Într-un orăşel de munte trăia un copil răsfăţat ca un ou de cloșcă. Avea tot ce-i trebuia: munţi de jucării şi prieteni de puteai umple o poiană. Viaţa lui curgea blând și lin ca un râu de miere.

Copilul auzise vorbindu-se despre fericire, dar nu-i era foarte clar ce era cu ea. Putea fi un izvor. Sau o floare. Sau un munte de aur. Sau un animal. Nu ştia foarte bine. Simţea doar că, odată învăluit de fericire, nu mai aveai nevoie de nimic altceva.

Îi ascultase deseori, pe cei mari, povestind de fericire. Fiecare o vedea în felul lui. Şi fiecare o căuta cu înverşunare. Puţini însă o găseau.

Într-o bună zi copilul se gândi să-şi căute și el fericirea. Cu cât o găsea mai repede cu atât era mai bine pentru el.

Serios se puse pe treabă. Urma să caute în fiecare colţişor şi sub fiecare piatră. Fericirea se ascundea pe undeva şi el urma s-o găsească cu orice preţ.

Începu din casă. 

Se uită în bibliotecă. Auzise că anumite cărţi ascund comori. Fericirea fiind o comoară se putea foarte ușor piti între două foi. Nesigur, deschise o carte la întâmplare. O răsfoi pagină cu pagină până la sfârșit. Dar nimic deosebit nu se întâmplă. Filele cărţilor erau toate la fel: albe și pline cu semne negre vopsite de un pictor înzestrat cu un munte de răbdare. Imposibil ca fericirea să fie atât de complicată – se gândi copilul.

Lângă el, pe masă, se afla un o bucată de ciocolată. Mușcă cu poftă și o mestecă cu ochii închiși. Ciocolata e tare bună, își zise, dar auzise de la bunica lui că prea mult dulce îl îmbolnăvește ... și odată bolnav nu mai poți fi fericit! Deci, fericirea nu se poate ascunde în ciocolată!

Undeva pe masă erau câteva monede uitate de părinți. Ochii-i străluciră fără să vrea: bani ! Cu ei ar avea tot ce și-ar dori. Apoi se gândi în viitor: Avea bani. Își cumpăra o casă. Apoi încă una, și încă una ... Apoi o mașină, și încă una, și încă una ... Între timp călătorea prin toată lumea... Și apoi ? Nu vedea nici o finalitate la toate astea. Simțea că singurul lucru pe care îl pot face banii e să-l țină ocupat și să uite de adevărata fericire.

Încercă să nu se mai gândească la ei. Își îndreptă privirea spre pat. Pisica lui dormea întinsă peste perne. E plăcut să o mângâi, se gândi copilul, dar parcă asta nu-i suficient să fii fericit. Fericirea trebuia să fie imensă ca un cer sau orbitoare ca un soare. La nici un caz atât de simplă precum o atingere de pisică.

Pe sobă o oală mare, plină cu mâncare, clocotea fără odihnă. Își aminti că urmează ora mesei și cât de bine se simțea când era sătul. Deseori îi vedea pe cei mari privind hipnotizați mâncarea și exclamând în mod repetat: E genială ! O mâncare așa de bună n-am mâncat în viața mea ! În acele momente îi era greu să înțeleagă diferența dintre om și animal. La ce bun s-a născut om, dacă se purta la fel ca un animal ? Clar, el nu era așa și niciodată mâncarea nu-l va face fericit.

Deschise dulapul. Era plin de haine colorate de toate felurile. Dacă ar fi fost fetiță s-ar fi mulțumit cu atât și n-ar mai fi căutat mai departe. Dar nu, pentru el hainele nu valorau mai mult decât materialul din care erau făcute.

E clar că fericirea nu e în casă, îşi zise băiatul. Şi ieşi în curte.


În mijloc, gata de plecare, stătea mașina părinților. Se urcă și se așeză pe scaunul șoferului. Porni muzica. Apoi întoarse volanul spre stânga și claxonă scurt. Apoi spre dreapta. Apăsă puternic pedalele gândindu-se că depășeste. Apoi frână. Stătu liniștit preț de câteva secunde așteptând în zadar ca fericirea să-l inunde. Se uită prin parbriz miop: câți neuroni îți trebuie să fii fericit conducând o mașină? Deschise portiera și coborî fără să mai piardă vremea.

În fundul curții era cuşca câinelui. Întotdeauna i se păruse că se ascunde ceva acolo. Poate era chiar fericirea... Dar nu. Era doar un os vechi şi lucios pe care câinele îl rostogolea cu lăbuţele.


