prietenie (im)posibilă

[Emil Dumitru]

m-ai înzestrat, arătându-mi
cum să le curăț pană cu pană, fulg cu fulg
dar − cred – din egoism
nu m-ai învăţat cum să zbor

acum sunt niște cioturi însângerate

tu știind să ți le folosești, ai zburat
la primul semn al neputinței mele
m-ai lăsat (in)conștient să fiu călăuzit
prin țara ta, iubirea falsă, oferindu-mi
disprețul din iubire și iubirea ta 

din dispreț, s-a născut                                                                                                                             amăgirea reală a orgasmului bine mimat

dacă aș fi un faraon, te-aș mumifica,
mumie, să te ascund în lada zeilor

oare Pandora ar accepta să fiți prietene?

[Sofia Sincă]

Nu e rău deloc. Are miez, are fir liric, dar ar fi și mai bine dacă el, firul liric ar fi mai profund. Adică, aproape jumătate din poem este proză. Pare a fi un izvor ce dorește să transmită, cu solitudine, o legendă.

Am citit cu plăcere,

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

O poezie inteligentă, inspirată! Titlul mi se pare cam comun. Să fie Prometeu? Sau ceva între Icar și Prometeu...

da Coza