Săgeata lui Cupidon IV (titlu provizoriu)

[Stefana Ivanescu]

Duminică, 22 iunie 1995

 

Ora - 7:30

Mă uit la ceas, şapte şi jumătate. În timp ce încă lenevesc în pat mă gândesc la Dragoş. Rememorez discuţiile din seara precedentă şi trag concluzia că m-am simţit bine cu el. Nu mă pot abţine să nu simt  o stare de mulţumire la gândul că ne vom mai vedea.

-   Flori, doamna Diana la telefon! mă strigă tanti Zinaida.

-   Bună dimineaţa Diana! Ce-i cu tine aşa matinală?

-   Fii atentă, nu ai voie să spui nu! La ora nouă vine Dragoş să te ia de acasă, treceţi şi ne luaţi şi pe noi, apoi mergem la ştrand! Să fii pregătită!

-   Păi...

-   Nici un păi! Să fii gata la nouă! şi închide telefonul fără a mai avea posibilitatea de a aduce vreo obiecţie.

Ca şi în seara precedentă, Dragoş este punctual. La ora nouă este la mine, sunt gata pregătită, îi luăm şi pe ceilalţi, apoi ne îndreptăm spre ştrand.. Ne înghesuim puţin în maşină,  însă Sergiu stă în braţele Dianei.

Este pentru prima dată când vin la ştrand. De fapt este un complex, sunt trei ştranduri, nu foarte mari, unul cu adâncime mică, pentru copii, unul cu adâncime medie pentru adulţii care nu ştiu să înoate şi unul cu adâncime mare, ne explică Dragoş. Cele trei bazine se înşiră unul lângă altul, înconjurate de o zonă cu nisip şi alta cu gazon, ca nişte elipse concentrice. Pe margine sunt copaci şi băncuţe sub ei, pentru cei care caută şi puţină umbră. Sunt şezlonguri şi umbrele pentru închiriat, dar lumea nu se prea înghesuie la ele, aşa că Dragoş poate închiria şase, câte una pentru fiecare.

Există şi un complex comercial, de unde poţi procura produse preambalate, sucuri, bere, îngheţată. Ştiu de la serviciu că nu s-a dat autorizaţie pentru desfacere de mici şi cârnaţi la grătar. Este prea mare riscul pentru declanşarea unor toxiinfecţii alimentare.

Copiii nici nu stau la plajă, întră imediat în bazin. Noi ne întindem pe şezlonguri cu intenţia de a sta câteva minute la soare să ne încălzim.

-   Ştii să înoţi? îl aud pe Dragoş după câteva momente.

-   Doar sunt crescută pe malul mării!

-   Sunt constănţeni care nu ştiu.

-   Nu sunt crescuţi pe malul mării. Casa noastră este la o sută de metri de plajă. Cum se spune, am deschis ochii pe mare.

-   Hai în bazinul mare! Voi veniţi?

-   Nu, deocamdată mergeţi voi, noi păzim lucrurile. După ce vă întoarceţi mergem  în bazinul celălalt, Diana nu ştie să înoate.

Ne aruncăm amândoi în bazin de pe marginea de beton a acestuia, pentru a evita senzaţia nepăcută de la contactul corpurilor noastre cu apa rece, apoi pornim înot spre marginea opusă a bazinului. Înotăm, batem apa cu picioarele, ne stropim, facem pluta. Uit de mine, mă simt ca la mare, când eram mică şi mă jucam cu prietenii cât era ziua de lungă în apă. Părinţii nu veneau cu noi, aveau treabă, dar eram un cârd de copii, toţi vecini, prieteni, colegi...

Nu mai am însă aceeaşi rezistenţă ca în copilărie şi apa e cam rece. Plus că pielea degetelor s-a încreţit, aşa se întâmplă când stai prea mult în apă.

-   Hai să ieşim, am cam îngheţat!

Plini de voioşie, încântaţi de baia făcută, ne îndreptăm spre prietenii noştri.

-   Vă dăm liber, intraţi şi voi să vă răcoriţi!

Stăm întinşi pe şezlonguri, cu faţa în bătaia soarelui. Razele acestuia mă mângâie plăcut. Încet, încet pielea mi se usucă, dar nu simt acea senzaţie de uşoară strângere, pe care o dau sărurile din apa mării.

Tăcem amândoi, cred că am şi aţipit câteva minute, când îi şi aud pe Diana şi Cornel, care au ieşit şi se apropie de noi.

-   Ar trebui să chemăm şi copiii, au stat destul, să nu răcescă, este grijulie Diana şi se îndreaptă spre bazinul mic.

Nu prea vor să iasă, dar în cele din urmă ascultă, mai ales că Dragoş sărise în ajutorul ei şi le promisese îngheţată.

-   Hai să luăm şi noi câte ceva. Aş bea o bere, dar conduc, or avea fără alcool?

-   Voi ce vreţi?

-   Eu Fanta sau Cappy, răspunde Diana.

-   Eu vreau apă minerală, fac eu comanda.

Însoţitorii noştri se îndreaptă spre standul comercial şi, după ce aşteaptă răbdători la rând, se întorc victorioşi cu cele comandate. Au găsit şi bere fără alcool pentru ei.

-   Ei, cum ţi se pare aici? Te simţi bine? Sper că nu regreţi că nu ai rămas acasă în pat sau spălând vase.

-   Mă simt excelent, de mult nu am avut o zi atât de relaxantă!. Şi vă mulţumesc pentru că aţi insistat.

-   Bine că ştie Diana cum să te ia! râde Dragoş cu gura până la urechi. Dacă te-aş fi invitat eu direct, ai fi venit?

-   Fii sigur că nu!

-   Aşa am crezut şi eu!

Timpul trece fără să ne dăm seama. S-a făcut deja ora unu şi ne este foame.

-   Hai să mergem undeva să mâncăm. Fac cinste! propune Dragoş.

-   Ai făcut deja cinste şi mai lasă şi tu restaurantele. Mergem cu toţii la noi, am ciorbiţă şi mazăre cu carne de pasăre. Mai mănâncă şi tu o mâncare gătită! îl ceartă Diana.

La despărţire, stabilim că vine să mă ia de acasă la şapte seara. Sunt frântă de oboseală, adorm cum pun capul pe pernă, fără a mai apuca să mă gândesc la ceva.

Tatonarea continuă şi duminică seara. Îmi propune de la bun început acelaşi mod de a ne petrece timpul, la el acasă.

- M-am simţit foarte bine aseară şi azi şi sper că şi tu. În afară de asta sunt şi obosit. Şi mai avem destule de povestit!

Seara trece repede, cu tot felul de discuţii.

Am băut şi două pahare de coniac. Sunt într-o stare de uşoară euforie, dar sper să nu-şi dea seama. Însă mă simt excelent, parcă plutesc, iar amintirile mă transpun cumva şi ele. Iar el ştie cum să asigure o atmosferă de siguranţă, să mă facă să nu-mi fie frică.

 Cafeaua şi situaţia neobişnuită pentru mine au făcut să-mi piară din cap aburii băuturii. Abia acum mi-am dat seama în ce m-am băgat.  Este vina mea, m-am comportat ca o femeie uşoară şi acum nu ştiu cum să dau înapoi! Chiar aşa? O astfel de femeie şi-ar face atâtea probleme? Sunt convinsă că nu. Ar fi deja în pat, goală, oferindu-se fără a sta pe gânduri!

Poate îmi fac prea multe scrupule?! Poate totul este foarte simplu, vrei sau nu vrei.

Vreau sau nu vreau? Poate îmi este frică să vreau? Ce crede despre mine? Ce vor crede ceilalţi? Va continua relaţia sau nu? Sau, aşa cum îmi spunea mama, va uita de mine după ce va obţine ce doreşte? Sunt derutată. Nu ştiu să gestionez situaţia, simt că nu am controlul asupra ei.

- Ce este cu tine? Pari schimbată!

- Aş vrea să plec acasă!

Îşi dă seama prin ce momente trec.

- Ţi-e teamă? Să nu-ţi fie! Dacă tu nu vrei, nu se va întâmpla nimic. Dar acum sunt foarte obosit, nu aş mai pleca de acasă. Hai, dormi la mine. Nu mă ating de tine. Suie la perete şi culcă-te.

 Gândurile mi se învălmăşesc în cap. Când am acceptat invitaţia i-am spus că vin doar pentru o cafea! Dar el, ca bărbat, a considerat acceptul meu ca pe un răspuns pozitiv indirect. Să am încredere? Am mai dormit şi altă dată în pat cu bărbaţi, pe când eram studentă. Erau colegi, prieteni, dormeam la grămadă, pe unde apucam, de-a latul paturilor. Dar acum este altceva. Nu mai am acea vârstă, nu mai sunt cea zănatică din tinereţe, nu îmi este coleg, amic. De când m-am căsătorit am dormit în pat doar cu soţul meu, iar Dragoş este un străin. Ce obligaţie ar avea faţă de o femeie care a acceptat singură să vină la el acasă în toiul nopţii? Însă şi eu mă simt obosită şi nu aş mai face deplasarea, chiar dacă locuiesc aproape!

- Bine, rămân. Dar sper că te ţii de cuvânt!

Mă sui în pat, îmbrăcată.

- Hai că eşti bine! Doar n-o să dormi cu hainele de stradă! Uite, îţi dau o cămaşă de-a mea!

Mă simt caraghioasă. Mă schimb în timp ce el, discret, se întoarce cu spatele şi mă sui din nou în pat, la perete. Stau nemişcată, inertă, de frică să nu-i vină ceva gânduri.... Se aşază şi el în pat, cu spatele la mine, însă îi simt căldura corpului.

- Pot să te întreb ceva?

- Ce?

- Câţi bărbaţi ai cunoscut până acum?

- Unul, soţul meu.

- Este clar.

Adormim.

 

Simt un miros îmbietor, de cafea proaspătă.

Deschid ochii şi rămân uimită. Dragoş stă pe marginea patului, doar în slip. Îşi dă seama că m-am trezit şi se ridică de pe pat. La fiecare mişcare, muşchii îi joacă pe el şi fac să strălucească picăturile de apă rămase în părul de pe piept. Îi admir trupul sculptural, de statuie antică grecească, muşchii bine reliefaţi, braţele puternice, pe care le-am simţit deja în jurul mijlocului, pulpele lungi, bine dezvoltate.

Pe măsuţă, lângă pat, sunt deja aranjate ceştile cu cafea şi o farfurie cu sandvişuri.

- Trebuie să plecăm la muncă.

Sar din pat şi dau să mă îmbrac.

- Hei, stai că nu te fugăresc turcii! Te duc direct la serviciu, cu maşina. O să ajungi la timp. Bem cafeaua în linişte şi mâncăm ceva! Nu se poate să pleci cu burta goală de la mine!

...Cobor din maşină chiar în poarta Sanepidului. Bineînţeles că suntem văzuţi. Colegii îmi aruncă priviri curioase, dar nimeni nu comentează.

[Sofia Sincă]

Urmarea prozei neobişnuit de simplă, dar lucrurile simple sunt cele mai fermecătoare. Libertatea lăsată de bărbat de a alege timpul şi locul de a se înfăptui ceea ce vine de la sine sunt cele mai importante pentru o femeie. Atunci el câştigă câteva trepte spre piedestal, în ochii femeii. Şi Dragoş are tactică...

Aştept continuarea, Sofy!

[Corina Militaru]

Natural, firesc, frumos!

Recunosc sunt derutata. Dragos are tactica sau asa este el. Astept!

Cu prietenie,

[Stefana Ivanescu]

Vă mulţumesc pentru interes şi aprecieri, Sofy şi Corina. Va veni şi urmarea.