Fericirea nu e nici în curte, își zise descumpănit.


Deschise poarta și ieşi în părculeţul din faţa casei. Îşi văzu prietenii jucându-se. Îi întrebă şi pe ei. Dar aceştia erau prea ocupaţi să alerge și să strige şi nu-l băgară în seamă.


Nu știa încotro s-o apuce. Fericirea nu lăsase nici o urmă. Cu siguranță se afla într-un anume loc, cu o precizie microscopică, și nici la un metru distanță n-ar fi bănuit cât era de aproape de ea.

Îngândurat plecă la voia întâmplării. Începu să întrebe oamenii pe stradă. Poate unii dintre ei o găsiseră şi-i puteau spune secretul. Dar nu. Oamenii dădeau din cap cu aer de neştiutori. 

Mergea pe străzi ce se îndepărtau de casa lui. La răstimpuri se oprea şi privea în jur: asfalturi, blocuri, betoane şi termopane. Se putea oare ascunde fericirea printre ele ?


Fără să îşi dea seama ieşi din oraş şi intră în pădurea ce se întindea peste zări. O lume nouă și plină de secrete i se deschide în față. 

Fără să mai stea pe gânduri întrebă primele ființe pe care le întâlni în cale: veveriţele. Însă ele nu găsiseră nici un sâmbure de fericire în alune. Întrebă ciocănitoarele, dar nici ele nu găsiseră altceva decât viermișori în scoarța lemnului. Întrebă și copacii, dar aceştia, nu gustaseră ceva mai bun decât soarele şi ploaia.

Copilul deveni trist. Se părea că fericirea lui era cel mai greu de găsit lucru din lume. Poate era într-un vârf de munte, ascunsă în cuibul unui vultur cu cioc de oţel. Sau poate era îngropată într-o peşteră păzită de un balaur ce scuipa flăcări. Sau poate el era sortit să nu fie fericit niciodată. Clar nu era o sarcină la fel de ușoară precum i se păruse la început.


Timpul se scurse fără de știre și noaptea coborî peste pădure. Era o noapte neagră şi haină, cum numai prin pădurile dese poţi întâlni. Băieţelul vru să se întoarcă, dar nu mai găsi drumul spre casă: se rătăcise.


I se făcu şi foame, dar acolo nu avea ce să mănânce.

Il apucă somnul, dar nu găsi nici un pat cald în care să se întindă.

Începu să plouă. I se făcu frig și începu să clănțăne tremurând. Dar nu găsi nici un acoperiș sub care să se ascundă.

Auzi lupii cum urlau. Şi i se făcu o frică de moarte! Dar era singur în pădure și nu avea cine să-l apere.


Trecură zile. Zile pline de foame, frig, sete şi spaimă. Se rugase neîncetat lui Dumnezeu. Rugă din suflet înfierbântată cu lacrimi. Nu mai avea putere să alerge, nici să meargă. Abia se mai târa cu palmele sfâșiate și pline de sânge.


Din voia întâmplării ajunse iarăşi pe cărarea ce ducea în orășelul lui. Şi într-un târziu acasă.


Se aruncă în braţele părinților, prietenilor, câinelui, casei. Sărută bucata de ciocolată, osul din cuşca câinelui, mângâie blana pisicii ...

Din ochi lacrimile-i curgeau fluviu. Era atât de bucuros: îşi găsise în sfârşit fericirea !

Vizualizări: 35

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

E un punct de vedere să asociezi sentimentului un loc drag, însă privind problema dintr-un unghi pueril. Dar vrem să trăim încorsetați în prima îmbrățișare maternă, în plăcerea gustului cozonacului făcut de bunica la sărbători sau în misterul așteptării lui Moș Crăciun? În aceste tablouri vizuale, ca și-n cele prezentate în proză, e suficient doar un pas ca fericirea să se transforme-n... amintire. Și noi cu ce rămânem? Cu dorul de mamă, cu iluzia mirosului de cozonac și nu în ultimul rând cu amăgirea existențială a lui Moș Crăciun. 

Fericirea vine și pleacă după cum viața ne presară în jurul nostru bine sau rău, urât sau frumos. E important să trăim clipa în care binele dansează cu frumosul și să-ncercăm s-o multiplicăm, nicidecum s-o conservăm, căci tindem să trăim în trecut. Axa existențială a fiecăruia dintre noi poate fi plină de surprize plăcute, dar și de hopuri greu de depășit. Eu caut fericirea materializată din rezolvarea problemelor apărute-n calea mea, nicidecum nu mă mulțumesc doar cu surprizele plăcute primite „pe tavă”.  Dar fiecare înțelege viața, eșecul sau realizările personale într-un mod diferit. Iar despre fericire multe ar fi de spus. 

