbă, prin care pui - la picioarele cititorului - întreg sufletul tău, sensibil şi neliniştit. Mi-a făcut plăcere să recitesc poemele tale.

Felicitari pentru aceasta deosebita carte, Lisia! Iti inteleg bucuria! Acest volum este foarte reusit, grafica, titlu, tot,tot, pe masura versului tau minunat. 

Cu drag,

Un singur îndemn: Continuă, pentru că ești frumoasă în tot ceea ce faci!

Cu iubire, I.

Mulțumesc, dragă Sofia! Acest colțișor de Rai care e ÎNSEMNE CULTURALE viază datorită vouă, tuturor. Fără voi nu ar însemna nimic. Sper să dureze cât mai mult (de noi toți depinde acest lucru). Eu nu-l consider deloc un joc, știu că nici tu, având în vedere aplecarea și implicarea ta ca admin, timpul pe care îl dedici etc. pentru care îți mulțumesc. De asemenea îți mulțumesc pentru aprecierile asupra cărții mele, pentru frumosul cuvânt de suflet și pentru faptul că întotdeauna mi-ai fost alături. Ai toată prețuirea mea,

Sofia Sincă a spus :

Şi noi îţi mulţumim Vasilisia Lazăr pentru că exişti. În afara completării bibliotecii noastre virtuale cu un volum de preţ atrăgător, scris într-un limbaj accesibil, ne faci posibil, împreună cu soţul tău, acest joc de oameni maturi, joc de-a literatura, pe care noi l-am luat foarte în serios.

Cartea se adresează cercurilor largi de cititori, cărora le pune în faţă puternice trăiri, fie ele binecuvântătoare sau melancolice, pasteluri scrise cu lejeritate şi farmec.

Felicitări pentru acest izvor de lumină, sperăm să dureze, nu cât o clipă, ci etern, pentru aducerea şi altor volume!

Deosebită preţuire, Sofy!

Mulțumirile mele, Chris! Cu drag,

Chris a spus :

Foarte frumos, felicitări!

Așa să fie, Nicolae! Îți mulțumesc pentru frumoasele cuvinte! Cu prietenie,

Nicolae Sărătean a spus :

 Felicitări Vasilisia!  Acum "veşnicia ce o porţi în tine"  a fost sculptată pe hârtia eternităţii! S-a născut o cărticică de versuri ce-ţi va purta sufletul, prin mii şi mii de universuri! Spun asta, fiind conştient că fiecare cititor este un univers...

Mulţumesc! Cu prietenie,

Cea mai mare bucurie pentru cel care scrie, Bombonica, este aceea de a fi citit. Mulțumesc cu sufletul,

Curelciuc Bombonica a spus :

Sincere felicitări, Vasilisia! O carte superbă, prin care pui - la picioarele cititorului - întreg sufletul tău, sensibil şi neliniştit. Mi-a făcut plăcere să recitesc poemele tale.

Mulțumesc, Corina! Apreciez dăruirea și implicarea ta pentru ca spațiu al culturii să crească cu fiecare zi mai mult! Cu prețuire,

Corina Militaru a spus :

Felicitari pentru aceasta deosebita carte, Lisia! Iti inteleg bucuria! Acest volum este foarte reusit, grafica, titlu, tot,tot, pe masura versului tau minunat. 

Cu drag,

Sper să fiu sănătoasă și destul de inspirată ca să pot continua, pentru că nu întotdeauna e suficient doar să vrei. Mulțumesc de susținere și încurajare, omul meu drag!

Ion Lazăr da Coza a spus :

Un singur îndemn: Continuă, pentru că ești frumoasă în tot ceea ce faci!

Cu iubire, I.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Vocea oceanului a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vocea oceanului a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un vis a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ţipăt de aer a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ţipăt de aer a lui Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog absenţa ta a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărturisiri a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărturisiri a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Izgoniţi la graniţa vorbei a lui Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog ninge iarna ta a lui Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihaela Popa
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Mărturisiri a lui Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Izgoniţi la graniţa vorbei a utilizatorului Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ninge iarna ta a utilizatorului Stanescu Valentin

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor