Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - I

Simţi

că îl apasă ceva

pe piept.

Erau întrebările mărunte

ale vieţii

ce nu-i dădeau

pace.

Cercetând cu privirea

vopseaua decolorată

a vieţii....

de soare,

 

trase adânc aer în piept.

 

 ***

 

Pornind

de la premisa nebuniei

în permanentă schimbare,

înghiţi aer cu greu

încercând

să-şi desprindă gândurile.

 

Răpuse

printr-o tăcere semnificativă,

amintirile

erau reprimate

într-un

colţ al minţii sale.

 

Statuia

 

veghea nuferii.

 

  ***

 

Încerca

să-şi ardă gândurile

cernând în minte

nisipurile dezastrului.

 

Păstra un moment de tăcere

croindu-şi

drum printre umbre.

 

Îşi simţea spatele încins

şi auzea degetele alergând

printre împunsături

ce nu reuşiră

să străpungă norul...

întunecat.

 

 ** *

  

Apusul

mânjise cerul

într-o imagine granulată

cu un roz murdar.

 

Cu ochii

aţintiţi pe masă

privea

cu un zâmbet abia schiţat,

trebuia

să trăiască însoţit

de fantomele trecutului.

 

 ***

 

 

Ochii

adânc înfundaţi

în orbite,

ardeau  

inexpresivitatea

unui gol

ce nu putea fi umplut.

 

Ca un animal

care urlă,

faţa i se schimonosi

de furie

preţ de o clipă.

 

Zâmbind timid

 

striga.

 

 ***

  

Într-un impuls,

nepregătit  să accepte,

îşi ţinu respiraţia

preţ de o

bătaie de inimă.

 

Cu furia

răscolită undeva

înăuntrul lui

ce sta

să dea pe dinafară,

zâmbetul

i se transforma

într-un hohot de râs.

 

 ***

 

Ploaia

căzută peste noapte

limpezise cerul.

 

Cu figura

răvăşită de uimire

şi cu mintea adâncită

în gânduri,

pierduse reperele

pentru o  secundă.

 

 *** 

 Pierduse noţiunea timpului.

 

Unduindu-se

pe sub creasta

abruptă a liniştii,

o asculta

pentru câteva clipe

măturând spaţiul cu privirea.

 

Între uşurare şi teamă

 

un oftat.

 

 ***  

 

Văzuse pupilele

cum îşi pierd lumina

care separa viaţa de moarte.

 

Sudoarea

îi ardea ochii

lăsaţi

să se obişnuiască

cu întunericul.

 

Începu să înainteze

 

ghemuit. 

 

 ***

  

Lăsând durerea

să-i părăsească trupul,

începu să meargă

încet spre lumină.

 

Simţi o apăsare puternică în piept:

 

minutele treceau unul după altul...

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de MARIUS IULIAN ZINCA pe Octombrie 12, 2012 la 12:15pm

te imbratisez Gina, multumesc, o zi minunata, Marius

Comentariu publicat de gina zaharia pe Octombrie 12, 2012 la 12:13pm

Felicitări, Marius! inima îmi poruncește să citesc, știe că porți lumină în cuvinte! Vopseaua ideilor tale e vie!

Comentariu publicat de MARIUS IULIAN ZINCA pe Octombrie 9, 2012 la 12:51pm

multumesc Da Coza pentru atentie, am pus ... diacriticul(sper sa nu-mi mai fi scapat altul), cat despre "..." am incercat sa le elimin pe toate, dar nu pueam il... lirismul pe care intr-un fel sau altul mi l-am impus, o zi asa cum ti-o doresti, Marius

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Octombrie 9, 2012 la 12:03pm

Puncte de suspensie sunt doar trei! Mici scăpări la diacritice: fata-faţa, de ex.

Poezie bună, marca ZINCA!

da Coza

Comentariu publicat de MARIUS IULIAN ZINCA pe Octombrie 9, 2012 la 8:16am

multumesc mult Vasilisia de vizita-ti si cuvinte, cat privesc modificarile... racneste l-am schimbat cu urla aici(ramane sa vad, sa ma decid daca va fi o schimbare... definitiva), in schimb la minutele unul dupa altul voi lasa asa pentru ... constientizarea repetabilitatii trecerii ineluctabile a timpului, o zi asa cum ti-o doresti, Marius

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Octombrie 8, 2012 la 11:54pm

Ca un animal

care răcneşte, (urlă?)

minutele treceau unul după altul... (un minut, două minute)

Mi-a plăcut mult!

Comentariu publicat de MARIUS IULIAN ZINCA pe Octombrie 8, 2012 la 10:48pm

multumesc Gerra de vizita-ti si cuvinte, cat despre comanda..., nu stiu, desi e de un an jumatate, inca e la stadiul de manuscris bun de tipar, nu stiu cand va aparea pe... "piata", pana ii va veni randul, mai am altele... la rand, da' daca vrei, lasa-mi adresa de mail in privat si ti-l trimit pe mail, o seara frumoasa, Marius

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Octombrie 8, 2012 la 10:29pm

Excelent! Pe mine m-ai convins!  La ce adresă îl comand?....Cu drag, Gerra

Comentariu publicat de MARIUS IULIAN ZINCA pe Octombrie 8, 2012 la 4:32pm

cu aceasta postare imi incep prezentarea manuscrisului bun de tipar "Decalogul cuvintelor- poarta intre spatiu si timp", va multumesc

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia lui Dumnezeu a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Erezia lui Dumnezeu a lui Costel Zăgan
cu 12 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Izvor de început a utilizatorului Monica Pester
cu 15 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog veselie-n jur (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 17 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog veselie-n jur (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 17 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog țipăt a utilizatorului petrut dan
cu 22 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 30 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog țipăt a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog țipăt a utilizatorului petrut dan
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Elena Armenescu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog țipăt a lui petrut dan
cu 13 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Gheorghe A. Stroia
cu 13 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Nuta Craciun
cu 13 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hora de la moară a utilizatorului Amanda Spulber
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Revelație a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Hora de la moară a lui Amanda Spulber
cu 14 ore în urmă
Lui Dorina Cracană i-a plăcut videoclipul lui Ada Nemescu
cu 14 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut videoclipul lui Ada Nemescu
cu 14 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog nunta a utilizatorului Dinca Valerian
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor