Începutul toamnei, debutează încă de la ridicarea cortinei, cu evenimente epocale. Se aliniază planetele într-o simetrie perfectă și rară. Soarele se ascunde după Venere, într-o spectaculoasă eclipsă, luna ne uimește cu spectacolul secolului, prezentându-se pe firmamentul autumnal, în rol de primadonă: Superlună și lună roșie într-o unică reprezentație de excepție, provocând efecte în lanț și exaltante. Fluxurile induse de aceste reprezentații celeste pe scena infinitului se pare, că au urmări catastrofice. Monștrii cerești și telurici, capătă puteri mari, rup lanțurile care le înfrânau pornirile distrugătoare și dărâmă zăgazurile temnițelor, unde stăpânii cerului îi țineau prizonieri sub șapte lacăte: uragane, ploi torențiale și inundații năvălesc peste pământ și oameni; se răzvrătește Geea fiindu-i otrăvite mările și oceanele, perforate viscerele prin care vampirii imperiilor o secătuiesc de sânge și își eliberează țipetele agonizante de suferință, prin cutremure devastatoare și prin gurile fiilor săi balaurii, adormiți de secole în fundul pământului. Ei se trezesc la țipetele sfâșietoare ale mamei rănite și își scuipă furia prin foc, cenușă și lavă incandescentă, din gurile vulcanilor treziți.

Trezite de frământările cerului și pământului au început să se zvârcolească și spiritele demoniace, ale erelor apuse, în materia obscură din adâncul ființelor umane. S-au prins în hora astrelor, în noaptea de Haloween a Europei Unite , spiritele maligne și dau reprezentații horror. Toamnele europene asudă agonizând cu fețe de ceară, lipsite de vigoarea bucuriei și a păcii în suflete, ca să pună stavilă puhoaielor neașteptate, de moarte, sânge și lacrimi ce explodează din burțile cailor troieni, în arterele coronariene ale marilor metropole. Guvernul din țara spiritelor plăsmuite din materii obscure trimite comandouri ucigașe, să ne fure sufletul toamnelor senine și să-l înlănțuie în temnița de dincolo, de râul Aheronului. Turma de bivoli ai crăiesei Toamne se îmbulzesc mugind bezmetici pe cărările cerești, mânați de biciul cu nouă cozi de oțel, al vântului buimac.Printre ei s-au amestecat o cireadă fantomatică de bivoli -androizi, soi spurcat mânați din umbră să răspândească virușii războiului psihologic și otrava decadenței, care se insinuează peste tot și ne contaminează viețile, până și de pe aripile îngerilor, pogorâți să vegheze pacea pe aleile parcurilor pavate cu valuri veștede, arămii și foșnitoare, ale căror șoapte sunt sorbite cu nesaț de sufletul oamenilor.

Demonii materiilor obscure ard incensuri otrăvite și le trimit pe suflarea Vântului, fiul Toamnei, care neștiutor le răspândește în lume , odată cu parfumurile nevinovate ale gutuilor și crizantemelor, ale mustului și cu sudoarea câmpurilor ostenite de arătură. Până și genomul uman este contaminat cu bacterii ucigașe de virușii fricii, dependențelor de tot felul și zavistiei, eliberate de escadroanele spiritelor obscure, pe toate canalele media, în casele europenilor. Nu ai unde să te refugiezi pentru a respira un pic de toamnă bio, ozonată cu pace sufletească, încredere și alte binecuvântări firești, tipice toamnelor noastre, necontaminate cu otrăvuri psihotronice. Flăcările palide din pletele toamnelor ce pe care atâta ne încântă să le răsfirăm cu degetele sufletului, însetate de miresmele lor înmuiate în parfumuri și pulberi de stele, sunt pe cale de a ne fi răpite pe veci, cu malignitatea vrăjilor concepute de adepți ai magiei negre ai Salemului pământesc.

Dacă ar fi să dăm crezare semnelor biblice, sau scrierilor misterioase ale vechior civilizați care ne-au parvenit din negurile veacurilor, împânzind azi webul, acum trăim toamne apocaliptice.

Să fie oare un sâmbure de adevăr, că există conexiuni între viața astrelor și viața oamenilor? E cert un lucru. Toamnele din ultimii ani, au fost însemnate de evenimentele cerești unice, care au fost urmate de efecte meteorologice, extreme: ploi violente în cantițăți enorme, sau secetă care a făcut să sece râuri și a deschis crăpături adânci în trupul Geei, cutremure în lanț și focuri care împânzesc fața pământului ca o pecingine, multe puse de mâna unor oameni alienați, fără conștiință și suflet în care materia obscură din suflete a înghițit latura luminoasă, transformându-i în dușmani ai vieții.

Flăcările palide din pletele toamnelor europene, pe care atâta ne încântă să le răsfirăm cu degetele sufletului, însetate de miresmele lor înmuiate în parfumuri și pulberi de stele, sunt pe cale, de a ne fi răpite pe veci, de malignitatea acestor specimene.

Vizualizări: 78

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un text care vrea să epateze. Alcătuit cu fraze bombastice, când paranormale, când de basm, când stereotipice, fraze rupte din cele de știință sau de premoniții. Un text total diferit de genul tău de scriere. Nu-i nici o problemă... să vedem și continuarea.

Este doar părerea mea,

Sofi

Mulțumesc de trecere doamna Sincă. Apreciez opiniile dv. și sunt onorată. E un text simplu, scurt,  despre toamnă cu care am participat la concurs pe situl NPA și am obținut  o mențiune specială.  E un stil care mie îmi place. Am scris  texte care încă  nu au fost postate aici  și nu urmăresc un stil anume. Scriu cum simt și percep eu realitățle  vieții.  Unii apreciază, alții mai puțin, deși ne străduim nu e posibil să plăcem  tuturor. Nu are o continuare, cel puțin până acum. 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Stimată Doamnă Vasilisia Lazăr,          Am înțeles! Aveți…"
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o lacrimă a utilizatorului Maria Mitea
"Eu, de exemplu, aș fi spus așa: dar ce este o oglindă, dacă nu istoria Romei, a Zeilor și Muzelor,…"
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Mărturie a lui Dacu
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Înviere a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Ruga deznădejdii a lui Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Ubi est Jesus ? a lui Mihai Katin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Sămânţa, copacul a lui Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Păcatul desfrânării a lui Ghiţă
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Să zburăm a lui Simona Dobrin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog ZBORUL a lui Popa Ștefan
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Popa Ștefan

ZBORUL

zborul lasă, dacă nu zboriaripile să se odihneascăchiar dacă nu vei înțelegecă ele-s făcute pentru…Vezi mai mult
cu 15 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o lacrimă a utilizatorului Maria Mitea
"asilisia, draga mea, mulțumesc mult pentru apreciere, dar și pentru povață, ”trasul de…"
cu 18 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o lacrimă a utilizatorului Maria Mitea
"Grig, mulțumesc mult pentru lectură și cuvintele de apreciere. Sărbători frumoase alături de cei…"
cu 18 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înviere a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Adevărat a înviat! Sărbători cu smerenie și…"
cu 18 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Nu. Varianta originală e cea din carte. Un text poate suferi mai multe modificări până la…"
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Dacu îi place postarea pe blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Stimată Doamnă Vasilisia Lazăr,        Această Poezie modernă a Poetului Ion…"
ieri
Utilizatorului Dacu îi place postarea pe blog Înviere a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum să-mi fie astăzi bine... Ca atunci când erai bine? a utilizatorului Dacu
"Stimată Doamnă Vasilisia Lazăr,        Acest text literar exprimă Prea Marea…"
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărturie a utilizatorului Dacu
"Stimată Doamnă Vasilisia Lazăr,        HRISTOS A ÎNVIAT! Vă mulțumesc…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor