Rochiţa buclucaşă

[Camelia Ardelean]

     Ce mândră se simțea Călina în rochița ei cea nouă, de culoare roz, made în China, primită cadou de ziua ei! Mânecile scurte, dantelate, și broderia cu floricele și inimioare de pe piept, erau o adevărată încântare! La cei doar patru anișori, devenise deja o fetiță atât de cochetă, încât nu ieșea din casă, Doamne ferește, până nu se inspecta în oglindă din toate părțile și până ce părinții nu o asigurau, cu seriozitate, că e „păpușa lor frumoasă și cuminte”, „perfecțiunea întruchipată”, nu alta!

     Noua rochiță era „piesa de rezistență” a Călinei. Mama i-o cumpărase cu mare greutate, respectiv cu „pile” sus-puse de la un depozit, fiindcă, pe vremea „răposatului”, adică a regimului ceaușist, nu găseai nicăieri nimic mai acătării de îmbrăcat. Pe deasupra, costase și o grămadă de bani, aproape jumătate din salariul de vânzătoare al mamei, care, pentru unicul ei odor, ce nu era în stare să sacrifice? Chiar și banii strânși cu greutate pentru plata ratelor la apartament. Tatăl nu fusese anunțat, desigur, de „cheltuiala neprevăzută”, spunându-i-se că a fost un ”chilipir” neașteptat. Nu de alta, dar mama Călinei voise să-l scutească de șoc, iar pe sine, de o discuție interminabilă despre „ordinea priorităților” în familia Costache.

     - Călina, ai grijă, draga mamei, nu cumva să-ți agăți rochița de ceva sau s-o pătezi! îi reaminti aceasta, înainte să iasă din casă.

     Sfatul părea de prisos, căci, de când se îmbrăcase, fetița pășea de parcă mergea pe o pernă cu ace. Refuză să se mai așeze, tot timpul cât își așteptă mama să termine de spălat ultimele vase, ca nu cumva să se șifoneze, patrulând de colo-colo, între cameră și bucătărie, nerăbdătoare să iasă și să-și etaleze minunăția. Intenționau să meargă în vizită la bunici, doar trebuiau să vadă și ei frumusețea de rochie, nu?

     În sfârșit sosi momentul multașteptat: ușa fu închisă în urma lor de tată, după ce își privi, câteva secunde bune, fiica, plin de încântare, cu un zâmbet jucăuș pe sub mustață, nu înainte însă de a-i da „verdictul“:

     - Fata noastră îi pe vino-ncoa, nu pe du-te-ncolo!

     Începură să coboare amândouă scările de la etajul patru, unde locuiau. Mama o luă înainte, iar Călina, cu grijă, pe urma-i. Până la etajul întâi, totul fu în regulă. Călina pășea încet și maiestuos, exact pe mijloc, ca nu cumva să se atingă de vreun perete. O urmă, cât de mică, de praf sau de murdărie, ar fi însemnat o catastrofă pentru ea.

     Deodată, una dintre ușile de la parter se deschise și vecina – „tanti Olga” – își făcu apariția cu o găletușă din plastic, plină cu lapte, în mâini. Mergea, pesemne, să-și ospăteze pisicile, pe care grija ei neostoită le adunase, într-un număr îngrijorător, în jurul blocului. Nu de puține ori, unele se aciuiau peste noapte în scară, sperând, probabil, că vreun locatar altruist le va lua de suflet. Slabă nădejde însă! În afară de faptul că zburau după ele coji de pâine sau câte un os rămas de pe la vreun festin, altă dovadă de milostivire nu primiseră.

     Tanti Olga ar fi luat bucuros măcar vreo două exemplare la ea acasă, că tot nu avea cu ce să-și umple timpul după ce se pensionase, dar nea Gogu, bărbatu-său, era alergic la păr de pisică și nici nu voia să audă. Ea era singura care le răsfăța mereu cu câte ceva, de obicei cu resturi de pateu sau de la vreo conservă de pește, în care înmuia pâine, ca să țină de saț. Astăzi era ziua când își luase laptele pe cartelă și se gândi să împartă puțin din el cu simpaticele feline.

     - Vai, da` ce rochiță frumoasă ai! Ești ca o prințesă! Cine ți-a cumpărat-o? întrebă ea pisicoasă (probabil se molipsise de la animalele-i favorite!).

