7.
- Nu crezi că exagerezi un pic cu visele astea? îmi spuse Adriana. Ştii, ascultându-te, am impresia că tu inventezi toate aceste vise. Ştiind că nu avem cum să verificăm dacă spui adevărul. Ceea ce nu înţeleg e ce urmăreşti cu poveştile astea.
- Ceea ce eu nu înţeleg e de ce te irită să vorbim despre asta. Poţi pur şi simplu să-mi spui să nu-ţi mai povestesc, îi spun zâmbind.
- Şi crezi că asta te-ar opri? ... Ştii, de fapt ştiu ce mă enervează: te porţi cu mine ca şi cum am fi căsătoriţi.
- Şi nu suntem?
- Poate în visul tău! aproape că strigă ea.
- Dar n-ai vrea să fim? spun încet.
Se uită la mine cu o seriozitate afişată, încercând să mă intimideze.
- Ca să afli răspunsul e suficient să mă întrebi din nou, zise ea după câteva clipe de tăcere.
- Păi dacă mă refuzi?
- Aflarea adevărului cere sacrificii.
- Eu cred că cel mai bine ar fi să vă opriţi aici, interveni Matei.
Aş vrea să mai spun ceva, dar îmi dau seama că Matei are dreptate. Simt dintr-o dată că nu am ce căuta acolo, că sunt în plus. Îmi iau geanta şi mă duc la birou. Cine era femeia din vis? Ajuns în birou, îmi dau seama că mi-ar fi plăcut să am biroul la fereastră. Dar asta ar fi însemnat să stau cu spatele la uşă. Deschid computerul şi încep o nouă zi. Poate că ar trebui să mă aşez pe scaun şi să nu mă mai ridic de la birou toată ziua. Sigur atunci Matei ar veni şi m-ar chema să fumăm o ţigare.
- Bună ziua, zise studenta intrând pe uşă. Se poate?
- Cu ce vă pot ajuta?
Îmi pare cunoscută. Încerc să-mi amintesc unde am văzut-o, dar gândul ăsta nu poate merge prea departe pentru că-mi spune:
- Ştiţi, am o problemă şi trebuie să mă retrag de la facultate. Mi s-a spus să vin cu cererea la dumneavoastră.
- Dar ce s-a întâmplat? o întreb.
Văd că nu ar vrea să-mi spună, că e jenată că e acolo. Probabil s-a gândit destul de mult la momentul în care va veni aici.
- Luaţi loc şi daţi-mi cererea, îi spun.
Fata rămâne cu ochii la mine şi nu spune nimic.
- Poate nu ar trebui, spune ea brusc.
- Ce s-a întâmplat? o întreb mirat, ridicând privirea de pe cerere.
- Nu mai pot, începu să spună ea repede. Soţul m-a părăsit, m-am certat şi cu sora mea, ea spune să-l ducem pe bunicu' la cămin. Nu pot, e bunicul meu. M-a crescut. Cum să-l las acum?
Brusc îmi dau seama. Seamănă cu „nepoata”. Începe să-mi spună povestea cu bunicul ei. O văd vorbind, dar nu e foarte coerentă în ceea ce spune. În cele din urmă iau cererea şi o semnez.
- Credeţi că fac bine? mă întreabă ea după ce îi dau cererea.
Nu ştiu la ce se referă, aşa că îi spun:
- În astfel de situaţii e greu să dai un sfat: e o situaţie grea.
Nu cred că asta aştepta să-i spun. Ia cererea şi iese din birou fără să mai spună nimic. Aş fi vrut să ştiu ce avea bunicul ei. Nici măcar nu mă uitasem pe foaie să văd prenumele ei. Poate că nu ar fi trebuit. Poate că trebuia să uit, să nu mă gândesc. Coboram scările încet spre secretariat, aşteptând ca să mă oprească un student (sau o studentă) să mă întrebe ceva. Ajung la secretariat, zâmbesc, mi se zâmbeşte, caut ceva să spun. Nu pot spune am venit să văd cum o cheamă pe nepoata din vis.
- Cu ce vă putem ajuta domnule profesor? mă întreabă secretara
- M-aţi luat aşa de repede că am uitat, spun zâmbind.
- Vă putem lua şi mai încet dacă doriţi.
Zâmbesc puţin îngândurat. Poate din cauză că a fost prea încet am rupt logodna. Dar dacă. Gândul ăsta nu-l voi duce până la capăt.
- Nu-mi amintesc. Am să vin mai târziu să întreb, mai spun după care ies repede pe ușă.
Matei în spatele meu, mai târziu îmi va spune, nu ştiam că te intimidează secretara atât de mult. Nici eu, îi voi răspunde. Deocamdată el se uită la mine zâmbind, eu trec un pic jenat pe lângă el, mă opreşte un student care mă întrebă ceva. Mai spuneţi odată, îl rog pentru că gândurile revin destul de greu.
Cuvinte cheie :
Fata din vis avea intenţii bune, însă domnului decan (presupun că e) are precis început de Alz. O boală care nu iartă. Multe dintre celebrităţile lumii, oameni de ştiinţă, preşedinţi renumiţi de state, au murit cu această boală.
Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!
E interesant paralelismul acesta, vis şi realitate, dar poate şi viaţa e doar un vis.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor