Săgeata lui Cupidon VI (titlu provizoriu)

[Stefana Ivanescu]

Miercuri, 25 iunie 1995

 

Dragoş este punctual. Intră şi întreabă de mine, apoi mă conduce la maşină. Porneşte, dar nu spre centru, ci spre marginea oraşului.

- Ai văzut vreodată Dunărea?

- Doar la Cernavoda, din tren.

- Ţi-e foame tare? Rezişti o oră?

- Rezist, am mâncat târziu la serviciu.

- Mergem la Giurgiu, ne oprim la “Vapor”, mâncăm ceva, după care ne plimbăm pe faleză!

Ei, asta da surpriză! La orice mă aşteptam, dar la asta nu! Plimbare pe malul Dunării!

Restaurantul, destul de gol la acea oră, este aproape de malul Dunării. Un local micuţ, realizat din carcasa unui vapor dezafectat, ceea ce îi dă un aer deosebit. Are şi o mică grădiniţă. Masa la care suntem conduşi, se află sub un castan. Este umbră, iar aerul curat este îmbălsămat de mirosul florilor de castan, amestecat cu cel al micilor proaspeţi puşi pe grătar. Dintr-un casetofon se împrăştie ritmurile vioaie ale unor cântece populare. Comandă mici şi bere fără alcool. Mă simt excelent.

În timp ce ne îndreptăm spre faleză Dragoş îşi trece uşor mâna peste umerii mei. Părem un cuplu ieşit la plimbare.

Malul Dunării este protejat de o balustradă din bare de oţel, cum este şi la noi, la Constanţa, pe faleza de la Cazino. Pe margine o alee pietonală acoperită cu pavele, iar pe marginea aleii, un şir de castani înfloriţi înmiresmează aerul, iar sub ei se află înşirate băncuţe. Apele Dunării, de culoare verde închis, aproape negru, curg liniştite. Până departe, în zare, spre malul bulgăresc, se văd vălurelele care se formează la suprafaţă, alergându-se la nesfârşit, până la “marea cea mare”. Parcă ar fi cavalcada unei herghelii uriaşe. Ici colo, câte un val ceva mai mare se sparge împrăştiind în jur dantela albă şi fină a stropilor.

Admirăm peisajul în linişte, fără să vorbim. Apoi ne aşezăm pe o bancă, la umbra unui castan.

- Ştiai că-l cunosc pe dr. Lungu?

- Nu, nu ştiam, cum nu ştiu mai nimic despre tine. Însă nu mă surprinde, este medicul şef al Sanepidului, are cunoştinţe peste tot.

- A discutat ceva cu tine?

- Ce ar fi fost de discutat? Nu sunt obligată să dau raportul nimănui despre cum îmi petrec timpul!

- Nu eşti obligată, dar oraşul este mic. Familia socrilor tăi este foarte cunoscută în Alexandria. Pe tine deasemenea te cunoaşte multă lume.

- N-au decât să vorbească, nu mă interesează! Plec din Alexandria! Important este cum mă simt eu! Până la urmă ce a fost între noi? Tu te-ai păcălit, curtând o femeie de gheaţă... iar mie mi-a rămas amintirea unei nopţi în care am dormit cu un bărbat, spate în spate, fără să ne atingem unul pe celălalt... Mă mir că acum suntem aici, împreună! De fapt ce urmăreşti? Ţi-ai dat seama că nu am experienţă la bărbaţi şi că în starea mea actuală nu prezint disponibilitate în acest sens! Abia am divorţat!

- S-o luăm pe rând. Nu e vorba de faptul că te-a adus cineva cu maşina la serviciu, ci de cine te-a adus şi când – luni dimineaţa. Dr. Lungu este un bărbat experimentat, care şi-a dat seama că se întâmplă ceva. M-a sunat luni şi, ca între bărbaţi, m-a atenţionat să te las în pace, că nu eşti o femeie uşoară, ai trecut prin greutăţi şi nu meriţi să suferi. Pe mine m-a bucurat aprecierea lui la adresa ta. Asta m-a făcut să mă gândesc mai bine. Nu duc lipsă de femei!

Pare sincer şi-l cred.

-  Sper că nu v-aţi certat!

- Stai liniştită! A fost o discuţie civilizată, de la bărbat la bărbat. Am discutat şi cu Diana. Mi-a spus în general cam aceleaşi lucruri. Că acum eşti derutată după divorţ. Te-ai lăsat antrenată de atmosferă, dar apoi, când totul a trecut, ai redevenit tu.  Nu o deranjează o relaţie între noi, dar este circumspectă că s-ar putea împlini, datorită principiilor tale. Este doar problema noastră.

Sunt luată prin surprindere. Mai întâi şeful, apoi Diana. Iar el, chiar pare interesat de mine!

- Nu înţeleg ce vrei să spui! Îmi propui o relaţie?

- Exact.

- La asta chiar nu m-am gândit! Consideram că am dat cu piciorul unei nopţi în care poate m-aş fi simţit bine. Credeam că după ce ai fost silit să stai cu spatele la mine, ca să poţi dormi şi tu, nu ai să ierţi aşa ceva.

- Nu sunt animal, am înţeles, în mare, chiar de la început şi apoi m-am convins că ai nevoie de timp şi de un bărbat cu experienţă care să te facă să ieşi din carapace. Iar mie chiar îmi placi! Fizic, eşti exact pe gustul meu, dar mai ales îmi place faptul că putem avea subiecte de conversaţie diverse! Nu mă atrag femeile care după ce se dau jos din pat nu mai ştiu să lege două fraze. Astea sunt femei de o noapte, două, poate o săptămână. Dar mai mult nu le suport. De aici şi părerea unora care nu mă cunosc prea bine. Azi una, mâine alta. Dar Diana mă cunoaşte. Ea ar fi stopat de la bun început jocul dacă nu ar fi fost de acord.

- Şi ţii cu tot dinadinsul să mă ai trecută în palmares?

- Nu este vorba despre aşa ceva!

Dragoş a început cu declaraţiile, iar eu nu mă mai simt în largul meu. Acest comportament înţelegător al lui, să îl consider doar calcul pentru a mă atrage? De ce? Este prea direct? Poate că-mi place ce spune? Ce este greşit în a-ţi face plăcere că un bărbat te admiră? Doar nu mai sunt adolescentă, am treizeci de ani, am făcut o facultate de medicină, este cazul să trec peste învăţăturile primite de la mama. Acum, cred că nu eşti cu adevărat femeie, dacă tratezi problema în acest fel; sau ipocrită, să nu recunoşti nici în faţa ta că îţi face plăcere să fii admirată. Închisă în carapace, cum a zis Dragoş? Sunt doar stratageme pentru a mă prinde în mreje? Dr. Lungu m-a atenţionat. Cred că avea dreptate.

- Mă simt obosită, hai să plecăm!

- Cum doreşte doamna!

 Pe drumul spre casă schimbăm subiectele. Discutăm despre serviciul meu, al lui, despre munca mea sedentară, a lui de şantierist, prieteni, cunoştinţe comune, despre tot ce ne trăsneşte prin minte.

La un moment dat îi sună telefonul. O convorbire scurtă, i s-a confirmat probabil ceva despre serviciu. Nu este treaba mea, aşa că nu întreb nimic şi nici el nu spune.

Opreşte maşina în poartă:

-   Îţi mulţumesc, a fost extraordinar.

- Mă bucur că am putut să-ţi fac o plăcere, să te văd mai destinsă. Ai chef mâine de o excursie?

-   Aşa, în mijlocul săptămânii?

-   Da.

Stau puţin pe gânduri. Nu mi-ar prinde rău încă o plimbare. Ce este rău în asta?

-   Bine, mergem în excursie!

-   Vin la ora cincisprezece. Ai timp să mănânci şi să te schimbi. Să te îmbraci mai elegant.

-   O! Bine că mi-ai spus! Chiar m-aş fi îmbrăcat ca pentru o excursie!

-   Ştii, îmi plac femeile elegante, dar nu stridente. Hai, pe mâine!

A plecat. Intru veselă în casă, radiez de fericire.

- Mănânci? mă întreabă tanti Zinaida zâmbind.

- Nu mi-e foame, am mâncat!

 

Afrodita – ora 22

 

Eros a fost la mine şi mi-a povestit despre un cuplu care îi depăşeşte posibilităţile. Flori şi Dragoş. Ia să-i urmăresc eu puţin, să mă lămuresc ce-i cu ei!... Într-adevăr, domeniul lui este dragostea senzuală, redusă la simţuri. Ori ăştia doi… au depăşit acest stadiu. Introspecţii, poezii, asta este dragoste de-adevăratelea! Dar lucrurile nu sunt aşa simple cum se văd la suprafaţă, treaba este mult mai complicată! Îmi place de ei, sub aparenţa de superficialitate Dragoş este un bărbat adevărat, ştie să se poarte, este educat, un bun familist… Iar Flori… habar n-are ce este cu ea! Crede că este frigidă, dar nici nu-şi dă seama că sub stratul subţire de gheaţă este un vulcan, o lavă care se zvârcoleşte, îşi caută locul prin care să erupă!

Va fi foarte interesant, dar trebuie să-i protejez de Hermes, Ares şi Thanatos! Mi-au mai făcut odată figura, cu Elena şi Paris!

 

Joi, 26 iunie 1995

 

Noaptea a trecut liniştită. Am dormit lemn, fără vise. Acum, dimineaţa, sunt odihnită, veselă, bine dispusă. Cânt în timp ce îmi fac toaleta. Şi să nu ai norocul să mă auzi cântând, nu ştii cum să fugi mai departe! Dar nu-mi pasă! Toată lumea este a mea!

Ziua trece ca fulgerul, la serviciu îmi fac treaba rapid, fără a mă complica şi a mai cicăli subalternele. Starea mea de veselie continuă. Toată lumea este curioasă, toţi mă privesc lung, dar nimeni nu spune nimic.

Mă bucur că şeful nu este la birou, bântuie pe undeva prin oraş. Treaba lui, numai să nu vină înainte de a pleca eu, să mai spună cine ştie ce, să îmi strice ziua! Rog să fie anunţat că am plecat şi mă grăbesc spre casă. Mai devreme, să am timp să mă pregătesc, să fiu pe gustul lui Dragoş. Cred că merită atâta consideraţie pentru efortul pe care îl depune?!

Mănânc rapid, şi încep acţiunea de cosmetizare. Fac baie, apoi mă fardez, cremă de zi, fond de ten, pudră. Mi se pare ciudat, nu m-am mai machiat de ani de zile. Eram măritată, aveam copii, femeie serioasă, nu  era nevoie să mă fardez. Dar acum este altceva. Mă simt liberă ca pasărea cerului! Pot să fiu eu însămi! Nimic nu mă mai ţine încorsetată! Mama este departe, am o vârstă la care pot lua singură decizii, căsnicia este terminată, copiii sunt bine, la părinţii mei. Iar eu am în sfârşit momentele mele de fericire! Nu ştiu ce va ieşi, cum va evolua această situaţie, dar deocamdată mă simt bine şi atât. Ştiu că în curând va trebui să iau o decizie, dar nu în acest moment!

Pe pleoape întind un strat discret de fard verde. Machiajul corespunde ţinutei pe care am ales-o. Un costum de mătase verde închis, despre care ştiu că mă prinde foarte bine. Îmi scoate în evidenţă ochii, uneori căprui, alteori verzi. Fusta până la jumătatea gambei, maioul în breteluţe subţiri, jacheta cambrată pe mijoc, cu mânecuţă scurtă. La această ţinută asortez un colier şi clipsuri din perluţe crem. Părul şaten închis, tuns scurt, este ondulat cu peria şi feonul şi dat cu fixativ.

Din curte se aude vocea lui Dragoş:

-         Sărut mâna mamaie, sunteţi amabilă să o anunţaţi pe Flori că am venit?

-   Cred că este aproape gata. Mi-a spus că veniţi să o luaţi la ora trei.

-   Aşa este, nu este încă ora.

-   Dar poftiţi înăuntru! Până una-alta beţi o cafea?

-   Nu vă refuz, dar am rugămintea să nu fie prea dulce.

-   Vă pun zahărul alături.

- Tanti, pune-mi şi mie te rog, sunt gata imediat. Bine ai venit, Dragoş! Bem cafeaua şi plecăm!

Sunt într-adevăr gata. Arunc o ultimă privire în oglindă. Îmi place ce văd. Silueta înaltă, cu forme alungite, este scoasă în evidenţă de costumul ajustat pe corp. Decolteul, care nu este foarte adânc, dar scoate în evidenţă sânii bine prinşi în sutien, este suficient de ispititor.

Asortez şi o pereche de sandale cu tocuri nu foarte înalte, crem, confecţionate din barete înguste, care îmi vin foarte bine pe picior. Împreună cu poşeta de aceeaşi culoare şi colierul asemenea, formează un ansamblu splendid. Iar ochii mei, cu fardul discret de pe pleoape, sunt de acestă dată verzi.

-  Hai, că sunt gata!

Ies în curte şi mă aşez şi eu la măsuţă. Lui Dragoş îi sclipesc ochii la vederea mea, pe faţă i se aşterne un zâmbet, dar nu spune nimic. Cafeaua este deja servită, pe o tavă acoperită cu un şerveţel, iar alături se află o zaharniţă cu o linguriţă în ea.

Bem cafeaua, ne luăm la revedere de la tanti Zinaida şi plecăm. Când Dragoş se ridică de pe scaun, simt cum mă trec toate apele din lume. Costumul de vară, confecţionat dintr-un material subţire, de culoare albastră, îi vine perfect. Pe braţ poartă un sacou de mătase crem. Caut să-mi reprim senzaţiile.

- Îmi spui şi mie unde mergem? Mi-ai cerut să mă îmbrac elegant şi tu eşti la fel. Parcă am merge la un bal, o petrecere, ceva de genul acesta.

-   Mergem la Bucureşti, la teatru. Este Hamlet, o nouă producţie.

-   Am văzut piesa când eram studentă, cu Ion Caramitru în rolul lui Hamlet!

-   Apare şi acum, dar în alt rol. A îmbătrânit, nu mai joacă roluri de june-prim.

-   Da, şi apoi mai sunt şi alţi actori, tineri şi talentaţi, care trebuie să confirme la rândul lor în rolurile mari. Dar cum ai reuşit să faci rost de bilete?

-   Am un prieten care le-a luat şi mi le-a şi adus.

-   A făcut drumul special să-ţi aducă biletele? Mă mir, rar aşa prieteni!

- Nu a făcut drumul special, a venit cu treburi pe şantier. Dar este un prieten foarte bun şi ar fi făcut şi acest gest dacă era necesar.

-   Şi cum de a luat două bilete?

-   A luat pentru el şi pentru mine, dar când a auzit că vreau să merg cu tine, mi-a cedat biletul lui.

-   Într-adevăr bun prieten, dacă renunţă aşa uşor la un astfel de spectacol.

-   Ei, el nu prea le are cu teatrul. Este mai prozaic. Are alte preocupări.

-   Cum ar fi...?

-   Este liderul Sindicatului din Societate.

Şoseaua se aşterne în faţa noastră, străjuită de o parte şi de alta de plopi ce par că defilează în sens invers direcţiei noastre.

- Nu ştiu ce să cred! Am impresia că ne urmăreşte o maşină! Este când în spatele nostru, când înainte. Maşina argintie, acum este chiar în spate!

Se uită şi el.

- O fi cineva care are acelaşi drum. Fii liniştită, nu are ce să se întâmple. Eu nu sunt implicat în nimic necurat şi sunt convins că nici tu. Aşa că linişteşte-te! Însă o să oprim la primul popas şi vom îmbuca ceva la repezeală, deoarece spectacolul se termină la ora douăzeci şi două şi abia apoi vom putea servi o masă ca lumea la un restaurant. La popas ne vom lămuri, vom vedea dacă opreşte şi el.

Ajungem la un popas, intrăm în parcare, apoi în restaurant. Ne aşezăm la o masă. Ospătăriţa se prezintă imediat, ştie că cei care opresc acolo se grăbesc.

Mă uit pe geamul imens. Maşina argintie intră în parcare. M-am albit la faţă. Tipul de la volanul maşinii intră în local.

-   Mă duc la el, îmi spune Dragoş.

-   Te rog, nu face scandal!

-   Nu va fi nici un scandal, linişteşte-te!

Se ridică de la masă şi se îndreaptă către persoana respectivă.

Schimbă câteva cuvinte, dar nu par a se certa. Apoi vin împreună spre masa noastră.

- Dă-mi voie să-ţi prezint prietenul care ţi-a cedat biletul. Când tu ai remarcat maşina şi te-ai speriat aşa tare, bineînţeles că l-am recunoscut imediat. Am căutat să te liniştesc pe tine, iar lui i-am făcut semn cu farurile să ne urmeze. Şi iată-l!

-   Daţi-mi voie să mă prezint: Virgil Panţîru.

-   Îmi pare bine de cunoştinţă domnule Virgil şi vă mulţumesc pentru ocazia pe care mi-aţi oferit-o de a merge la premieră. Dar pentru spaima pe care am tras-o, mă mai gândesc!

-   Nu am avut intenţia de a vă speria, doamnă! Chiar avem acelaşi drum!

-   Bine, treacă de la mine!

Mâncăm rapid şi ne îndreptăm spre maşini. Trebuie să ne grăbim, să ajungem la timp. Virgil iese în urma noastră din parcare, dar pe drum ne depăşeşte, ne face cu mâna, accelerează şi dispare.

Ajungem şi noi, direct la Grădina Icoanei. Aici are loc spectacolul. În foaier este lume multă. Majoritatea o formează persoanele elegante, aşa cum se cuvine să te prezinţi la o astfel de ocazie. Dar sunt şi mulţi tineri în blugi şi tricouri. Probabil studenţi, care nu dau prea mare importanţă etichetei sau pur şi simplu nu au altceva de îmbrăcat, dar doresc să participe la acest eveniment.

La un moment dat observ o doamnă care ne priveşte insistent. Înaltă, bine făcută, părul vopsit roşu aprins, machiată strident cu albastru pe pleoape Este îmbrăcată cu un costum înflorat, roşu şi albastru, cu frunzuliţe verzi ici şi colo, care îi scoate cam mult în relief formele ceva mai durdulii decât ar fi normal. La o adică aş putea spune chiar că este gravidă. Clipsuri lungi albastre sunt agăţate de loburile urechilor. Poartă pantofi cu tocuri înalte, de culoare verde şi poşetă de aceeaşi culoare. Ne priveşte insistent, fără nici o sfială. Îi atrag atenţia lui Dragoş asupra ei.

-   Ei, probabil ne admiră, suntem un cuplu nemaipomenit!

Mie mi se pare o sclipire de furie în ochii ei, dar probabil este doar o părere. Îşi dă seama că am observat-o şi îşi întoarce privirile. Discută cu însoţitorul ei, un domn corect îmbrăcat în costum negru, cămaşă albă, cravată roşu închis.

Urmărim cu atenţie premiera. După terminarea acesteia, Dragoş mă întreabă prevenitor:

-   Ai vreo preferinţă în privinţa restaurantului?

-   Au trecut mulţi ani de când am terminat facultatea. Nici atunci nu frecventam localuri mai luxoase. Mergeam cu colegii în berării, erau mai pentru buzunarele noastre studenţeşti. Alege tu.

[Sofia Sincă]

Preludiu este cel mai frumos într-o iubire, este cel ce rămâne mereu în amintire. Iar acest preludiu este excelent. Deşi Flori nu caută în adâncul inimii, să recunoască deocamdată că ameţelile care o prind când în vede pe Dragoş, este iubire, se va dumiri curând. Şi desigur presimt un  pericol... De fapt să meargă toate... aşa ca pe roate, ar fi prea frumos.

Textul este excelent scris, cursiv şi corect. Am recunoscut bucăţele din textul scris separat, pe care l-am mai citit. Am însă o mică... problemă remarcată: ''mânca ca lumea'' - s-a format o cacofonie.

Am citit cu încântare, Sofy şi aştept continuarea.

[Stefana Ivanescu]

Am modificat. Mulţumesc pentru semnalare şi pentru aprecieri. Desigur, va urma.

[Corina Militaru]

Si eu presimt ceva complicatii. Sunt curioasa cum evolueaza personajele tale. Frumos scris!

"Tipul de la volanul maşinii intră şi el.

-   Mă duc la el." Aici m-am ratacit putin. Abia dupa ce am citit randurile urmatoare am inteles despre cine era vorba.  

Cu prietenie,

[Stefana Ivanescu]

Mulţumesc, Corina, voi căuta să fie mai clar.