IUS şi ISA . I . - PARTEA A DOUA -

[Emil Dumitru]

       Nu trebui să curgă multă apă pe Dâmbovița şi Maria îşi dădu seama cum stau de fapt şi de drept lucrurile, iar după o scurtă perioadă de timp ea înţelese de ce atunci, la înmormântare, Eleonora duhnise a ţuică ca o distilerie clandestină. Crezuse pe moment că luase şi ea un păhărel, două, pentru a face faţă situaţiei, dar Eleonora era îndrăgostită rău de tot de sticla cu etichetă albastră, cu două prune sau „ochii lui Dobrin”, cum era alintată licoarea magică – țuica! Mai înţelese că, pe Eleonora, moartea lui Mihai, nu o afectase aşa mult sentimental, ci o afectase mai mult financiar, scăzându-i substanțial veniturile, şi implicit, scăzuse cantitatea de alcool cumpărată. Aşadar, la pomana de nouă luni a lui Mihai, ca să recupereze ce nu consumase până atunci –  aşa după pohta inimii – îşi dădu şi mai clar arama pe faţă şi se îmbătă atât de rău că adormi cu capul pe masă, încât Maria fu nevoită s-o care în braţe, până la pat.

      Eleonora îi povestise, în rarele ei momente de luciditate totală, că în ultima vreme Mihai se apucase zdravăn de băut, atingând apogeul, după ce căzuseră comuniştii şi rămăsese fără serviciu… 

       – …De mamă, dacă el bea, ce, eu eram mai proastă?!... Ce era să fac, stam şi căscam gura la el, mă uitam aşa, ca Maria lu’ Petrache, cum el toca banii numai pă băutură? De, aşa dă necaz, am început şi eu să beau… cot la cot, pahar la pahar, motivându-şi astfel, prin această explicaţie amplă, pofta ei morbidă pentru alcool.

       Şi foarte uşor, se deprinsese şi ea cu acest monstruos viciu. Monstru care ucide fără milă şi fără preferință, rar de mai scapă cineva.

 

       Astfel, după întâmplarea de la pomana de nouă luni, Eleonora nu mai făcu nici cel mai mic efort să-şi ascundă pasiunea pentru alcool faţă de Maria, şi abia îi făcuse lui Mihai pomana de un an, când, întorcându-se din oraş, o găsi pe Eleonora în bucătărie, zăcând cu capul pe masă. Veni fuga lângă ea şi puţin speriată, o întrebă:

       – Mamă, ce s-a întâmplat, ţi-e rău?

       Eleonora, cu mare efort îşi ridică capul, chinuindu-se vizibil să şi-l menţină într-o poziţie firească. Faţa ei buhăită, dar mai ales ochii injectaţi, foarte roşii şi privirea rătăcită, spuneau totul. Maria rămase şocată şi dintr-o privire înţelese situaţia – sticla de pe masă, goală, cu inconfundabila etichetă albastră cu cele două prune brumării, spunea totul.  

       – Ce… ce vrei?  reuşi cu mare efort Eleonora să articuleze.

Pe Maria o cuprinse spontan o repulsie totală şi mai profundă decât atunci când venise. Era pentru a doua oară când o încerca acest sentiment faţă de Eleonora, făcu un pas înapoi.

       – Mamă, de ce? şopti ea. De ce faci asta?... Înţeleg, l-ai pierdut pe tata, dar căutând refugiu în alcool, căutând  să-ţi alini supărarea, cum spui tu, consumând alcool, nu faci bine, alcoolul…

       – Tu… tu să taci!... bolborosi Eleonora. Şi dregându-şi glasul, continuă: Nu-mi dai tu… mie… lecţii dă viaţă! Tu care ai umblat pă colo şi pă colo, cu unu şi cu altu’, în loc să fii lângă beţivu’ dă tact-o, îmi dai lecţii?

       – Mamă, te rog, încetează! Ce înseamnă asta?

       – Nu sunt mama ta! ţipă aproape isteric, Eleonora. Apoi, deodată, dovedindu-se neașteptat de vioaie, se ridică brusc de pe scaun, strigând: De azi înainte… şi degetul ei arătător se ridică ameninţător în aer… să nu-mi mai spui tu mie, mamă! Ai priceput? Pentru tine, eu… eu sunt Eleonora! Atât, da? Eu nu sunt mama ta… sunt… sunt Eleonora, aşa să-mi spui! Ai priceput?... Altfel pleci din casa mea, te duci la francezu’ tău... Să fie clar! Ai priceput?

       Da mamă, e foarte clar totul: „ai priceput’’, ţi-a rămas de la tata. Vrei să fii şi tu autoritară ca el…

       – Mamă, calmează-te! Doamne, băutura ţi-a luat mințile.

       – Pleacă! ţipă Eleonora furioasă că Maria îi spusese iar mamă. Pleacă din casa mea! Mă faci tu pă mine, bețivă? Du-te la dracu’… la francezu’ tău! Ai priceput? Nu vreau să te mai văz… Pleacă din casa mea, venetico ce eşti! Io am muncit în casa asta, io, nu tu! Ai priceput?...Tu, tu ai pus coada pă spinare şi ai plecat cu hăndrălău’ tău, la Paris, iar eu am rămas aici cu ticălosu’ dă tact-o care m-a bătut şi-n culcare şi-n sculare!… Aşa mă iubea şi mă mângâia el, cu ciomagul!... Ce ştii tu!? Pleacă, n-auzi? Pleacă, din casa mea, că-ţi dau cu ceva-n cap...  

       Văzând că Maria doar o priveşte, nu spune şi nu face nici un gest, Eleonora întinse mâna spre sticla goală de pe masă, dar Maria îi ghici intenţia şi luă mai rapid sticla din faţa ei. 

       Atunci, Eleonora şi mai furioasă, apucă scaunul cu ambele mâini şi-l ridică deasupra capului. Mișcarea însă îi fu fatală şi fiind prea bruscă îşi pierdu echilibrul şi se prăbuşi pe spate cu scaunul peste ea, lovindu-se cu capul de gresie, atât de violent, încât îi sări proteza dentară din gură. Rămase nemişcată preţ de o secundă-două, apoi brusc, toate membrele îi zvâcniră spasmodic de câteva ori, după care se opriră la fel de brusc şi tot corpul se relaxă.  

       Maria privi toată scena îngrozită, apoi văzând-o că nu mai mişcă, se aplecă şi-i cercetă pulsul. Nu simţi nimic, şi foarte speriată, alergă la telefon şi chemă salvarea.

 

       Asistenta, după o sumară examinare, ridică simplu din umeri şi o informă alb, cu o voce monotonă, ca de robot:

       – Îmi pare foarte rău, stimată doamnă, dar mama dumneavoastră a decedat!

       Maria o privi năucă, de parcă nu înţelegea şi mintea ei refuza să proceseze informația.

       – Cum!?... Nu se poate, aşa de… cel puţin încercați s-o resuscitați, poate că…

       – Doamnă, regret, dar nu mai pot face nimic în asemenea situaţie, continuă asistenta – de data acesta folosind o voce mai umană, mai blândă – îmi pare rău pentru dumneavoastră, dar sângele curs din urechea dreaptă, confirmă faptul că-n cutia craniană s-a întâmplat ceva grav. Trebuie să chem, în astfel de cazuri, organele abilitate pentru a face cercetări la faţa locului… Nu vă speriați, aşa e procedura! 

       Maria se prăbuşi în scaun.

       – Dar… dar a căzut, s-a dezechilibrat şi a căzut… Din asta să moară un om?

       – Da, doamnă, e foarte posibil, şi pentru mine nu e o noutate, am mai întâlnit cazuri asemănătoare. Eu vă cred ca aşa s-a întâmplat, dar trebuie să-mi fac datoria şi să respect protocolul. Vă repet, liniştiţi-vă, aşa e procedura! Medicul legist, în urma necropsiei, o să vă spună cauza exactă a decesului. Unde este telefonul, vă rog?

       – Acolo!… şi Maria îi arătă locul.

 

- va urma -

[Sofia Sincă]

Na! Numai de asta avea Maria nevoie acum... Că a murit Eleonora, nu e mare lucru, deoarece şi-a căutat-o... dar, dacă i se pune Mariei în cârcă vreo crimă!

Dar asta doar Emil ne va spune în cele ce urmează. Nici n-am aflat cum s-a aranjat ea în acest an, din urmă. Dar sunt sigură că vom afla.

Dâmbovița, şi Maria, - virgula de dinaintea lui şi este de prisos.

Prin urmare, să vină continuarea!

Sofy

[Emil Dumitru]

Mulţumesc pentru lectură Theo, şi dacă tinerei generaţii îi place ce scrie un bătrân, asta nu face decât să mă bucure nespus de mult!

Cu prietenie,

Theodora Theo Anghel a spus :

Începui să citesc ca neomul, de la partea a doua spre cea dintâi! Fragmentul acesta mi-a amintit de un prieten al tatălui meu care avea aceeaşi meteahnă precum cinstita Eleonora. Atunci când nu avea ce bea, din lipsa fondurilor, era cel mai simpatic om, aproape timid, dar lucrurile se schimbau dramatic atunci când îşi putea satisface viciul. Devenea demonic şi mai toţi ne gândeam că un astfel de om face umbră pământului degeaba. Şi nici n-a mai făcut mult! Într-o dimineaţă a fost găsit mort într-un şanţ. Nu cred că i-a plâns cineva dispariţia...sau poate că n-am aflat eu... Aştept să citesc mai departe, să văd care-i intriga... Spor la scris!

[Emil Dumitru]

Sofia, mulţumesc pentru lectură şi ajutor!

Cu prietenie, 

Sofia Sincă a spus :

Na! Numai de asta avea Maria nevoie acum... Că a murit Eleonora, nu e mare lucru, deoarece şi-a căutat-o... dar, dacă i se pune Mariei în cârcă vreo crimă!

Dar asta doar Emil ne va spune în cele ce urmează. Nici n-am aflat cum s-a aranjat ea în acest an, din urmă. Dar sunt sigură că vom afla.

Dâmbovița, şi Maria, - virgula de dinaintea lui şi este de prisos.

Prin urmare, să vină continuarea!

Sofy

[Corina Militaru]

Intram vijelios in partea a doua, poate prea direct. Spun si eu ca n-ar fi stricat cateva detalii despre ultimul an de viata al Mariei. Altfel eu as reciti primul paragraf, cred ca mai cere ajustari. Apoi eticheta aia de pe sticla apare dupa parerea mea prea des. Stii ca sunt doar carcoteli(rautacioase :))astfel incat decizia iti apartine.

fiind prea bruscă îşi pierdu echilibrul şi...

Una peste alta, mi-a placut si sunt foarte nerabdatoare.

Cu drag,

[Emil Dumitru]

Corina, mulţumesc pentru lectură şi ''cârcoteală''!

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Intram vijelios in partea a doua, poate prea direct. Spun si eu ca n-ar fi stricat cateva detalii despre ultimul an de viata al Mariei. Altfel eu as reciti primul paragraf, cred ca mai cere ajustari. Apoi eticheta aia de pe sticla apare dupa parerea mea prea des. Stii ca sunt doar carcoteli(rautacioase :))astfel incat decizia iti apartine.

fiind prea bruscă îşi pierdu echilibrul şi...

Una peste alta, mi-a placut si sunt foarte nerabdatoare.

Cu drag,