     Călina tocmai ajunsese la scările ce legau primul etaj de parter. Plină de mândrie la auzul unei asemenea laude, care îi flata ceea ce ea încă nu știa că se cheamă “orgoliu”, ridică privirea și rosti cu o voce hotărâtă, demnă de posesoarea unei asemenea piese vestimentare, privind-o pe “tanti” drept în ochi:

     - Mama!

     În aceeași secundă, uitând că se află în coborâre, păși în gol, fără să privească unde calcă. Omise, astfel, a doua treaptă și puse piciorul direct pe muchia celei de-a treia. O atinse, însă, doar cu călcâiul, așa că se dezechilibră, da` rău de tot! Ce urmă fu un coșmar, concentrat în cele mai scurte două secunde care existaseră vreodată. Se rostogoli de la etajul întâi la parter, cu o viteză care l-ar fi făcut invidios și pe cel mai rapid cosmonaut. În cădere, făcu cunoștință cu toate colțurile treptelor și cu întreaga suprafață a peretelui ce le străjuia, din toate unghiurile posibile, pe care le-ar fi putut calcula cu exactitate, dacă ar fi fost la școală și ar fi știut matematică. Așa, însă, putu doar să le simtă, pe toată suprafața corpului. Se zdruncinară toate în ea, mai rău decât maioneza în mixer. Nu știa ce o doare mai tare: locul viitoarelor cucuie sau cel al viitoarelor vânătăi.

     În cădere, rochița i se agăță de o bucată de țeavă tăiată la un capăt, care susținea balustrada defectă și se sfâșie de jos până la mijloc cu un scrâșnet, mai dureros pentru Călina, decât orice lovitură. Noroc că fu oprită de cordon, altfel sfâșierea ar fi continuat până sus.

     Tanti Olga rămase încremenită, privind scena neputincioasă. Atât de încremenită, încât uită să se ferească din calea coborârii vijelioase; se dezechilibră la rându-i și, fiind situată exact în dreptul scărilor, vărsă găletușa cu lapte pe Călina, în momentul când aceasta ateriză la picioarele ei. Nu în întregime! Mai rămaseră în ea vreo doi stropi, care nu ar fi ajuns însă nici pe-o măsea unei pisici, darmite armatei de feline leșinate de foame, care aștepta afară.

     Călina se ridică, împleticindu-se, cu părul năclăit de lapte și rochița pătată peste tot… pe unde mai rămăsese întreagă. Se lupta din greu să-și stăpânească șuvoiul de lacrimi care se pregătea să erupă, însă mândria, cu toate că era șifonată și ea, o opri la timp.

     - Te-ai lovit? întrebă tanti Olga, îngrijorată.

     „- Ce întrebare stupidă!” i-ar fi răspuns Călina, dacă ar fi fost ceva mai mare și ar fi cunoscut cuvinte atât de elevate. Așa, însă, rosti un „Nu” gâtuit și afișă un zâmbet silit pe față, de gogonea murată doar pe jumătate. Doar nu era să-i dea satisfacție vecinei curioase! Trebuia să pară vitează, căci așa o învățase mama ei, să fie „puternică și curajoasă” în orice situație. Curajul, e drept, i se cam sleise, din cauza durerilor care o împungeau peste tot. Se îndreptă spășită spre ușa blocului, chinuindu-se din răsputeri să nu șchiopăteze. Spuse un „săru`mâna” leșinat și ieși.

     - Unde ai stat atâta? își începu interogatoriul mama, care o aștepta afară de câteva minute bune și pierduse „scena rostogolirii”. Când o văzu, însă, în ce hal arată, de parcă trăsese de ea o haită de câini, rămase perplexă.

     - Ce Dumnezeu ai făcut? Ai stricat frumusețe de rochie!

     Cu părul și haina îmbibate de lichidul alb, de parcă tocmai fusese în vizită la o fermă de vaci și mulsese una, mai năbădăioasă, Călina stătea împietrită în fața blocului, abținându-se cu greu să nu plângă.

     - Nu m-am lovit! rosti ea, în cele din urmă, răspunzând, astfel, celei de-a doua întrebări a mamei, care i se poticnise acesteia în gât.

     - O să ne omoare tată-tu, când o să-ți vadă rochia! o mustră ea. Acum putem rămâne acasă, că nu mai am cu ce să te îmbrac, ți-am spălat toate hainele!

     Cum se poate lesne înțelege, vizita la bunici se contramandă. La fel se întâmplă și cu plata ratelor la apartament, care trebui să aștepte încă o lună și să suporte penalizările aferente. Rochița buclucașă scăpă totuși de tomberon, fiind transformată de mama Călinei în „capoțel de stat prin casă“, ajustat cu peticele de rigoare, desigur, altfel, acest miracol nu ar fi fost posibil. Mândria ei șifonată avu, însă, nevoie de mai mult timp să se repare, aproape tot atât de mult, cât dură până să i se vindece toate vânătăile.

     Tatăl nu avu ce face și se consolă cu gândul pierderii, povestind prietenilor pățania groaznică a nevestei, care fu jefuită de salariu în autobuz, în timp ce venea de la serviciu (aceasta era varianta pe care i-o împărtășise mama Călinei, cu lux de amănunte!). Nu-i trecu însă prin minte s-o întrebe cum de hoții nu îi luară toți banii din poșetă, ci doar jumătate din ei! S-o fi gândit, poate, că or fi fost niște hoți cumsecade, cine știe?...

(din volumul "Destine", capitolul "Păţaniile Călinei" - Editura Armonii Culturale, Adjud, 2016)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[Mihaela Suciu]

Surpriză, Camelia scrie proză! Și o face adorabil. O fetiță vitează, o mamă aiurită fiindcă își lasă fetița de patru ani să coboare singură scările și nu știe decât s-o amenințe ,,ne omoară, taică-tu”, un tată dus de nas și o vecină picată și ea parcă din cer, sunt personajele care fac deliciul acestui text. În final, rochița buclucașă și-a primit perdaful, a fost ,,croită”! :))

Te aștept și cu celelalte ,,pățanii”! Drag!

[Sofia Sincă]

Frumos, comic și candid, totodată!

Ce să te faci cu fudulia asta... Și, mai mult mamele doresc să epateze prin fetițele ei.

Un text îngrijit, picurat cu sare și piper, sarcastic și umoristic. Întâmplări pline de haz.

multașteptat -mult așteptat.

Am citit cu multă plăcere,

Sofi

[Camelia Ardelean]

Vă mulţumesc de popas şi cuvintele frumoase, doamna Sofy, mă bucur dacă proza mea v-a binedispus! :-)  Mulţumesc şi de atenţionare, desigur că "mult aşteptat" se scrie dezlegat, o să rectific în manuscris! Un Crăciun fericit alături de cei dragi vă doresc! Cu stimă,

Sofia Sincă a spus :

Frumos, comic și candid, totodată!

Ce să te faci cu fudulia asta... Și, mai mult mamele doresc să epateze prin fetițele ei.

Un text îngrijit, picurat cu sare și piper, sarcastic și umoristic. Întâmplări pline de haz.

multașteptat -mult așteptat.

Am citit cu multă plăcere,

Sofi

[Camelia Ardelean]

Dragă Mihaela, mă bucur că ai rezonat cu textul meu! :-)  Da, scriu şi proză ocazional, îmi doresc ca anul viitor să acord mai multă atenţie acestui gen literar, sper să şi pot! Nu mi-am prea promovat-o pe cea deja scrisă, asta e drept, dar o să repar "greşeala"! :-)  Sărbători fericite şi ţie, alături de cei dragi! Cu prietenie,    

Mihaela Suciu a spus :

Surpriză, Camelia scrie proză! Și o face adorabil. O fetiță vitează, o mamă aiurită fiindcă își lasă fetița de patru ani să coboare singură scările și nu știe decât s-o amenințe ,,ne omoară, taică-tu”, un tată dus de nas și o vecină picată și ea parcă din cer, sunt personajele care fac deliciul acestui text. În final, rochița buclucașă și-a primit perdaful, a fost ,,croită”! :))

Te aștept și cu celelalte ,,pățanii”! Drag!

[Camelia Ardelean]

Mihaela Chitic, Ana C. Ronescu: mulţumiri pentru răbdarea de a-mi fi citit proza şi de a-mi lăsa un semn! Crăciun fericit! Cu drag,

[Ion Lazăr da Coza]

O povestire subțirică, dar corect scrisă.

da Coza

[Camelia Ardelean]

Vă mulţumesc, domnule da Coza, apreciez popasul (şi opinia/semnul de apreciere)! :-)  Cu stimă,

PS: LA MULŢI ANI CU OCAZIA ZILEI ONOMASTICE, DAR ŞI A NOULUI AN CARE A ÎNCEPUT!

Ion Lazăr da Coza a spus :

O povestire subțirică, dar corect scrisă.

da Coza

[Camelia Ardelean]

Mulţumesc, Ioniţă Gabriela, de prezenţă şi semnul de lectură! Cu drag,