Asociată unei noțiuni abstracte cum ar fi „acasă” riscăm să conservăm fericirea în... monotonie, plictiseală, obișnuință.

Ce-ar fi să încercăm un exercițiu de imaginație în definirea fericirii plecând de la sintagma „clipe fericite”?  Clipa, precum fericirea, vine și pleacă. Noi să fim sănătoși și să ne citim cu drag gândurile, ideile.

Dorina, îți mulțumesc tare mult pentru lungul mesaj. Apreciez asta sincer!

Problema la povești (cel puțin la ale mele, dacă nu cumva și la multe altele) este că ele nu corespund 100% realității. De multe ori scriu o poveste plecând de la o frântură de realitate în jurul căreia brodez lucruri pe care le simt în momentul acela, chiar dacă știu că nu sunt general valabile.

Dar, îmi place că pot să prezint lucrurile în mod deformat și care nu e real. Eu lucrez ca programator în viața reală, iar acolo nu am voie să mișc niciun fir de nisip. Cum am făcut cea mai mică greșeală, cum programul se închide brusc.

De aceea am ales și calea asta a poveștilor, în care pot să îmi imaginez lucrurile în cel mai defect/greșit mod posibil și totuși să iasă ceva plăcut în final!

Iar cu fericirea ... mda ... ce e aia? Eu încă o caut ... și cred că am ajuns de mai multe ori noaptea în pădure și am auzit lupii urlând în jur ... :))))

Pop Dorina a spus :

E un punct de vedere să asociezi sentimentului un loc drag, însă privind problema dintr-un unghi pueril. Dar vrem să trăim încorsetați în prima îmbrățișare maternă, în plăcerea gustului cozonacului făcut de bunica la sărbători sau în misterul așteptării lui Moș Crăciun? În aceste tablouri vizuale, ca și-n cele prezentate în proză, e suficient doar un pas ca fericirea să se transforme-n... amintire. Și noi cu ce rămânem? Cu dorul de mamă, cu iluzia mirosului de cozonac și nu în ultimul rând cu amăgirea existențială a lui Moș Crăciun. 

Fericirea vine și pleacă după cum viața ne presară în jurul nostru bine sau rău, urât sau frumos. E important să trăim clipa în care binele dansează cu frumosul și să-ncercăm s-o multiplicăm, nicidecum s-o conservăm, căci tindem să trăim în trecut. Axa existențială a fiecăruia dintre noi poate fi plină de surprize plăcute, dar și de hopuri greu de depășit. Eu caut fericirea materializată din rezolvarea problemelor apărute-n calea mea, nicidecum nu mă mulțumesc doar cu surprizele plăcute primite „pe tavă”.  Dar fiecare înțelege viața, eșecul sau realizările personale într-un mod diferit. Iar despre fericire multe ar fi de spus. 

Asociată unei noțiuni abstracte cum ar fi „acasă” riscăm să conservăm fericirea în... monotonie, plictiseală, obișnuință.

Ce-ar fi să încercăm un exercițiu de imaginație în definirea fericirii plecând de la sintagma „clipe fericite”?  Clipa, precum fericirea, vine și pleacă. Noi să fim sănătoși și să ne citim cu drag gândurile, ideile.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Utilizatorului Munteanu Manuela îi place postarea pe blog Poiana foșnirea și-a stins a lui gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poiana foșnirea și-a stins a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Lui gina zaharia i-a plăcut discuţia Frigul din Ziua Națională (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog lângă tine a lui Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poiana foșnirea și-a stins a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Poiana foșnirea și-a stins a lui gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr Grădinariu i-a plăcut discuţia Frigul din Ziua Națională (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr Grădinariu îi place postarea pe blog Pe atunci, însuflețeam lucruri (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Pe atunci, însuflețeam lucruri (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe atunci, însuflețeam lucruri (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 5 ore în urmă
Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cât aș fi vrut să opresc o secundă! a utilizatorului Munteanu Manuela
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog minut de umbre a lui Dinca Valerian
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Cât aș fi vrut să opresc o secundă! a lui Munteanu Manuela
cu 6 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a contribuit cu răspunsuri la discuţia La Mulți Ani, România! a utilizatorului gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Lui Cornaciu Nicoleta Ramona i-a plăcut discuţia La Mulți Ani, România! a lui gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr Grădinariu a postat o discuţie
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Ce mai faci, iubire… a lui gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când ninge iar cireșul a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Ce mai faci, iubire… a lui gina zaharia
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor