Şoaptele luminii ~ Transcendenţă

 

Ateh (Selma) adoarme, un somn greu o cuprinse,
gânduri, lumini, trăiri, vârtej de vise, întreabă al ei spirit,
Ea, fiica Luminii, se-nalţă, pluteşte,

în al său templu, pe AMON RA îl caută, doreşte

în ritm sacadat de tobe păşeşte
printre coloane uriaşe, hieroglife, culori, simboluri şi semne
pe-acordul lirei, lutei, chimvalei, pătrunde
în sala hipostilă magie de forme, frize şi fresce,

ochi nevăzuţi o-nsoţesc, figuri, umbre şi suple forme
se-ndreaptă departe, adânc, spre întunecata-ncăpere,
ferit de arşiţa zile, pe-Osiris, trinitatea, întâlneşte,
continuă drumul şi dintr-o aură Isis-Hathor, Stăpână a tronului,
lumina nocturnă, zeiţă a cerului, soţie şi mamă, ce cu credinţă îngrijeşte,
un lotus i-oferă şi-o cupă de aur din care licoarea să soarbă

st t B1

şi Hathor, zeiţa iubirii-i zâmbeşte,
în stânga-i surâde senină Bastet, "ochiul lui Ra”,
blânda zeiţă cu cap de pisică, simbol etern feminin,

treptat, în albastra lumină a lui RA, ea pătrunde,
se scaldă şi intră, simţindu-se acasă, în ia meri, "pământul iubit" din Egipt,
ştie şi simte oricând calea deschisă spre ta nutri, pământul zeilor
şi templul lui Ptah din Memphis...

uşoare şi scurte sunete de tamburină şi talger,
ritmuri suave de flaut şi nai încep s-o trezească

e vis sau aievea??


pe pernă o petală de lotus adie
şi-n palmă un semn ce doar ea îl mai ştie

zâmbeşte-n lumina înc-albăstruie...

 

______________________________

semnul grafic  ~ zeita Isis - in egipteana

https://www.youtube.com/watch?v=iZ5-lgkVztM&feature=related
https://www.youtube.com/watch?v=U776dQVnEQI&feature=related
https://www.youtube.com/watch?v=TP25qmVFao0&feature=related
https://www.youtube.com/watch?v=btftg6spQW8&feature=related
https://www.youtube.com/watch?v=5DuIKpRr4yE&feature=related
https://www.youtube.com/watch?v=MIMUztayA8Q&feature=related

Vizualizări: 53

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Octombrie 18, 2012 la 11:11pm

Multumesc pentru adierea gandurilor tale, Gina.

Cu drag,

Irina

Comentariu publicat de gina zaharia pe Octombrie 14, 2012 la 9:45pm

am luat o petală de lotus... e sfințită de imaginația ta

cu admirație,

gina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Octombrie 14, 2012 la 9:12pm

Multumesc frumos, Elena, pentru vizita si caldele ganduri.

Cu acelasi drag, Irina

Comentariu publicat de Elena Mititelu pe Octombrie 14, 2012 la 8:58pm

Da, Irina, poezie şi muncă! Mulţumesc... am trecut cu mare drag, ca de fiecare dată!!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Octombrie 14, 2012 la 8:41pm

Multumesc, da Coza, pentru semnul de lectura si aprecieri.

Cu pretuire, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Octombrie 14, 2012 la 8:39pm

Multumesc, Vasilisia, pentru pasii tai in templul lui AMON RA si petalele gandurilor tale.

Cu drag, Irina

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Octombrie 14, 2012 la 6:57pm

Frumoasă poezie - documentată poetă.

da Coza

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Octombrie 14, 2012 la 5:53pm

Waw, câtă documentare! Şi poezie.

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Octombrie 14, 2012 la 4:22pm

Multumesc, Ioan.

O zi buna!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog Pălărie nouă (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 minute în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog unofficial video a lui petrut dan
cu 4 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poveste între izvoare a utilizatorului Floare Arbore
cu 25 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Izvor de început a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înflorise liliacul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Izvor de început a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Anticurs despre radioficarea trandafirului a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Anticurs despre radioficarea trandafirului a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trei a utilizatorului nicolae vaduva
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog unofficial video a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Dorina Cracană a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pălărie nouă (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Pălărie nouă (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog unofficial video a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog unofficial video a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog unofficial video a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Pălărie nouă (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Anticurs despre radioficarea trandafirului a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog trei a lui nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog un bărbat chipeș, singuratic a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Prologească (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor