Raport de activitate

[Stefana Ivanescu]

Deschid ochii şi mă uit la ceas. Este şase. Trebuie să mă trezesc, dar nu mă dau dusă, mai zac în pat câteva minuţele, până „înghit gălbenuşul”. Mă hotărăsc în sfârşit să părăsesc aşternutul călduros, îmi trag halatul galben, pufos, pe mine şi, cu ochii cârpiţi încă de somn şi niţel cam nesigură pe picioare, mă îndrept către bucătărie să-mi fac cafeaua.

Cu ceaşca burindă în mână şi inspirând aroma îmbietoare, îmi încep ziua de lucru. Muncă la domiciliu. Vă miraţi, nu? Doar ştiţi despre mine că sunt pensionară!

Aşa este, dar am activitate intensă. Nenormată, în program fracţionat.

Mă aşez în faţa monitorului. Unitatea centrală este undeva în partea de jos a biroului, aşa că trebuie să mă aplec pentru a apăsa POWER. O fac cu ceva greutate, ştiţi, „romantismele” caracteristice vârstei...

Fiul meu mi-a personalizat setările, dar după cum a vrut el. Aşa că trebuie să dau vreo două clicquri şi să aştept cam un minut până apar shortcaturile pe monitor. Dar nu stau degeaba. Mai beau o înghiţitură de cafea şi trag dintr-o ţigară. Nu reuşesc să o termin însă, că ajung la destinaţie. Monitorul îmi afişează wallpaper-ul cu câteva iconuri, apoi screen saver-ul şi în final din nou wallpaper-ul (nu vă miraţi de termenii folosiţi, fiul meu mi i-a clarificat) cu nişte dealuri verzi şi un cer albastru, împânzit de norişori albi. Îmi place această imagine. Prin conţinutul şi culorile ei îmi sugerează linişte, puritate, iubire... Pe monitor sunt afişate, în ordine, iconiţele. Multe foldere. Sunt necesare, pentru că am o mulţime de fişiere. Le-am organizat pe teme, aşa îmi este mai uşor să le găsesc.

Stau în cumpănă. Să verific întâi mailul, sau să încerc să mai scriu ceva? În această privinţă, nu am stabilit o ordine pe care să o respect. Uneori mă trezesc cu idei în minte şi atunci încep să scriu. Fie completez ceva, fie revizuiesc, fie încep o nouă proză. Într-un astfel de moment am scris chiar şi nişte versuri. Poate, cândva, le voi pune pe sit.

 

Acum însă nu am nimic în cap, aşa că intru pe mail. Da, am primit mai multe. Încep să le deschid.

În primul rând, Face Book. Este primul sit de socializare pe care mi-am făcut pagină astă vară, după ce am ieşit la pensie. Aici este o întreagă lume. Am mulţi prieteni virtuali. Aşa mi se pare mie, dar pentru FB, nu sunt mulţi, cei vreo cincizeci ai mei. Alţii au sute, am văzut şi două mii. Însă eu nu am trimis nici o invitaţie. La început pentru că nu ştiam cum. Apoi, pentru că nu am simţit nevoia. Comentez ce mi se distribuie, mai postez şi eu câte ceva ... Şi cui i-a plăcut pagina mea, mi-a solicitat prietenia. Aşa am făcut toată viaţa. Nu mi-a plăcut să mă bag pe gâtul nimănui. Dar, cel puţin, sunt sigură pe prietenii mei. În viaţa reală. În cea virtuală, atât cât te poţi încrede în persoane pe care nu le-ai cunoscut, nu le-ai văzut şi, poate, nu le vei vedea şi nu le vei cunoaşte personal niciodată. Dar pe unii îi simt apropiaţi sufleteşte. Gelu, Paula, Gabriela, Mihai, Anca, Rodica, Adriana, Ion, Gheorghe sunt doar o parte. Cu enumerarea am procedat ca la un test psihologic. Ţi se dă un cuvânt şi tu trebuie să completezi cu cel care îţi vine primul în minte... Au dat năvală mai multe!

Ne respectăm părerile, chiar dacă sunt contradictorii. Fiecare se exprimă după cum simte, dar la modul civilizat. Se nasc adevărate discuţii pe marginea unui subiect. Păreri pro, contra, felicitări, mulţumiri... Sunt unii cărora, în spatele cuvintelor, le simţi violenţa, dar pe care reuşesc să o mascheze. Un bărbat a folosit la un moment dat limbaj suburban. Nu am acceptat şi l-am blocat, după ce îl rugasem să renunţe la acest tip de exprimare. Cum nu a făcut-o... A mai fost un caz. Dar persoana a renunţat după prima atenţionare şi am rămas prieteni.

...Au fost sărbătorile de iarnă. Nu am primit nicio felicitare prin poştă, ca în anii trecuţi. Însă, pe pagina FB, pe telefonul mobil, mess şi e-mail – o mulţime, care de care mai frumoasă. Dar şi eu am procedat la fel. Ce înseamnă tehnologia comunicaţiilor!

Mi-am încheiat activitatea pe FB. Mi-am spus părerea despre instituţia monarhică, am marcat cu „îmi place” o serie de fotografii şi am mai făcut nişte comentarii pe ici pe colo. Am citit cu interes un post despre realizatorul filmului documentar "Wild Carpathia", britanicul Charlie Ottley, film care l-a avut ca protagonist şi pe mostenitorul Marii Britanii, Prinţul Charles de Wales, îndrăgostit, de asemenea, de România. Mă întrebaţi dacă am avut şi un comentariu? Da, „ Dumnezeu a făcut pentru noi un gest extraordinar. Ni l-a trimis pe Prinţul Charles de Wales ca promotor al frumuseţilor ţării.”  Vom şti să profităm de oportunitate? Mă îndoiesc.

A, să nu uit. A fost ziua de naştere a unuia dintre prietenii mei. I-am postat pe cronologie o felicitare şi am partajat o poezie de-a lui. În prima strofă mă regăsesc:

 

„Am pus anii într-un zid,

Care-l vreau tot mai înalt,

Nu vreau în el să mă-nchid,

Caut să mai fac un salt...”

 

Şi tot era să uit ceva. Conversaţiile pe chat. Mereu am de discutat, cu familia în primul rând. Aproape nu mai folosim telefonul. Pe FB este comod şi gratis. Dar şi cu alţi prieteni: colegi de liceu, aflaţi la mare depărtare, unii chiar în alte zări ale lumii, sau prieteni virtuali, dar apropiaţi sufleteşte...

 

...Este ora nouă. Fac pauză, deoarece am şi alte treburi, ca orice gospodină. Vase, mâncare, curăţenie... şi spălat, dar maşina automată îşi face treaba. Mă bate gândul să cumpăr o maşină de spălat vase... dacă scap şi de astea, altă viaţă... timp mai mult pentru „serviciu”.

Pe la ora unu, am terminat cu gospodăreala. Mâncarea, fierbinte, pe aragaz, vasele spălate şi orânduite la locul lor, maşina de spălat îşi făcuse treaba, iar rufele întinse pe sârmă.

Însă şi eu, obosită. Mă gândeam dacă să mai fac o tură de calculator, sau să ascult sfatul medicului, care mi-a interzis acestă activitate. Optez să împac şi capra şi varza, adică pentru varianta de compromis, să mă odihnesc întâi, apoi să reiau turul pe internet.

 

...Citesc subiectele mailurilor, în special poezii. Proză mai puţină. Dar uite una. Titlul sună incitant... autor colegul şi prietenul virtual... O parcurg cu plăcere. Este tânăr, dar îmi place cum scrie. Are talent, dacă perseverează, poate deveni un scriitor cunoscut. Cel puţin, are perspective. Dar mai contează şi altele...

Revin la poezii. Unele îmi plac, altele nu. De gustibus... La vârsta mea, sunt obişnuită cu poezia clasică. Îmi este greu să mă acomodez cu ceea ce se scrie acum. Mie îmi plac versurile care îţi sugerează din start ideea, îţi transmit starea emoţională a autorului, în care figurile de stil te fac să trăieşti împreună cu el bucuria sau durerea... care reuşesc să te transpună în „starea poetică”.

...Am deschis o Revistă online primită de curând. Am găsit în ea ceva interesant despre interpretarea poeziei moderne. Trebuie să aprofundez tema.

 

Îmi place programul de activitate. Nu tu condică, nu tu obligaţii. Ba da, obligaţii sunt, dar cele pe care ţi le asumi singur. Vrei, scrii. Nu vrei, nu scrii. Sau dacă vrei intri pe situri, citeşti, comentezi. Este însă multă muncă. Să iei siturile la rând, să citeşti tot... Unele le înţelegi de la început, altele nu, ele îţi dau de gândit, aşa ca articolul specificat mai sus despre poezie. Sau ceva te interesează, dar nu eşti suficient de documentat. Şi intri pe net să cauţi. Abia apoi faci comentariul, dacă îl faci, dacă nu, rămâi cu informaţia. Şi, ştiţi ce spunea Lavoisier: „în natură nimic nu se câştigă, nimic nu se pierde, totul se transformă”. Tot ce trăim, tot ce citim, toate experienţele noastre se depun în subconştient. Ele formează baza spiritului. Iar „saltul”, cum spunea amicul în versurile sale, nu depinde de vârsta biologică. La şaizeci de ani, poţi fi mai tânăr spiritual decât o persoană de treizeci.

Iată ce îmi doresc şi îţi doresc doresc şi ţie, drag cititor, tinereţe fără bătrâneţe! 

[gina zaharia]

Ștefana, am parcurs raportul tău de activitate. Eu n-am fost atât de harnică, așa cum ai fost tu. Abia acum încep. Și am început cu proza ta. Ba nu, mai întâi am scris o poezie, ce mi-a trecut prin minte (bineînțeles, fără rimă:))

Și viața virtuală este o formă a existenței, uneori ne implicăm mai mult decât ar trebui, alteori cred că sinceritatea chiar are un cuvânt de spus.

Duminică frumoasă!

Am citit cu plăcere,

gina

[Stefana Ivanescu]

Dragă Gina, sunt încântată că te-ai oprit asupra prozei mele. Probabil ai mai puţin timp disponibil decât mine. Eu am destul acum când am renunţat la activitatea profesională. Nu regret nimic din ce am făcut în viaţă. Totul a contribuit într-un fel la formarea mea. Chiar dacă specialitatea pe care am practicat-o este mai tehnică, pregătirea de bază era umanistă. Şi am avut de câştigat. Plus preocupările colaterale, psihologie, parapsihologie, literatură... Nu poţi trăi numai cu studiile de specialitate, oricât de mult ţi-ar plăcea aceasta şi câte satisfacţii ţi-ar aduce. Şi nici fără prieteni. Aşa că am găsit acestă modalitate, pentru mine plăcută şi instructivă, de petrecere a timpului. Nu mă obligă nimeni, doar spiritul mă îndeamnă.

gina zaharia a spus :

Ștefana, am parcurs raportul tău de activitate. Eu n-am fost atât de harnică, așa cum ai fost tu. Abia acum încep. Și am început cu proza ta. Ba nu, mai întâi am scris o poezie, ce mi-a trecut prin minte (bineînțeles, fără rimă:))

Și viața virtuală este o formă a existenței, uneori ne implicăm mai mult decât ar trebui, alteori cred că sinceritatea chiar are un cuvânt de spus.

Duminică frumoasă!

Am citit cu plăcere,

gina

[Stefana Ivanescu]

Dragă Melania, să ştii că mă bucur pentru cucuiul din fruntea ta! Nu pentru neplăcerea provocată, ci pentru puterea pe care ai avut-o de a trezi copilul din tine! Cu stimă,

Melania Briciu a spus :

O lectura placuta, presarata cu pulberea unor fine ironii! Parafrazandu-te: la cincizeci de ani poti fi chiar o pustoaica de zece, cand in febra datului cu sania uiti de iminenta existenta a gardurilor. :-) Astfel am intrat eu in noua mea varsta: cu un cucui in frunte! Cu drag,

[Ionel Mony Constantin]

Imi place!

[Stefana Ivanescu]

Mulţumesc, IMC pentru trecere şi apreciere.

Ionel Mony Constantin a spus :

Imi place!

[Stefana Ivanescu]

Mulţumesc, Mihaela m-ai înţeles foarte bine.

Mihaela Popa a spus :

Frumos scris, mulţumesc (şi) pentru urarea de la final "Iată ce îmi doresc şi îţi doresc doresc şi ţie, drag cititor, tinereţe fără bătrâneţe! "

[Stefana Ivanescu]

Mulţumesc

Ionel Mony Constantin a spus :

Imi place!

[Sofia Sincă]

Dragă Stefana raportul tău de activitate se potriveşte cu a multora. Cel puţin a multor pensionari care găsesc în net o preocupare agreabilă şi care ţine mintea trează. Nu ştiu ce vom face cu ochii... Să ne spui tu că eşti medic.

Aprob raportul! :)))

Sofy

[Stefana Ivanescu]

Dragă Sofy, nu am avut nici o clipă pretenţia că sunt unicat. Am vrut doar să arăt că este un mod de petrecere a timpului liber care te acaparează, dar poate fi şi instructiv pe de altă parte. Cât despre ochi, eu fac pauze de aprox 15 minute, cam de câte ori simt nevoia. Iar la prânz odihnă obligatorie 2 ore cel puţin. Dar şi aşa... tot va trebui să schimb ochelarii! Mulţumesc pentru aprobare!

Sofia Sincă a spus :

Dragă Stefana raportul tău de activitate se potriveşte cu a multora. Cel puţin a multor pensionari care găsesc în net o preocupare agreabilă şi care ţine mintea trează. Nu ştiu ce vom face cu ochii... Să ne spui tu că eşti medic.

Aprob raportul! :)))

Sofy

[Corina Militaru]

Ideea acunsa in acest raport(evidentiata si in alt text) mi-a placut. Si anume ca, pensionarea poate deveni un prag de netrecut doar daca nu ne ingrijim sa dezvoltam in mod echilibrat toate spitele rotii. 

Mi-a placut, textul.

Cu drag,

[Stefana Ivanescu]

Mulţumesc, Corina!