Fântâna a devenit obiect de décor în mijlocul pajiștei arse de secetă, o siluetă enigmatică și incitantă pentru trecătorii însetați ce se întreabă dacă mai are apă și ce rost mai are dacă nu are apă, doar se află în apropiere râul zglobiu ce sare cu îndemânare peste pietrele lucioase bolborosind povești pentru cine știe să le asculte, cu apă limpede prin care peștișori firavi își duc viața alergându-se unul pe altul ca într-un joc de copii și malurile bolovănoase răscolite de viituri pe care nu le mai îndreaptă decât localnicii în căutare de pietre pentru construcțiile lor pe care le vor astfel durabile, dar și copii ce construiesc diguri amenajându-și locuri de scăldat își pun și ei amprenta pe maluri și vadul prin care caii își răcoresc picioarele obosite de drumul colbuit al ulițelor sătești sub un cer albastru de dimineață de toamnă uscată pe care norii, speranțe iluzorii de ploaie aleargă rari unul după altul mânați de vânt, destrămându-se mai apoi sub căldura solară ce a ruginit déjà frunza din vii fără ca strugurii să fie suficient de copți pentru a fi storși de zeama lor aromată și a delecta cunoscătorii cu stropi de soare în pahare, că așa e viața la țară, aproape de natură și supusă ei, pentru că ea stabilește și gradul de confort și starea de spirit.
Cuvinte cheie :
... al orăşanului care respiră asfalt, dar care s-a născut la ţară şi prins în tumultul citadin uită unde s-a născut, uneori se fereşte chiar să spună, crezându-se el însuşi orăşan get-beget preocupat de gândurile lui, de preocupările lui, nu mai simte nevoia să-şi răcorească fruntea cu apa fântânii satului, dar de unde dacă e secetă şi fântâna a secat.
... şi se mai poate continua la infinit.
Am văzut, vă pricepeţi la descrieri, deşi frazele acestea luuuungi sunt obositoare deoarece sunt absolut necesare cuvintele de legătură care devin agasante. Aş dori un text de al dvs.
Cu prietenie, Sofy!
Mulțumesc Sofy pentru critica obiectiva. Voi ține seama de ea.
Mihaela, îmi pare bine că ți-a plăcut ce am scris eu.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor